Parisul a fost zguduit marti seara de o noua ciocnire violenta intre politie si un grup de tineri din suburbiile capitalei franceze, incident petrecut la Gara de Nord si sfarsit cu ranirea a noua persoane si arestarea a cel putin 13, potrivit Reuters.
Incidentul, care a reamintit parizienilor de revoltele extinse din toamna lui 2005, a animat campania
electorala pentru alegerile prezidentiale din aprilie-mai, oferind motive de disputa pentru socialisti si conservatori.
Violentele au izbucnit in momentul in care un calator a incercat sa patrunda fara bilet in Gara de Nord - un punct central al curselor feroviare spre suburbiile Parisului.
Tanarul a fost oprit de fortele de ordine, si disputa s-a transformat intr-o altercatie. Zeci de tineri, majoritatea de culoare, au sarit in apararea calatorului clandestin, batandu-se cu politia si distrugand vitrinele
magazinelor si automatele de bilete.
Fortele de ordine au avut nevoie de opt ore si au fost nevoite sa foloseasca gazele
lacrimogene pentru a-i imprastia pe cei aproximativ o suta de protestatari. Bilantul: noua raniti, angajati ai cailor ferate si un politist, si 13 arestati, printre care cinci minori.
Un bun subiect de campanie
Printre sloganurile strigate de protestatari s-au remarcat si „politia este peste tot, justitia nicaieri!”, sau „Sarkozy ipocritul!” - o referire la fostul ministru de interne si actualul candidat la presedintie, Nicolas Sarkozy, care s-a remarcat printr-o atitudine dura impotriva participantilor la revoltele din toamna lui 2005.
Noul ministru de interne, Francois Baroin, a justificat insa interventia rapida a fortelor de ordine, explicand ca persoana prinsa fara bilet este un „imigrant aflat in ilegalitate si un recidivist cunoscut de politie”.
Ieri, deputatul socialist Jean-Christophe Cambadelis a denuntat atmosfera „tipica lui Nicolas Sarkozy”, caracterizata, potrivit acestuia, prin „tensiuni, condamnari, violenta verbala si stigmatizare” - declaratie sustinuta de Julien Dray, purtatorul de cuvant al lui Segolene Royal, candidata socialistilor la alegerile prezidentiale.
In vreme ce purtatorul de cuvant al candidatului conservator la presedintie i-a acuzat pe socialisti ca „justifica dezordinea si actele de violenta”, Sarkozy a precizat la randul sau ca Franta pare a fi singura tara unde este considerat anormal sa arestezi pe cineva care nu-si plateste biletul si agreseaza fortele de ordine.
sâmbătă, 21 februarie 2009
Italienii au adus Mafia in Comisia Europeana
Coruptia tulbura apele la Bruxelles
La numai trei zile dupa serbarile de la Berlin, un scandal de coruptie loveste dur in imaginea Uniunii Europene si asa destul de slabita de polemicile privind adoptarea unui nou tratat constitutional. O ancheta de amploare scoate la iveala coruptia din cadrul institutiilor europene, legaturile dintre Mafia si UE, dar si „batalia“ pentru contracte in valoare de milioane de euro.
Un functionar al Comisiei Europene, asistentul unui deputat european si un om de afaceri - toti trei italieni - au fost inculpati si plasati în detentie, ieri, la Bruxelles pentru presupusa lor implicare într-un caz de coruptie în cadrul institutiilor Uniunii Europene, a anuntat Parchetul din Belgia, relateaza AP. Functionarul european, în vârsta de 46 de ani, lucreaza la serviciul Comisiei Europene care se ocupa de infrastructurile delegatiilor. Cel de-al doilea inculpat, care are 60 de ani, este asistentul personal al unui deputat din Parlamentul European.
Cel de-al treilea acuzat, în vârsta de 39 de ani, conduce un consortiu în sectorul imobiliar. Cei trei inculpati, cu domiciliul în Bruxelles, dar ale caror nume nu au fost dezvaluite, sunt acuzati îndeosebi de fals si uz de fals, coruptie, escrocherie si asociere pentru comiterea de infractiuni, a declarat Jos Colpin, purtatorul de cuvânt al Parchetului belgian. Acesta a mai precizat ca este vorba de mita în valoare „de milioane de euro pe o perioada de peste 10 ani“. Potrivit cotidianului The Times, in centrul anchetei se mai afla si doi europarlamentari italieni, suspectati de legaturi cu Mafia. Acest caz este legat de suspiciunile de mita, data de mai multe companii unor functionari europeni, pentru a influenta ofertele privind instalarea sistemelor de securitate în birourile
institutiilor Uniunii Europene din mai multe state.
Perchezitii in patru tari
In cadrul anchetei au fost efectuate peste 40 de perchezitii în Belgia, Italia, Franta si Luxemburg. Potrivit Parchetului din Bruxelles, operatiunea, întreprinsa de un numar de peste 150 de politisti dupa trei ani de ancheta, a vizat persoane particulare, societati comerciale, banci, sediul Comisiei Europene si biroul
unui oficial din Parlamentul European. Anchetatorii belgieni încearca, astfel, sa faca lumina în ceea ce priveste conditiile în care anumite cladiri publice europene ar fi fost propuse pentru a deveni sedii ale delegatiilor Comisiei Europene în strainatate. Ancheta a fost lansata in urma unei sesizari facute Oficiul European de Lupta Antifrauda catre justitia belgiana in iunie 2004.
Un dezastru politic
Din punct de vedere politic, acest scandal este un dezastru pentru Comisia Europeana, care a adoptat un cod de conduita impotriva coruptiei in 1997. De atunci, mai multe scandaluri au zguduit institutiile europene, si nu toate s-au legat de coruptie. Prinsa pe picior gresit, Comisia Europeana da asigurari
ca aplica o „politica de toleranta zero“ in materie de coruptie. Actualul scandal reaminteste de afacerea Cresson, care a zguduit in 1999 executivul comunitar. Comisia condusa atunci de Jacques Santer a demisionat dupa acuzatiile de favoritism lansate la adresa membrilor sai, printre care fostul premier francez Edith Cresson.
La numai trei zile dupa serbarile de la Berlin, un scandal de coruptie loveste dur in imaginea Uniunii Europene si asa destul de slabita de polemicile privind adoptarea unui nou tratat constitutional. O ancheta de amploare scoate la iveala coruptia din cadrul institutiilor europene, legaturile dintre Mafia si UE, dar si „batalia“ pentru contracte in valoare de milioane de euro.
Un functionar al Comisiei Europene, asistentul unui deputat european si un om de afaceri - toti trei italieni - au fost inculpati si plasati în detentie, ieri, la Bruxelles pentru presupusa lor implicare într-un caz de coruptie în cadrul institutiilor Uniunii Europene, a anuntat Parchetul din Belgia, relateaza AP. Functionarul european, în vârsta de 46 de ani, lucreaza la serviciul Comisiei Europene care se ocupa de infrastructurile delegatiilor. Cel de-al doilea inculpat, care are 60 de ani, este asistentul personal al unui deputat din Parlamentul European.
Cel de-al treilea acuzat, în vârsta de 39 de ani, conduce un consortiu în sectorul imobiliar. Cei trei inculpati, cu domiciliul în Bruxelles, dar ale caror nume nu au fost dezvaluite, sunt acuzati îndeosebi de fals si uz de fals, coruptie, escrocherie si asociere pentru comiterea de infractiuni, a declarat Jos Colpin, purtatorul de cuvânt al Parchetului belgian. Acesta a mai precizat ca este vorba de mita în valoare „de milioane de euro pe o perioada de peste 10 ani“. Potrivit cotidianului The Times, in centrul anchetei se mai afla si doi europarlamentari italieni, suspectati de legaturi cu Mafia. Acest caz este legat de suspiciunile de mita, data de mai multe companii unor functionari europeni, pentru a influenta ofertele privind instalarea sistemelor de securitate în birourile
institutiilor Uniunii Europene din mai multe state.
Perchezitii in patru tari
In cadrul anchetei au fost efectuate peste 40 de perchezitii în Belgia, Italia, Franta si Luxemburg. Potrivit Parchetului din Bruxelles, operatiunea, întreprinsa de un numar de peste 150 de politisti dupa trei ani de ancheta, a vizat persoane particulare, societati comerciale, banci, sediul Comisiei Europene si biroul
unui oficial din Parlamentul European. Anchetatorii belgieni încearca, astfel, sa faca lumina în ceea ce priveste conditiile în care anumite cladiri publice europene ar fi fost propuse pentru a deveni sedii ale delegatiilor Comisiei Europene în strainatate. Ancheta a fost lansata in urma unei sesizari facute Oficiul European de Lupta Antifrauda catre justitia belgiana in iunie 2004.
Un dezastru politic
Din punct de vedere politic, acest scandal este un dezastru pentru Comisia Europeana, care a adoptat un cod de conduita impotriva coruptiei in 1997. De atunci, mai multe scandaluri au zguduit institutiile europene, si nu toate s-au legat de coruptie. Prinsa pe picior gresit, Comisia Europeana da asigurari
ca aplica o „politica de toleranta zero“ in materie de coruptie. Actualul scandal reaminteste de afacerea Cresson, care a zguduit in 1999 executivul comunitar. Comisia condusa atunci de Jacques Santer a demisionat dupa acuzatiile de favoritism lansate la adresa membrilor sai, printre care fostul premier francez Edith Cresson.
Ambasadorul SUA critica Romania!
Nicholas Taubman a criticat autoritatile romane in fata Camerei Americane de Comert.
Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti a apreciat ca neintelegerile din cadrul puterii de la Bucuresti ii fac pe investitorii straini sa aiba dubii sa inceapa afaceri in tara nostra.
"Reprezentantii companiilor private si membrii guvernului american pun o multime de intrebari despre Romania, pentru ca incearca sa inteleaga incotro se îndreapta tara.", a apreciat Taubman.
Reprezentantul Washingtonului la Bucuresti a adaugat ca este foarte important ca Romania sa continue progresele in domenii-cheie precum justitia si combaterea coruptiei.
"Arieratele din aceste domenii nu ar trimite un semnal corespunzator partenerilor Romaniei.", a subliniat
ambasadorul.
Acesta a mai comentat ca spera ca lucrurile se vor linisti si ca puterea de la Bucuresti va incepe sa actioneze in interesul tuturor romanilor.
Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti a apreciat ca neintelegerile din cadrul puterii de la Bucuresti ii fac pe investitorii straini sa aiba dubii sa inceapa afaceri in tara nostra.
"Reprezentantii companiilor private si membrii guvernului american pun o multime de intrebari despre Romania, pentru ca incearca sa inteleaga incotro se îndreapta tara.", a apreciat Taubman.
Reprezentantul Washingtonului la Bucuresti a adaugat ca este foarte important ca Romania sa continue progresele in domenii-cheie precum justitia si combaterea coruptiei.
"Arieratele din aceste domenii nu ar trimite un semnal corespunzator partenerilor Romaniei.", a subliniat
ambasadorul.
Acesta a mai comentat ca spera ca lucrurile se vor linisti si ca puterea de la Bucuresti va incepe sa actioneze in interesul tuturor romanilor.
Olteanu a plecat in China cu sotie, staff si sase colegi
Jumatate dintre membrii conducerii Camerei Deputatilor, in frunte cu presedintele forului legislativ, Bogdan Olteanu, isi petrec aceasta saptamana in China. Desi este vorba despre o actiune parlamentara, Olteanu raspunzand unei invitatii a oficialilor chinezi, absenta celor sase deputati, dintr-un total de 13, a dus la blocarea partiala a activitatii Biroului
Permanent. In ultimele doua sedinte, discutarea si aprobarea mai multor solicitari, note si memorandumuri au fost amanate. "O saptamana nu moare nimeni. Sa o lasam pentru data viitoare, sa fie si presedintele Camerei si sa avem cvorum complet de lucru", au convenit, la fiecare intrunire, parlamentarii ramasi in tara. Printre documentele "lasate pe data viitoare" se numara informari din partea Comisiilor juridica si pentru drepturile omului in privinta stadiului dezbaterii Legii lustratiei, o solicitare a grupului PNL de constituire a unei comisii de ancheta si un memorandum intern legat de asigurarea serviciilor de transport aerian si cazare in strainatate.
Acesta din urma s-a aflat pe ordinea de zi de ieri a Biroului Permanent. "Acest memorandum nu s-a discutat", a anuntat secretarul Camerei, deputatul PSD, Valeriu Zgonea. El a precizat, in schimb, ca intentia conducerii forului legislativ este de a reduce costurile deplasarilor in strainatate. "Solutia este sa scadem costurile pentru deplasarile in strainatate sau sa cream un serviciu care sa se ocupe de cazare", a aratat deputatul. O decizie va fi luata numai dupa intoarcerea in tara a lui Bogdan Olteanu si a restului parlamentarilor, cand acestia trebuie sa-si deconteze cheltuielile facute in timpul
vizitei in China. De altfel, deplasarea nu este deloc una ieftina. Numai biletele de avion au costat cateva zeci de mii de euro, avand in vedere ca presedintele Camerei a tinut sa mearga, alaturi de parlamentari si de sotie, si cu un staff format din cinci persoane, printre care si secretarul general al forului legislativ, Georgeta Ionescu. "Lista personalului o aprob eu", le-a spus raspicat Olteanu, in sedinta in care s-a aprobat vizita, colegilor sai din Biroul Permanent, care incercau sa-l ajute propunandu-i sa apeleze la un consilier cunoscator de limba chineza, angajat la Camera Deputatilor. In plus
, inaintea plecarii, Bogdan Olteanu a mai cerut 2.600 de euro pentru cadourile simbolice pe care urma sa le ofere in cadrul intalnirilor bilaterale, printre aceste numarandu-se 4 vase Gallee, 3 seturi de birou, 6 medalii, 10 portofele, 15 brelocuri si obiecte de artizanat. Din tara, Zgonea a comentat, ieri, ca "nu e bine sa neglijam China in acest moment, o tara aflata intre primele puteri ale lumii".
Permanent. In ultimele doua sedinte, discutarea si aprobarea mai multor solicitari, note si memorandumuri au fost amanate. "O saptamana nu moare nimeni. Sa o lasam pentru data viitoare, sa fie si presedintele Camerei si sa avem cvorum complet de lucru", au convenit, la fiecare intrunire, parlamentarii ramasi in tara. Printre documentele "lasate pe data viitoare" se numara informari din partea Comisiilor juridica si pentru drepturile omului in privinta stadiului dezbaterii Legii lustratiei, o solicitare a grupului PNL de constituire a unei comisii de ancheta si un memorandum intern legat de asigurarea serviciilor de transport aerian si cazare in strainatate.
Acesta din urma s-a aflat pe ordinea de zi de ieri a Biroului Permanent. "Acest memorandum nu s-a discutat", a anuntat secretarul Camerei, deputatul PSD, Valeriu Zgonea. El a precizat, in schimb, ca intentia conducerii forului legislativ este de a reduce costurile deplasarilor in strainatate. "Solutia este sa scadem costurile pentru deplasarile in strainatate sau sa cream un serviciu care sa se ocupe de cazare", a aratat deputatul. O decizie va fi luata numai dupa intoarcerea in tara a lui Bogdan Olteanu si a restului parlamentarilor, cand acestia trebuie sa-si deconteze cheltuielile facute in timpul
vizitei in China. De altfel, deplasarea nu este deloc una ieftina. Numai biletele de avion au costat cateva zeci de mii de euro, avand in vedere ca presedintele Camerei a tinut sa mearga, alaturi de parlamentari si de sotie, si cu un staff format din cinci persoane, printre care si secretarul general al forului legislativ, Georgeta Ionescu. "Lista personalului o aprob eu", le-a spus raspicat Olteanu, in sedinta in care s-a aprobat vizita, colegilor sai din Biroul Permanent, care incercau sa-l ajute propunandu-i sa apeleze la un consilier cunoscator de limba chineza, angajat la Camera Deputatilor. In plus
, inaintea plecarii, Bogdan Olteanu a mai cerut 2.600 de euro pentru cadourile simbolice pe care urma sa le ofere in cadrul intalnirilor bilaterale, printre aceste numarandu-se 4 vase Gallee, 3 seturi de birou, 6 medalii, 10 portofele, 15 brelocuri si obiecte de artizanat. Din tara, Zgonea a comentat, ieri, ca "nu e bine sa neglijam China in acest moment, o tara aflata intre primele puteri ale lumii".
C. T. Popescu la 100%: Alianţa a început să moară când l-a plâns Băsescu pe Stolojan
În emisiunea "100%" de miercuri seara, referindu-se la calitatea proastă a politicienilor români, Cristian Tudor Popescu se plânge că nu am avut o clauză de salvgardare şi pentru aceştia. C. T. Popescu recunoaşte că a fost gânditor şi melancolic în toată această vânzoleală de astăzi, pentru că domnii miniştri "par să se distreze", în timp
ce întreaga ţară îşi face griji pentru imaginea României.
"Alianţa a început să moară încă din septembrie 2004, când a fost făcută rocada cu Stolojan şi Băsescu plângea. Atunci a fost începutul minciunii, faultul intelectual", crede Cristian Tudor Popescu.
"Obiectivele lui Băsescu sunt înceţoşate din cauza mijloacelor pe care le foloseşte. Preşedintele este un luptător singuratic", a conturat Emil Hurezeanu portretul preşedintelui.
"Suporterii lui Traian Băsescu, pe care eu îi văd şi îi observ, au o continuitate cu suporterii lui Corneliu Vadim Tudor din 2000. Tot ce acuză Băsescu a făcut chiar el", mai spune Popescu, rugat şi el să schiţeze profilul preşedintelui.
România nu va mai avea Guvern cu un singur partid, ci doar guverne de coaliţie, guverne minoritare - aceasta este una dintre concluziile analiştilor invitaţi în emisiune. Emil Hurezeanu sprijină un astfel de Guvern, pentru că sunt sisteme de compromis, de colaborare şi deschidere.
C.T. Popescu dezvăluie, la finalul emisiunii, că el mai consideră că Traian Băsescu repezintă o soluţie pentru România.
ce întreaga ţară îşi face griji pentru imaginea României.
"Alianţa a început să moară încă din septembrie 2004, când a fost făcută rocada cu Stolojan şi Băsescu plângea. Atunci a fost începutul minciunii, faultul intelectual", crede Cristian Tudor Popescu.
"Obiectivele lui Băsescu sunt înceţoşate din cauza mijloacelor pe care le foloseşte. Preşedintele este un luptător singuratic", a conturat Emil Hurezeanu portretul preşedintelui.
"Suporterii lui Traian Băsescu, pe care eu îi văd şi îi observ, au o continuitate cu suporterii lui Corneliu Vadim Tudor din 2000. Tot ce acuză Băsescu a făcut chiar el", mai spune Popescu, rugat şi el să schiţeze profilul preşedintelui.
