sâmbătă, 29 august 2009
Ticu Dumitrescu reia luptele cu Securitatea, CNSAS si cu turnatorii taranisti
Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Constantin Ticu Dumitrescu, a revenit in viata publica, relansand lupta pe care o duce de 12 ani pentru deconspirarea defunctei politii politice. Ieri, fostul senator taranist a facut un scurt bilant al perioadei in care a militat din bancile Parlamentului pentru deschiderea arhivelor Securitatii, a facut publice file din dosarul sau de "dusman al poporului", pe care l-a studiat vreme de sase luni la CNSAS si a dat drumul unui val de critici la adresa acestei institutii si a serviciilor secrete. "Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii se afla in blocaj, sub presiuni politice si dovedeste lipsa de transparenta", a spus parintele legii in baza careia functioneaza CNSAS. El i-a acuzat pe membrii Colegiului CNSAS ca, desi au portite legale de a-si desfasura activitatea cu mai multa transparenta, nu o fac. "Trebuie sa stim, iar cei din Colegiu pot sa afle, daca SRI, SIE si celelalte servicii secrete au predat CNSAS macar o parte din arhiva pe care sunt obligati, potrivit legii, sa o puna la dispozitie. Ce se intampla cu cartotecile turnatorilor, cu arhiva de microfilme a Securitatii de la Bran? Am senzatia ca CNSAS habar nu are ce gaseste in arhivele Securitatii", a apreciat Ticu Dumitrescu. Presedintele AFDPR a atacat, de asemenea, musamalizarile operate de serviciile secrete: "Ei (SRI, SIE s.a. -n.red.) nu comit nici o ilegalitate atunci cand ascund aceste lucruri. Au in buzunar legea si o respecta. Este o lege proasta, o lege facuta pentru a apara Securitatea, o lege a carei paternitate nu mi-o mai asum de mult". Dezvaluiri care l-ar putea costa un proces penal Ticu Dumitrescu a iesit la rampa si cu o serie de dezvaluiri care, dupa spusele sale, l-ar face pasibil de sanctiuni penale in temeiul Legii secretului de stat sau a Legii sigurantei nationale. El a pus la dispozitia mass-media o serie de date cu caracter strict secret, in posesia carora a intrat pe vremea cand era senator. Insumand datele cu pricina, rezulta o lista ce cuprinde o mie de persoane care au pus umarul la represiunea securista, in perioada de pionierat a "dictaturii proletariatului" (anii '48-'50). Este vorba de 300 de cadre ale Securitatii Bucuresti, 60 de securisti din zona Caciulati, sute de magistrati, politisti si jandarmi care au colaborat cu politia politica, precum si o suta de informatori cu nume fictive. Ticu Dumitrescu nu se teme de un proces penal intentat din cauza dezvaluirilor sale. "Chiar imi doresc un asemenea proces, pentru a deconspira Securitatea", spune el. Lideri taranisti de dupa '89 - turnatori ai anilor