România nu va mai avea Guvern cu un singur partid, ci doar guverne de coaliţie, guverne minoritare - aceasta este una dintre concluziile analiştilor invitaţi în emisiune. Emil Hurezeanu sprijină un astfel de Guvern, pentru că sunt sisteme de compromis, de colaborare şi deschidere.
C.T. Popescu dezvăluie, la finalul emisiunii, că el mai consideră că Traian Băsescu repezintă o soluţie pentru România.
Liiceanu, despre „cum sa dai cu Heidegger in geamul lui Basescu“
Se implineste o luna de cind ziarul „Ziua“ il supune pe Gabriel Liiceanu unei campanii
continue de denigrare. Ea a inceput cu doua pagini de ziar al caror titlu - „Liicheanu“ - a fost scos si pe prima pagina, cu poza si cu subtitluri incendiare, din care rezulta ca Liiceanu „a furat din Heidegger“, ca „si-a inventat disidenta“, ca „si-a cosmetizat opera antedecembrista“ si ca, „in general, are mari probleme de morala“. Doua saptamini mai tirziu, unghiul de atac a fost schimbat: s-a trecut de la terfelirea persoanei la terfelirea institutiei de care e legat numele sau, la Humanitas: privatizari profitabile, esalonari vinovate, datorii curente la bugetul de stat...
Domnule Liiceanu, pentru inceput, vreau sa va pun urmatoarea intrebare. A doua zi dupa dezlantuirea atacului din „Ziua“, spuneat i, in ziarul „Romania libera“, ca ati citit toate acuzele de acolo „cu amuzament“, intrucit vi se pareau enorme si, pentru orice om cu scaun
la cap, total neverosimile si ilare. Continuati sa credeti acest lucru si dupa acest „foc continuu“ de aproape o luna? Nu credeti ca lumea va incepe sa gindeasca asa: „Dom’le, n-o fi totul adevarat din ce-i pun omului asta in spate, dar ceva-ceva pina la urma tot este“? Nu va temeti de acest „ceva-ceva“? Si, in fond, domnule Liiceanu, chiar nu e nimic adevarat din ce spun acuzatorii dvs. de la „Ziua“?
M-am amuzat, ce-i drept, copios citind primele pagini din „Ziua“, cele publicate sub titlul „Liicheanu“. Razbatea din ele atita rea-credinta, ura, frustrare, mirsavie, incultura etc., incit acest „prea mult“ facea ca lucrurile sa vireze spre comic si derizoriu, ticalosia raminind intacta. Si un copil de gradinita simtea ca „domnii aia erau rai“. Era, in proiectantii montajului si in executantii lui, un amestec straniu de raceala in calcularea raului si patima in realizarea lui. Nu m-am putut impiedica sa ma intreb ce anume din persoana mea si din faptele mele poate sa-i scoata din minti in asemenea masura.
Faptul, se pare, ca ati semnat (sau chiar ati scris) un apel care s-a dovedit extrem de bine tintit si care „a scos din minti“ si o parte a clasei politice din Romania sau, mai precis, pe cei care erau „anti-Basescu“. Nimic, totusi, nu putea, la prima vedere, sa justifice o asemenea violenta si o asemenea punere in scena. Ba da. Faptul ca v-ati transformat, cu vremea, intr-un fel de „reper“, in ceva extrem de credibil prin tinuta publica si prin capacitatea de a exprima in mod simplu, clar si transant ceea ce foarte multi oameni simt la un moment dat. De-asta trebuia sa fiti murdarit, tavalit putin prin noroi. Sa fiti facut necredibil. Ziceati ca nu v-a afectat. Chiar deloc? Si repet intrebarea: nu va simtiti vulnerabil in nici unul din punctele in care ati fost atacat?
„Sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu“
La inceput, singurul lucru care m-a afectat a fost soarta lui Heidegger in Romania, gindul ca unul dintre cei mai rasati ginditori ai lumii a putut fi tras intr-o mizerabila reglare de conturi romaneasca. E ca si cum regina Angliei ar fi fost violata intr-un parc de niste boschetari. Un prieten, Vlad Zografi, care are un umor nebun, imi spune zilele trecute: „Mai, zice, formidabil! Cind te gindesti ca Heidegger e folosit pe post de piatra de spart geamu’ lui Basescu. Auzi, sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu!“.
Asta a fost la inceput. Pe urma, lucrurile au luat alta turnura. Dupa prima reactie de amuzament - am sa rezolv totul la tribunal, mi-am zis - au urmat indignarea si revolta in fata a ceea ce se petrecea.
Ce se petrecea, in fond?
Se petrecea o substituire de imagine. Este o tehnica cu mult mai evoluata decit aceea a lui „calomniati, calomniati, pina la urma tot ramine ceva“. Comunistii au descoperit tehnica grosolana si radicala, dar extrem de eficienta, a rasturnarii imaginii. Ea este bazata pe minciuna 100%. E ca si cum ti s-ar confectiona alt trup, ca si cum ai deveni altul. Tu insuti trebuie sa ajungi sa nu te mai recunosti in imaginea care pina atunci era a ta si sa incepi sa crezi ca arati ca in noua imagine, cea confectionata cu gindul de a fi distrus. Aceasta tehnica merge pe practicarea minciunii necredibile si uriase, dar care, tocmai pentru ca e necredibila si uriasa, devine credibila: prin enormitate si prin repetitie. Tehnica e simpla, ba chiar puerila. Se stie despre cineva ca este onest? Atunci trebuie sa afirmi in gura mare ca de fapt este bandit, hot si veros. Se stie despre cineva ca e bun, generos etc.? Incepind de miine vom spune despre el ca e zgircit si rau ca o fiara. Despre sfinte vei spune ca sint tirfe, despre un tata iubitor vei spune ca si-a abandonat copiii etc.
Si de ce ar fi eficace o asemenea tehnica de murdarire, de vreme ce toata lumea stie ca nu e asa?
Asta e foarte usor de facut in societatile mari. Nu o poti aplica intr-un sat, de pilda, in care „toata lumea stie ca nu e asa“, dar o poti aplica la scara unei tari (unde nu toata lumea „te stie“ personal) si cind afirmatia pe care o faci are prestigiul lucrului scris (ziarul) sau al imaginii (televiziunea). Si cind o faci sistematic, sub forma unei campanii. Se gasesc apoi oricind doi-trei oameni dispusi sa intre in acest scenariu al defaimarii care, urindu-te, vor spune despre tine orice. Iar lumea nu poate sa creada ca albul poate fi transformat in negru si invers fara nici un temei. De fapt, asta e slabiciunea plamezii umane: nu accepta ca poate fi radical mintita.
E vorba, de fapt, despre o tehnica a schimbarii semnelor.
Intocmai. Daca, de pilda, despre Liiceanu se stie ca e un profesionist respectat in domeniul lui si ca a introdus in cultura romana pe unul dintre cei mai importanti ginditori ai lumii, tu vei spune despre el nu ca a tradus aproape 2.000 de pagini din ginditorul acela, ci ca e un plagiator si ca l-a plagiat pe insusi autorul caruia i-a dedicat o parte din viata
. Daca Liiceanu pare un om nepatat social, care si inainte de ’90, si dupa aceea a incercat sa traverseze o perioada grea a istoriei evitind anumite gesturi compromitatoare, tu vei spune despre el ca a fost un profitor al tuturor regimurilor. Daca despre Liiceanu „toata lumea stie“ ca a transformat vechea Editura Politica a PCR intr-una dintre cele mai luminoase institutii de cultura din Romania si ca aceasta institutie are un comportament fiscal impecabil, atunci „toata lumea“ trebuie sa stie ca succesul lui Humanitas se explica prin „conturile fabuloase“ ale vechii edituri de partid si ca Humanitas e plina de datorii la bugetul de stat. Asta e tehnica „schimbarii semnelor“ de care vorbeati dvs. sau cea a „rasturnarii de imagine“ de care vorbeam eu: o imagine (a mea) trebuie inlocuita cu o alta, opusa primeia, si care totodata sa-i ia locul. Dintr-o imagine a binelui trebuie sa faci una a raului.
Sint mai usor de manipulat oamenii blazati
Si de ce e nevoie de asta?
Pentru ca sint mai usor de manipulat oamenii blazati, scirbiti, care nu mai cred in nimic, care nu mai au repere, care si-au pierdut speranta. Oamenii trebuie sa ajunga sa creada ca nu mai e nimic sfint pe lumea asta si ca, deci, totul e cu putinta si totul e permis. Pentru asta trebuie sa dispara exemplele de oameni care, cum spuneati, ar putea deveni repere. Oamenii trebuie sa ajunga sa spuna: „Aoleu, m-am inselat. Nici in asta nu pot sa am incredere“. Iar de la „nici asta, nici asta“ la „toti sint lichele, corupti etc.“ mai e doar un pas. Cei de la „Ziua“ cu asta se ocupa: „Mai exista vreun om in Romania cu un capital public-moral intact? Daca exista, atunci sa trecem sa-l demolam“. Lichelele nu functioneaza bine cu adevarat decit atunci cind nu au termen de comparatie care sa-i dea de gol ca lichele. Ei trebuie sa-i faca pe oameni sa creada ca toata lumea e asa, ca ei. Toti trebuie trasi in mocirla lor.
Acceptati, deci, ca faceti parte dintre acesti oameni care „merita“ sa fie demolati?
Nu am pretins niciodata ca sint un inger. Dar am tinut sa am o anumita impecabilitate sociala. Nu e usor sa traiesti in comunism, sa fii scriitor si sa nu-ti prostituezi niciodata cuvintele. Nu e usor sa traiesti intr-o societate draceasca si sa refuzi aranjamente
cu diavolul.
Inainte de a-mi raspunde la ce v-am intrebat la inceput, spuneti-mi, considerati ca pina in 1990 ati fost disident? In „Ziua“ ati fost acuzat ca v-ati confectionat un asemenea destin cind, de fapt, ati fost un „profitor“.
M-am ferit tot timpul
sa-mi fac un titlu de glorie din refuzurile sistematice de care va vorbeam si, deopotriva, din ce am „patit“ inainte. Nu am facut gesturi enorme, care sa ma situeze in virful vreunei disidente. Dar m-am incapatinat sa am un mod de viata pe care, daca l-am fi avut mai multi, poate ca nu am fi ajuns astazi sa traim intr-o societate care se tiriie la nesfirsit pe drumul tranzitiei, de fapt al „ambiguitat ii“. Pentru ca ma provocati, am sa descriu totusi cum arata acea viata de „profitor“ de care vorbesc ziaristii de la „Ziua“. Am refuzat (fara sa-i judec pe cei care au acceptat) sa intru „in partid“. Am vrut sa ma port, intr-un institut ideologic cum era Institutul de Filosofie, ca un om liber. Am fost dat afara. Apoi am fost dat afara de la Institutul de Istoria Artei pentru ca nu eram membru de partid. (Am fost reprimit dupa o vreme). Am ramas pina in 1990 cercetator stiintific de gradul III, desi aveam doua facultati, doctorat si destule lucrari de specialitate. Banii imi ajungeau atit cit sa traiesc de la o luna la alta. Nefiind membru de partid, nu am avut dreptul sa tin cursuri universitare. Fiind considerat „necorespunzator ideologic“, am fost „demascat“ si condamnat in sedinte publice, mi s-au facut (exact ca astazi! metodele lor au ramas aceleasi) inscenari de plagiat (insa, atunci, in 1974, ii plagiam pe Noica si Biblia, nu ca astazi, pe Heidegger), mi s-a deschis dosar de urma rire, iar incepind cu 1971 mi s-au montat in casa (a se vedea „Dosarul de urmarire informativa“ nr. 907) microfoane. Mi s-au facut, in absenta, perchezitii in casa si mi-am regasit in „Dosar“ fotografii dragi mie, refotografiate si arhivate in „Anexe“. „Lucratorii“ Securitatii luau periodic informatii despre mine de la vecinii din bloc, iar unii dintre ei ma supravegheau continuu. Dosarul meu de urmarire pe primii cinci ani, doar, contine sute de pagini de „turnatorie“ si, la orice schimbare a „liniei Partidului“, el se putea transforma intr-unul de condamnare, cu incadrarea, deja existenta in dosar, de „element ostil regimului“.
Cel mai mare beneficiu al vietii mele in acei ani a fost faimoasa bursa Humboldt, bursa a statului german, pe care o obtineau, dupa un concurs de acte ce avea loc la Bonn, cercetatori academici din toata lumea. Nu as fi putut beneficia de ea, o data ce-am cistigat-o, fara sprijinul rectorului de la Institutul de Arte Plastice, profesorul Vasile Dragut. Am primit initial o viza pentru 80 de zile o data cu mesajul ca, la o adica, „pot sa fac treaba si pe alte meridiane ale lumii“. M-am intors, asa cum s-a intors si Plesu, spre stupoarea multora. Ei, da, au existat si „imbecili“ ca noi, care am crezut tot timpul ca viata noastra este legata de acest loc si ca asta e si tara noastra, nu numai „a lor“. Am trait, daca vreti, un „patriotism de contracarare“, iar dupa 1990 - structurile si personajele dinainte raminind active - el a ramas valabil, insotindu-se de asta data si cu unul, oarecum eroic prin efortul pe care-l presupune, „de reconstructie“. Si cu asta, daca acceptati, trecem la „povestea Humanitas“.
In Romania, un om onorabil devine un pericol pentru toate lichelele
Sa inteleg totusi ca dupa „amuzamentul“ initial, mai ales cind s-a ajuns la povestea cu Humanitas, ati simtit ca statutul dvs. de onorabilitate este pus in pericol si atunci de-abia v-ati hotarit sa reactionati. Pentru ca eu v-am propus un interviu inca din prima clipa a campaniei.
Asa e. Vedeti, adevarul e ca am muncit tare mult in viata mea. Am muncit cu pasiune si cu o obsesie a lucrului impecabil facut. De la inceput am aflat ca la noi, la romani, alaturi de iubirea, admiratia sau recunostinta pentru stradania ta, venite din partea multora, un semn infailibil al reusitei - iar acesta devine extraordinar de vizibil - este cantitatea de ura pe care o stirnesti in jur. Numai ca invidia si ura, care intr-o masura insotesc pesemne orice reusite de pe lumea asta, au la noi o calitate aparte: sint salbatice, „necultivate“, grosolane. Si, lucru de necrezut, uneori sint „impersonale“, vin din partea unor oameni pe care nu-i cunosti, cu care nu te-ai intilnit niciodata si care nu ar avea ce sa aiba cu tine. Si care, totusi, ar vrea sa te sfisie. E o ura care are inca amprenta aia teribila a urii de clasa si de rasa, in care un om e ucis nu pentru ce e el ca individ, ci pur si simplu pentru ca apartine unei categorii damnate. In acest caz, statutul de onorabilitate, de excelenta, de impecabilitate trebuie atacat. Cind cineva dobindeste acest statut, el devine, dupa cum va spuneam, o jignire si un pericol pentru toate lichelele. El trebuie urgent maculat. Ajungind sa fiu maculat in felul acesta, trebuie sa deduc ca sint pe cale sa dobindesc un asemenea statut. Iar daca e asa, sint totodata foarte hotarit sa-l apar. Cind e vorba de calambururi oligofrene de tip „Liicheanu“ sau „Liigheanu“, lucrurile se pot rezolva, cum va spuneam, intr-un tribunal. Cind insa calomnia ia forme aritmetice, cind e imbracata in cifre, ea capata alura. Cifrele au prestigiu. Nu sint „vorbe goale“. Si atunci merita sa raspunzi. Pentru ca, in acest caz, esti tras pe terenul pungasiilor si al coruptiei care ne maninca viata. Drept pentru care va asigur ca am sa raspund, am sa raspund pe intelesul tuturor si folosind, la rindul meu, cifre.
continue de denigrare. Ea a inceput cu doua pagini de ziar al caror titlu - „Liicheanu“ - a fost scos si pe prima pagina, cu poza si cu subtitluri incendiare, din care rezulta ca Liiceanu „a furat din Heidegger“, ca „si-a inventat disidenta“, ca „si-a cosmetizat opera antedecembrista“ si ca, „in general, are mari probleme de morala“. Doua saptamini mai tirziu, unghiul de atac a fost schimbat: s-a trecut de la terfelirea persoanei la terfelirea institutiei de care e legat numele sau, la Humanitas: privatizari profitabile, esalonari vinovate, datorii curente la bugetul de stat...
Domnule Liiceanu, pentru inceput, vreau sa va pun urmatoarea intrebare. A doua zi dupa dezlantuirea atacului din „Ziua“, spuneat i, in ziarul „Romania libera“, ca ati citit toate acuzele de acolo „cu amuzament“, intrucit vi se pareau enorme si, pentru orice om cu scaun
la cap, total neverosimile si ilare. Continuati sa credeti acest lucru si dupa acest „foc continuu“ de aproape o luna? Nu credeti ca lumea va incepe sa gindeasca asa: „Dom’le, n-o fi totul adevarat din ce-i pun omului asta in spate, dar ceva-ceva pina la urma tot este“? Nu va temeti de acest „ceva-ceva“? Si, in fond, domnule Liiceanu, chiar nu e nimic adevarat din ce spun acuzatorii dvs. de la „Ziua“?
M-am amuzat, ce-i drept, copios citind primele pagini din „Ziua“, cele publicate sub titlul „Liicheanu“. Razbatea din ele atita rea-credinta, ura, frustrare, mirsavie, incultura etc., incit acest „prea mult“ facea ca lucrurile sa vireze spre comic si derizoriu, ticalosia raminind intacta. Si un copil de gradinita simtea ca „domnii aia erau rai“. Era, in proiectantii montajului si in executantii lui, un amestec straniu de raceala in calcularea raului si patima in realizarea lui. Nu m-am putut impiedica sa ma intreb ce anume din persoana mea si din faptele mele poate sa-i scoata din minti in asemenea masura.
Faptul, se pare, ca ati semnat (sau chiar ati scris) un apel care s-a dovedit extrem de bine tintit si care „a scos din minti“ si o parte a clasei politice din Romania sau, mai precis, pe cei care erau „anti-Basescu“. Nimic, totusi, nu putea, la prima vedere, sa justifice o asemenea violenta si o asemenea punere in scena. Ba da. Faptul ca v-ati transformat, cu vremea, intr-un fel de „reper“, in ceva extrem de credibil prin tinuta publica si prin capacitatea de a exprima in mod simplu, clar si transant ceea ce foarte multi oameni simt la un moment dat. De-asta trebuia sa fiti murdarit, tavalit putin prin noroi. Sa fiti facut necredibil. Ziceati ca nu v-a afectat. Chiar deloc? Si repet intrebarea: nu va simtiti vulnerabil in nici unul din punctele in care ati fost atacat?
„Sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu“
La inceput, singurul lucru care m-a afectat a fost soarta lui Heidegger in Romania, gindul ca unul dintre cei mai rasati ginditori ai lumii a putut fi tras intr-o mizerabila reglare de conturi romaneasca. E ca si cum regina Angliei ar fi fost violata intr-un parc de niste boschetari. Un prieten, Vlad Zografi, care are un umor nebun, imi spune zilele trecute: „Mai, zice, formidabil! Cind te gindesti ca Heidegger e folosit pe post de piatra de spart geamu’ lui Basescu. Auzi, sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu!“.
Asta a fost la inceput. Pe urma, lucrurile au luat alta turnura. Dupa prima reactie de amuzament - am sa rezolv totul la tribunal, mi-am zis - au urmat indignarea si revolta in fata a ceea ce se petrecea.
Ce se petrecea, in fond?
Se petrecea o substituire de imagine. Este o tehnica cu mult mai evoluata decit aceea a lui „calomniati, calomniati, pina la urma tot ramine ceva“. Comunistii au descoperit tehnica grosolana si radicala, dar extrem de eficienta, a rasturnarii imaginii. Ea este bazata pe minciuna 100%. E ca si cum ti s-ar confectiona alt trup, ca si cum ai deveni altul. Tu insuti trebuie sa ajungi sa nu te mai recunosti in imaginea care pina atunci era a ta si sa incepi sa crezi ca arati ca in noua imagine, cea confectionata cu gindul de a fi distrus. Aceasta tehnica merge pe practicarea minciunii necredibile si uriase, dar care, tocmai pentru ca e necredibila si uriasa, devine credibila: prin enormitate si prin repetitie. Tehnica e simpla, ba chiar puerila. Se stie despre cineva ca este onest? Atunci trebuie sa afirmi in gura mare ca de fapt este bandit, hot si veros. Se stie despre cineva ca e bun, generos etc.? Incepind de miine vom spune despre el ca e zgircit si rau ca o fiara. Despre sfinte vei spune ca sint tirfe, despre un tata iubitor vei spune ca si-a abandonat copiii etc.
Si de ce ar fi eficace o asemenea tehnica de murdarire, de vreme ce toata lumea stie ca nu e asa?
Asta e foarte usor de facut in societatile mari. Nu o poti aplica intr-un sat, de pilda, in care „toata lumea stie ca nu e asa“, dar o poti aplica la scara unei tari (unde nu toata lumea „te stie“ personal) si cind afirmatia pe care o faci are prestigiul lucrului scris (ziarul) sau al imaginii (televiziunea). Si cind o faci sistematic, sub forma unei campanii. Se gasesc apoi oricind doi-trei oameni dispusi sa intre in acest scenariu al defaimarii care, urindu-te, vor spune despre tine orice. Iar lumea nu poate sa creada ca albul poate fi transformat in negru si invers fara nici un temei. De fapt, asta e slabiciunea plamezii umane: nu accepta ca poate fi radical mintita.
E vorba, de fapt, despre o tehnica a schimbarii semnelor.
Intocmai. Daca, de pilda, despre Liiceanu se stie ca e un profesionist respectat in domeniul lui si ca a introdus in cultura romana pe unul dintre cei mai importanti ginditori ai lumii, tu vei spune despre el nu ca a tradus aproape 2.000 de pagini din ginditorul acela, ci ca e un plagiator si ca l-a plagiat pe insusi autorul caruia i-a dedicat o parte din viata
. Daca Liiceanu pare un om nepatat social, care si inainte de ’90, si dupa aceea a incercat sa traverseze o perioada grea a istoriei evitind anumite gesturi compromitatoare, tu vei spune despre el ca a fost un profitor al tuturor regimurilor. Daca despre Liiceanu „toata lumea stie“ ca a transformat vechea Editura Politica a PCR intr-una dintre cele mai luminoase institutii de cultura din Romania si ca aceasta institutie are un comportament fiscal impecabil, atunci „toata lumea“ trebuie sa stie ca succesul lui Humanitas se explica prin „conturile fabuloase“ ale vechii edituri de partid si ca Humanitas e plina de datorii la bugetul de stat. Asta e tehnica „schimbarii semnelor“ de care vorbeati dvs. sau cea a „rasturnarii de imagine“ de care vorbeam eu: o imagine (a mea) trebuie inlocuita cu o alta, opusa primeia, si care totodata sa-i ia locul. Dintr-o imagine a binelui trebuie sa faci una a raului.
Sint mai usor de manipulat oamenii blazati
Si de ce e nevoie de asta?
Pentru ca sint mai usor de manipulat oamenii blazati, scirbiti, care nu mai cred in nimic, care nu mai au repere, care si-au pierdut speranta. Oamenii trebuie sa ajunga sa creada ca nu mai e nimic sfint pe lumea asta si ca, deci, totul e cu putinta si totul e permis. Pentru asta trebuie sa dispara exemplele de oameni care, cum spuneati, ar putea deveni repere. Oamenii trebuie sa ajunga sa spuna: „Aoleu, m-am inselat. Nici in asta nu pot sa am incredere“. Iar de la „nici asta, nici asta“ la „toti sint lichele, corupti etc.“ mai e doar un pas. Cei de la „Ziua“ cu asta se ocupa: „Mai exista vreun om in Romania cu un capital public-moral intact? Daca exista, atunci sa trecem sa-l demolam“. Lichelele nu functioneaza bine cu adevarat decit atunci cind nu au termen de comparatie care sa-i dea de gol ca lichele. Ei trebuie sa-i faca pe oameni sa creada ca toata lumea e asa, ca ei. Toti trebuie trasi in mocirla lor.
Acceptati, deci, ca faceti parte dintre acesti oameni care „merita“ sa fie demolati?
Nu am pretins niciodata ca sint un inger. Dar am tinut sa am o anumita impecabilitate sociala. Nu e usor sa traiesti in comunism, sa fii scriitor si sa nu-ti prostituezi niciodata cuvintele. Nu e usor sa traiesti intr-o societate draceasca si sa refuzi aranjamente
cu diavolul.
Inainte de a-mi raspunde la ce v-am intrebat la inceput, spuneti-mi, considerati ca pina in 1990 ati fost disident? In „Ziua“ ati fost acuzat ca v-ati confectionat un asemenea destin cind, de fapt, ati fost un „profitor“.
M-am ferit tot timpul
sa-mi fac un titlu de glorie din refuzurile sistematice de care va vorbeam si, deopotriva, din ce am „patit“ inainte. Nu am facut gesturi enorme, care sa ma situeze in virful vreunei disidente. Dar m-am incapatinat sa am un mod de viata pe care, daca l-am fi avut mai multi, poate ca nu am fi ajuns astazi sa traim intr-o societate care se tiriie la nesfirsit pe drumul tranzitiei, de fapt al „ambiguitat ii“. Pentru ca ma provocati, am sa descriu totusi cum arata acea viata de „profitor“ de care vorbesc ziaristii de la „Ziua“. Am refuzat (fara sa-i judec pe cei care au acceptat) sa intru „in partid“. Am vrut sa ma port, intr-un institut ideologic cum era Institutul de Filosofie, ca un om liber. Am fost dat afara. Apoi am fost dat afara de la Institutul de Istoria Artei pentru ca nu eram membru de partid. (Am fost reprimit dupa o vreme). Am ramas pina in 1990 cercetator stiintific de gradul III, desi aveam doua facultati, doctorat si destule lucrari de specialitate. Banii imi ajungeau atit cit sa traiesc de la o luna la alta. Nefiind membru de partid, nu am avut dreptul sa tin cursuri universitare. Fiind considerat „necorespunzator ideologic“, am fost „demascat“ si condamnat in sedinte publice, mi s-au facut (exact ca astazi! metodele lor au ramas aceleasi) inscenari de plagiat (insa, atunci, in 1974, ii plagiam pe Noica si Biblia, nu ca astazi, pe Heidegger), mi s-a deschis dosar de urma rire, iar incepind cu 1971 mi s-au montat in casa (a se vedea „Dosarul de urmarire informativa“ nr. 907) microfoane. Mi s-au facut, in absenta, perchezitii in casa si mi-am regasit in „Dosar“ fotografii dragi mie, refotografiate si arhivate in „Anexe“. „Lucratorii“ Securitatii luau periodic informatii despre mine de la vecinii din bloc, iar unii dintre ei ma supravegheau continuu. Dosarul meu de urmarire pe primii cinci ani, doar, contine sute de pagini de „turnatorie“ si, la orice schimbare a „liniei Partidului“, el se putea transforma intr-unul de condamnare, cu incadrarea, deja existenta in dosar, de „element ostil regimului“.
Cel mai mare beneficiu al vietii mele in acei ani a fost faimoasa bursa Humboldt, bursa a statului german, pe care o obtineau, dupa un concurs de acte ce avea loc la Bonn, cercetatori academici din toata lumea. Nu as fi putut beneficia de ea, o data ce-am cistigat-o, fara sprijinul rectorului de la Institutul de Arte Plastice, profesorul Vasile Dragut. Am primit initial o viza pentru 80 de zile o data cu mesajul ca, la o adica, „pot sa fac treaba si pe alte meridiane ale lumii“. M-am intors, asa cum s-a intors si Plesu, spre stupoarea multora. Ei, da, au existat si „imbecili“ ca noi, care am crezut tot timpul ca viata noastra este legata de acest loc si ca asta e si tara noastra, nu numai „a lor“. Am trait, daca vreti, un „patriotism de contracarare“, iar dupa 1990 - structurile si personajele dinainte raminind active - el a ramas valabil, insotindu-se de asta data si cu unul, oarecum eroic prin efortul pe care-l presupune, „de reconstructie“. Si cu asta, daca acceptati, trecem la „povestea Humanitas“.
In Romania, un om onorabil devine un pericol pentru toate lichelele
Sa inteleg totusi ca dupa „amuzamentul“ initial, mai ales cind s-a ajuns la povestea cu Humanitas, ati simtit ca statutul dvs. de onorabilitate este pus in pericol si atunci de-abia v-ati hotarit sa reactionati. Pentru ca eu v-am propus un interviu inca din prima clipa a campaniei.
Asa e. Vedeti, adevarul e ca am muncit tare mult in viata mea. Am muncit cu pasiune si cu o obsesie a lucrului impecabil facut. De la inceput am aflat ca la noi, la romani, alaturi de iubirea, admiratia sau recunostinta pentru stradania ta, venite din partea multora, un semn infailibil al reusitei - iar acesta devine extraordinar de vizibil - este cantitatea de ura pe care o stirnesti in jur. Numai ca invidia si ura, care intr-o masura insotesc pesemne orice reusite de pe lumea asta, au la noi o calitate aparte: sint salbatice, „necultivate“, grosolane. Si, lucru de necrezut, uneori sint „impersonale“, vin din partea unor oameni pe care nu-i cunosti, cu care nu te-ai intilnit niciodata si care nu ar avea ce sa aiba cu tine. Si care, totusi, ar vrea sa te sfisie. E o ura care are inca amprenta aia teribila a urii de clasa si de rasa, in care un om e ucis nu pentru ce e el ca individ, ci pur si simplu pentru ca apartine unei categorii damnate. In acest caz, statutul de onorabilitate, de excelenta, de impecabilitate trebuie atacat. Cind cineva dobindeste acest statut, el devine, dupa cum va spuneam, o jignire si un pericol pentru toate lichelele. El trebuie urgent maculat. Ajungind sa fiu maculat in felul acesta, trebuie sa deduc ca sint pe cale sa dobindesc un asemenea statut. Iar daca e asa, sint totodata foarte hotarit sa-l apar. Cind e vorba de calambururi oligofrene de tip „Liicheanu“ sau „Liigheanu“, lucrurile se pot rezolva, cum va spuneam, intr-un tribunal. Cind insa calomnia ia forme aritmetice, cind e imbracata in cifre, ea capata alura. Cifrele au prestigiu. Nu sint „vorbe goale“. Si atunci merita sa raspunzi. Pentru ca, in acest caz, esti tras pe terenul pungasiilor si al coruptiei care ne maninca viata. Drept pentru care va asigur ca am sa raspund, am sa raspund pe intelesul tuturor si folosind, la rindul meu, cifre.
"Basescu-Saftoiu, diferente mentale si de comportament"
Vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, catalogheaza demisia Adrianei Saftoiu drept o ''mare pierdere".
Evenimentul Zilei: Cum comentati demisia Adrianei Saftoiu?
Crin Antonescu: Este o demisie foarte semnificativa pentru ca Adriana Saftoiu a fost cel mai valoros colaborator al lui Traian Basescu. Am avut mereu toata aprecierea pentru discernamantul si calitatea comportamentului doamnei Saftoiu. Din punctul meu de vedere asocierea dintre Traian Basescu si Adriana Saftoiu a fost una contra firii pentru ca exista diferente de comportament si diferente mentale intre cei doi. In momentul de fata nu cunosc daca doamna Saftoiu a facut publice motivele acestei demisii.
EVZ: Se spune ca gestul Adrianei Saftoiu are la baza o disputa cu presedintele Traian Basescu, care i-ar fi reprosat o discutie pe care aceasta a avut-o cu secretarul general al PD, Vasile Blaga, pe tema situatiei din partid si a Elenei Udrea. Ce credeti despre acest lucru?
CA: Eu nu am de unde sa stiu acest lucru. Nu pot spune decat ca mi se pare doar plauzibil. Este plauzibil ca Adriana Saftoiu sa fi inteles ca asocierea de imagine dintre Traian Basescu si Elena Udrea este daunatoare presedintelui.
EVZ: Din echipa de consilieri cu care presedintele Traian Basescu se instala la Palatul Cotroceni nu mai exista niciun consilier in functie. Ce parere aveti despre acest lucru?
CA: Plecarea unor oameni de competenta Renatei Weber, a lui Andrei Plesu sau a Adrianei Saftoiu spune mult.
EVZ: Cine credeti ca va ocupa aceasta functie?
CA: Nu pot sa emit niciun pronostic. Nu pot spune decat ca plecarea Adrianei Saftoiu este o mare pierdere.
EVZ: Ce vesti aveti in legatura cu guvernul? Va veni domnul Tariceanu cu un guvern restructurat saptamana asta?
CA: Daca premierul va pune in practica mandatul primit de la PNL acest lucru ar trebui sa se intample pana la sfarsitul acestei saptamani.
EVZ: Din noul guvern vor face parte si ministri PD?
CA: Nu. Daca premierul s-ar fi decis sa pastreze colaborarea cu PD, atunci nu ar mai fi fost nevoie de aceasta remaniere.
Evenimentul Zilei: Cum comentati demisia Adrianei Saftoiu?
Crin Antonescu: Este o demisie foarte semnificativa pentru ca Adriana Saftoiu a fost cel mai valoros colaborator al lui Traian Basescu. Am avut mereu toata aprecierea pentru discernamantul si calitatea comportamentului doamnei Saftoiu. Din punctul meu de vedere asocierea dintre Traian Basescu si Adriana Saftoiu a fost una contra firii pentru ca exista diferente de comportament si diferente mentale intre cei doi. In momentul de fata nu cunosc daca doamna Saftoiu a facut publice motivele acestei demisii.
EVZ: Se spune ca gestul Adrianei Saftoiu are la baza o disputa cu presedintele Traian Basescu, care i-ar fi reprosat o discutie pe care aceasta a avut-o cu secretarul general al PD, Vasile Blaga, pe tema situatiei din partid si a Elenei Udrea. Ce credeti despre acest lucru?
CA: Eu nu am de unde sa stiu acest lucru. Nu pot spune decat ca mi se pare doar plauzibil. Este plauzibil ca Adriana Saftoiu sa fi inteles ca asocierea de imagine dintre Traian Basescu si Elena Udrea este daunatoare presedintelui.
EVZ: Din echipa de consilieri cu care presedintele Traian Basescu se instala la Palatul Cotroceni nu mai exista niciun consilier in functie. Ce parere aveti despre acest lucru?
CA: Plecarea unor oameni de competenta Renatei Weber, a lui Andrei Plesu sau a Adrianei Saftoiu spune mult.
EVZ: Cine credeti ca va ocupa aceasta functie?
CA: Nu pot sa emit niciun pronostic. Nu pot spune decat ca plecarea Adrianei Saftoiu este o mare pierdere.
EVZ: Ce vesti aveti in legatura cu guvernul? Va veni domnul Tariceanu cu un guvern restructurat saptamana asta?
CA: Daca premierul va pune in practica mandatul primit de la PNL acest lucru ar trebui sa se intample pana la sfarsitul acestei saptamani.
EVZ: Din noul guvern vor face parte si ministri PD?
CA: Nu. Daca premierul s-ar fi decis sa pastreze colaborarea cu PD, atunci nu ar mai fi fost nevoie de aceasta remaniere.
IHT: Romania a revenit la politica de tip balcanic
La mai putin de trei luni de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, alianta de guvernare este la un pas de destramare, noteaza International Herlad Tribune (IHT), in editia electronica de ieri.
Publicatia relateaza anuntul facut de premierul Tariceanu referitor la "decesul" Aliantei, amintind, de asemenea, ca ministrul Macovei, o luptatoare impotriva coruptiei, este pe cale sa fie demisa la restructurare. "Ma simt multumita de ceea ce am facut. (...) Mi se spune ca am fost naiva ca nu m-am asteptat la asa ceva. Dar nu ma asteptam sa se intample atat de repede", spune Macovei, conform IHT. Publicatia subliniaza ca tensiunile politice au escaladat - fiind resimtite, in special, in relatiile dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu - si rememoreaza disputele privind retragerea trupelor din Irak si cele legate de suspendarea presedintelui.
Conflictul, considerat de o serie de analisti drept o dovada a faptului ca Romania a revenit la politica de tip balcanic imediat dupa ce a aderat la UE, afecteaza activitatea Guvernului, noteaza IHT. Publicatia aminteste ca Romania nu are in prezent un ministru de Externe si nici ambasadori in capitale importante precum Londra, Paris si Washington. Activitatea legislativa este, de asemenea, blocata, remarca sursa citata, aratand ca liberalii si democratii nu isi mai sustin reciproc initiativele.
Publicatia relateaza anuntul facut de premierul Tariceanu referitor la "decesul" Aliantei, amintind, de asemenea, ca ministrul Macovei, o luptatoare impotriva coruptiei, este pe cale sa fie demisa la restructurare. "Ma simt multumita de ceea ce am facut. (...) Mi se spune ca am fost naiva ca nu m-am asteptat la asa ceva. Dar nu ma asteptam sa se intample atat de repede", spune Macovei, conform IHT. Publicatia subliniaza ca tensiunile politice au escaladat - fiind resimtite, in special, in relatiile dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu - si rememoreaza disputele privind retragerea trupelor din Irak si cele legate de suspendarea presedintelui.
Conflictul, considerat de o serie de analisti drept o dovada a faptului ca Romania a revenit la politica de tip balcanic imediat dupa ce a aderat la UE, afecteaza activitatea Guvernului, noteaza IHT. Publicatia aminteste ca Romania nu are in prezent un ministru de Externe si nici ambasadori in capitale importante precum Londra, Paris si Washington. Activitatea legislativa este, de asemenea, blocata, remarca sursa citata, aratand ca liberalii si democratii nu isi mai sustin reciproc initiativele.
Stamen Stancev, aranjorul intalnirilor lui Videanu si Orban cu reprezentantii firmei Skoda
Bulgarul Stamen Stancev, pionul principal din dosarul privatizarilor din domeniul energetic, nu avea usi deschise doar la ministri ai Partidului Conservator si UDMR, respectiv fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, si actualul ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy. Potrivit unor inregistrari video
si audio efectuate de catre serviciile de informatii, Stamen Stancev avea intrari si in zona Partidului Democrat si a Partidului National Liberal, la un nivel cat se poate de inalt.
Intr-o asemenea inregistrare figureaza o intrevedere avuta de Stamen Stancev cu un reprezentant al firmei Skoda din Cehia, impreuna cu care a discutat despre intentiile firmei straine de a participa la licitatia pe care Primaria Generala a Municipiului Bucuresti urma sa o organizeze pentru achizitionarea de catre Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) a unui numar de 500 de mijloace de transport in vederea innoirii parcului destinat transportului in comun.
Ulterior, bulgarul a mai avut o intalnire cu mai multi reprezentanti ai grupului Skoda, impreuna cu care s-a deplasat la sediul RATB, unde au facut o prezentare conducerii societatii cu privire la oferta privind autobuzele fabricate de producatorul ceh.
In aceeasi zi, Stamen Stancev a purtat o discutie telefonica cu Gabor Kerekes - vicepresedinte UDMR - care i-a facilitat, tot in aceeasi zi, o intalnire cu viceprimarul Bucurestiului, Ludovic Orban. La intrevederea cu Orban, desfasurata la sediul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, au participat reprezentantii firmei Skoda.
Tot in aceeasi zi si tot in aceeasi locatie, a avut loc o intalnire si cu primarul Adriean Videanu, la care au participat Stamen Stancev, Gabor Kerekes si Petrisor Gabriel Peiu. Potrivit inregistrarilor efectuate, cei trei i-ar fi propus primarului general incheierea unui contract de furnizare de mijloace de transport de catre firma Skoda, finantarea urmand a se realiza prin intermediul C.S.F.B.
Conform rezolutiei din dosarul aflat in lucru la DIICOT, bulgarul Stamen Stancev ar fi organizat si coordonat un grup care procura de la inalti functionari si demnitari ai statului - racolati in cadrul acestei retele - informatii economice secrete pe care le furniza apoi unor consortii ce faceau astfel concurenta neloiala celorlalte firme inscrise la licitatiile pentru importante contracte cu statul. Din aceeasi rezolutie reiese ca mai multe firme si consortii straine l-ar fi folosit pe Stamen Stancev pentru obtinerea unor informatii din interior care sa-i favorizeze in procesul de privatizare a unor importante societati de stat - Electrica Muntenia Sud 1, Radiocomunicatii SA, Posta Romana, Romtelecom, Petrom. Parchetul Inaltei Curti a identificat opt persoane, cetateni straini si functionari ai statului, cercetate ca facand parte dintr-o retea de spionaj economic.
si audio efectuate de catre serviciile de informatii, Stamen Stancev avea intrari si in zona Partidului Democrat si a Partidului National Liberal, la un nivel cat se poate de inalt.
Intr-o asemenea inregistrare figureaza o intrevedere avuta de Stamen Stancev cu un reprezentant al firmei Skoda din Cehia, impreuna cu care a discutat despre intentiile firmei straine de a participa la licitatia pe care Primaria Generala a Municipiului Bucuresti urma sa o organizeze pentru achizitionarea de catre Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) a unui numar de 500 de mijloace de transport in vederea innoirii parcului destinat transportului in comun.
Ulterior, bulgarul a mai avut o intalnire cu mai multi reprezentanti ai grupului Skoda, impreuna cu care s-a deplasat la sediul RATB, unde au facut o prezentare conducerii societatii cu privire la oferta privind autobuzele fabricate de producatorul ceh.
In aceeasi zi, Stamen Stancev a purtat o discutie telefonica cu Gabor Kerekes - vicepresedinte UDMR - care i-a facilitat, tot in aceeasi zi, o intalnire cu viceprimarul Bucurestiului, Ludovic Orban. La intrevederea cu Orban, desfasurata la sediul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, au participat reprezentantii firmei Skoda.
Tot in aceeasi zi si tot in aceeasi locatie, a avut loc o intalnire si cu primarul Adriean Videanu, la care au participat Stamen Stancev, Gabor Kerekes si Petrisor Gabriel Peiu. Potrivit inregistrarilor efectuate, cei trei i-ar fi propus primarului general incheierea unui contract de furnizare de mijloace de transport de catre firma Skoda, finantarea urmand a se realiza prin intermediul C.S.F.B.
Conform rezolutiei din dosarul aflat in lucru la DIICOT, bulgarul Stamen Stancev ar fi organizat si coordonat un grup care procura de la inalti functionari si demnitari ai statului - racolati in cadrul acestei retele - informatii economice secrete pe care le furniza apoi unor consortii ce faceau astfel concurenta neloiala celorlalte firme inscrise la licitatiile pentru importante contracte cu statul. Din aceeasi rezolutie reiese ca mai multe firme si consortii straine l-ar fi folosit pe Stamen Stancev pentru obtinerea unor informatii din interior care sa-i favorizeze in procesul de privatizare a unor importante societati de stat - Electrica Muntenia Sud 1, Radiocomunicatii SA, Posta Romana, Romtelecom, Petrom. Parchetul Inaltei Curti a identificat opt persoane, cetateni straini si functionari ai statului, cercetate ca facand parte dintr-o retea de spionaj economic.
Românii trebuie să declare, până pe 15 mai, veniturile obţinute în străinătate
Veniturile obţinute anul trecut de români în străinătate trebuie declarate în ţară, până pe 15 mai 2007, potrivit articolului 83 din Codul Fiscal şi a calendarului impozitului pe venit. Formularul 201 se poate depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiliul poştal, prin scrisoare recomandată.
Care sunt veniturile obţinute în străinătate a căror declarare în România este obligatorie? "Toate, cu excepţia celor obţinute din salariu, în baza unui contract de muncă legal, încheiat conform codului muncii din ţara respectivă", au explicat pentru Adevărul specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală (ANAF).
Aşadar trebuie declarate în România veniturile care provin din activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, dividende, dobânzi, premii şi jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, pensii sau salarii plătite de un angajator rezident în România. Pentru fiecare ţară şi pentru fiecare categorie de venit se depune la termenul amintit, potrivit ANAF, câte o declaraţie. Pentru veniturile din salarii plătite de un angajator rezident în România, declaraţia se depune numai de contribuabilii care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleaşi perioade, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, în vederea acordării de către organul fiscal a creditului fiscal extern. "Aşadar, dacă un român obţine în Olanda, spre exemplu, venituri la Bursă, acestuia i se reţine acolo impozitul stabilit de către legislaţia fiscală olandeză, iar autorităţile îi eliberează un certificat de credit fiscal. Persoana este obligată să declare în România aceste sume, iar certificatul primit din Olanda atestă că pentru venitul obţinut a fost plătit impozit", au explicat reprezentanţii ANAF. Formularul 201- Declaraţia specială privind veniturile din străinătate se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Aceasta se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.
Tot până pe 15 mai trebuie să mai depună declaraţii şi acele persoane fizice care au obţinut anul trecut în România venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni). Formularul 200 - Declaraţia specială privind veniturile realizate se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Aceasta se poate depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.
Care sunt veniturile obţinute în străinătate a căror declarare în România este obligatorie? "Toate, cu excepţia celor obţinute din salariu, în baza unui contract de muncă legal, încheiat conform codului muncii din ţara respectivă", au explicat pentru Adevărul specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală (ANAF).
Aşadar trebuie declarate în România veniturile care provin din activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, dividende, dobânzi, premii şi jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, pensii sau salarii plătite de un angajator rezident în România. Pentru fiecare ţară şi pentru fiecare categorie de venit se depune la termenul amintit, potrivit ANAF, câte o declaraţie. Pentru veniturile din salarii plătite de un angajator rezident în România, declaraţia se depune numai de contribuabilii care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleaşi perioade, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, în vederea acordării de către organul fiscal a creditului fiscal extern. "Aşadar, dacă un român obţine în Olanda, spre exemplu, venituri la Bursă, acestuia i se reţine acolo impozitul stabilit de către legislaţia fiscală olandeză, iar autorităţile îi eliberează un certificat de credit fiscal. Persoana este obligată să declare în România aceste sume, iar certificatul primit din Olanda atestă că pentru venitul obţinut a fost plătit impozit", au explicat reprezentanţii ANAF. Formularul 201- Declaraţia specială privind veniturile din străinătate se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Aceasta se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.
Tot până pe 15 mai trebuie să mai depună declaraţii şi acele persoane fizice care au obţinut anul trecut în România venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni). Formularul 200 - Declaraţia specială privind veniturile realizate se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Aceasta se poate depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.
Bancile nu relaxeaza creditele nici cu girul BNR
hiar daca BNR a relaxat conditiile de creditare pentru persoanele fizice, bancile intarzie sa puna pe piata noile oferte asa-zis „avantajoase“. Clientii sunt nevoiti sa se imprumute in continuare cu dobanzi mari si platind avans la creditele ipotecare
Romanii vor putea beneficia de noul regulament al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind flexibilitatea creditarii, abia peste cateva luni, cu toate ca documentul a fost adoptat luna aceasta, sunt de parere bancherii. Totodata, chiar daca BNR a anuntat ca, prin noul regulament, fiecare banca comerciala isi va crea propria politica de creditare, bancherii sunt destul de sceptici in aceasta privinta, deoarece banca centrala ii va supraveghea in continuare. „Fiecare banca va trebui sa-si stabileasca un nou pachet de norme si de oferte de produse de credit. Acum, lucram cu toti la noile pachete care, dupa ce le vom finaliza va trebui sa le trimitem la banca centrala pentru aprobare”, a declarat preseditele Consiliului de Administratie al Bancpost, Mihai Bogza, in cadrul unui seminar organizat de Finzoom. „Nu toate bancile sunt pregatite sa trimita la BNR un set complet de norme, riscuri si produse de credit intr-un timp
foarte scurt”, a declarat directorul de credite al Emporiki Bank, Anton Oana.
O singura banca si-a prezentat noua politica de creditare
Cu exceptia Alpha Bank, care a anuntat ca va pastra avansul de 15% la creditele ipotecare, nici o banca nu si-a prezentat, pana la aceasta data, noua politica de creditare. „Mai trebuie sa treaca o perioada destul de mare pana cand bancile isi vor pune la punct propriile norme. Oricum, riscurile nu vor fi cu mult diferite de cele de acum”, a declarat reprezentantul Emporiki Bank. Totodata, fiecare banca asteapta sa vada ce produse lanseaza si concurentele de pe piata. „Stabilirea ofertelor reprezinta un proces amplu de noi produse la care se lucreaza, in prezent. Mai asteptam, deocamdata, sa vedem ce doreste exact piata, ce vor clientii si, bineinteles, cum vor actiona si celelalte banci”, ne-a declarat directorul general adjunct al Bancii Transilvania, Ionut Patrahau.
Mihai Bogza a anticipat ca noile norme vor prevedea anumite categorii de clienti si o anumita scala a avansului. „Dupa ce vom avea aprobarea bancii centrale, vom avea produse «vedeta» pe care le vom promova”, a adaugat oficialul Bancpost.
Eliminarea avansului scumpeste creditele
Renuntarea la avans nu ar trebui sa reprezinte un motiv de bucurie pentru romani, deoarece creditele vor deveni mai scumpe. „Daca bancile elimina avansul, vor mari dobanzile si costurile aferente creditarii. Cu cat riscurile sunt mai mari, cu atat produsele sunt mai scumpe”, ne-a declarat Ionut Patrahau. De asemenea, cu toate ca BNR nu mai impune bancilor sa solicite avansul obligatoriu, acestea il vor pastra in continuare. „Avansul nu va cobori sub 15%. In Romania avem o piata imobiliara care se apropie de un top, iar micsorarea avansului ar reprezenta un adevarat esec”, a declarat reprezentantul Emporiki Bank, Anton Oana.
Bancile vor face liste cu clientii seriosi
Bancherii vor sa ofere credite cu dobanzi mai mici pentru clientii seriosi, care au un scoring bun. In prezent, in Romania, dobanda este diferentiata doar pentru clientii persoane juridice, in functie de ratingul fiecaruia in parte. „La persoanele fizice, bancile nu stiu daca un anumit client a mai avut, inainte, un credit pe care l-a platit cu proximitate. Bancile trebuie sa furnizeze listele pozitive, astfel incat sa putem acorda credite in functie de scoringul fiecarui client”, a declarat Mihai Bogza. El a adaugat ca o banca nu este suficient de prudenta daca nu are suficiente date despre client, despre antecedentele bancare ale acestuia.
Romanii vor putea beneficia de noul regulament al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind flexibilitatea creditarii, abia peste cateva luni, cu toate ca documentul a fost adoptat luna aceasta, sunt de parere bancherii. Totodata, chiar daca BNR a anuntat ca, prin noul regulament, fiecare banca comerciala isi va crea propria politica de creditare, bancherii sunt destul de sceptici in aceasta privinta, deoarece banca centrala ii va supraveghea in continuare. „Fiecare banca va trebui sa-si stabileasca un nou pachet de norme si de oferte de produse de credit. Acum, lucram cu toti la noile pachete care, dupa ce le vom finaliza va trebui sa le trimitem la banca centrala pentru aprobare”, a declarat preseditele Consiliului de Administratie al Bancpost, Mihai Bogza, in cadrul unui seminar organizat de Finzoom. „Nu toate bancile sunt pregatite sa trimita la BNR un set complet de norme, riscuri si produse de credit intr-un timp
foarte scurt”, a declarat directorul de credite al Emporiki Bank, Anton Oana.
O singura banca si-a prezentat noua politica de creditare
Cu exceptia Alpha Bank, care a anuntat ca va pastra avansul de 15% la creditele ipotecare, nici o banca nu si-a prezentat, pana la aceasta data, noua politica de creditare. „Mai trebuie sa treaca o perioada destul de mare pana cand bancile isi vor pune la punct propriile norme. Oricum, riscurile nu vor fi cu mult diferite de cele de acum”, a declarat reprezentantul Emporiki Bank. Totodata, fiecare banca asteapta sa vada ce produse lanseaza si concurentele de pe piata. „Stabilirea ofertelor reprezinta un proces amplu de noi produse la care se lucreaza, in prezent. Mai asteptam, deocamdata, sa vedem ce doreste exact piata, ce vor clientii si, bineinteles, cum vor actiona si celelalte banci”, ne-a declarat directorul general adjunct al Bancii Transilvania, Ionut Patrahau.
Mihai Bogza a anticipat ca noile norme vor prevedea anumite categorii de clienti si o anumita scala a avansului. „Dupa ce vom avea aprobarea bancii centrale, vom avea produse «vedeta» pe care le vom promova”, a adaugat oficialul Bancpost.
Eliminarea avansului scumpeste creditele
Renuntarea la avans nu ar trebui sa reprezinte un motiv de bucurie pentru romani, deoarece creditele vor deveni mai scumpe. „Daca bancile elimina avansul, vor mari dobanzile si costurile aferente creditarii. Cu cat riscurile sunt mai mari, cu atat produsele sunt mai scumpe”, ne-a declarat Ionut Patrahau. De asemenea, cu toate ca BNR nu mai impune bancilor sa solicite avansul obligatoriu, acestea il vor pastra in continuare. „Avansul nu va cobori sub 15%. In Romania avem o piata imobiliara care se apropie de un top, iar micsorarea avansului ar reprezenta un adevarat esec”, a declarat reprezentantul Emporiki Bank, Anton Oana.
Bancile vor face liste cu clientii seriosi
Bancherii vor sa ofere credite cu dobanzi mai mici pentru clientii seriosi, care au un scoring bun. In prezent, in Romania, dobanda este diferentiata doar pentru clientii persoane juridice, in functie de ratingul fiecaruia in parte. „La persoanele fizice, bancile nu stiu daca un anumit client a mai avut, inainte, un credit pe care l-a platit cu proximitate. Bancile trebuie sa furnizeze listele pozitive, astfel incat sa putem acorda credite in functie de scoringul fiecarui client”, a declarat Mihai Bogza. El a adaugat ca o banca nu este suficient de prudenta daca nu are suficiente date despre client, despre antecedentele bancare ale acestuia.
joi, 19 februarie 2009
Cum confiscă Israelul Ierusalimul de Est
La jumătatea lunii ianuarie, Condoleezza Rice a vizitat Israelul şi Palestina. La capătul discuţiilor purtate, în lipsa „vreunei propuneri sau a vreunui plan“, secretarul de Stat american s-a mulţumit să anunţe organizarea în luna februarie a unui summit cu Ehud Olmert şi Mahmud Abbas. Între timp
, colonizarea israeliană a teritoriilor palestiniene se accelerează, primul vizat fiind Ierusalimul de Est, pur şi simplu confiscat.
DE LA TEL AVIV, drumul principal merge aproape drept, pentru ca mai apoi, după ce a depăşit aeroportul Ben Gourion, să înceapă să se onduleze, urcând spre Ierusalim printre colinele a căror cucerire de către forţele israeliene, în 1948, a făcut să curgă atâta sânge. Şoseaua intră în oraşul sfânt prin vest, la o altitudine de 700 de metri. Israelienii sau străinii au de fapt o mulţime de posibilităţi: ei pot ajunge în centru şi pe alte căi, atât prin nord, cât şi prin sud.
Nu şi palestinienii din Cisiordania, pentru care este mult mai greu să intre în oraşul de trei ori sfânt. Dacă au reuşit să treacă de punctele de control interioare, se lovesc de cel mai brutal obstacol inventat vreodată pentru a le controla şi a le îngrădi deplasarea în teritoriile ocupate: un zid de aproximativ zece metri înălţime, care va acoperi în curând întreaga parte orientală a cetăţii, ascunzând peisajul şi închizând intrările tradiţionale. Zidul taie cele două axe istorice – Ierusalim-Amman (drumul 417) şi Jenin-Hebron (drumul 60). Monstruosul şarpe nu se mai opreşte – pentru cisiordanieni – decât în patru puncte: Qualandiya în nord, Shuafat în nord-est, Ras Abu Sbeitan la vest şi Gilo în sud. Pentru a ajunge la acestea, ei trebuie însă să ocolească, să-şi lase maşinile şi să traverseze pe jos, vehiculele palestiniene (cu plăcuţe de înmatriculare verzi) fiind strict interzise în Ierusalim…
Însărcinat de ministerul israelian al apărării cu concepţia, trasarea şi construcţia „barierei de securitate“ (potrivit terminologiei oficiale), colonelul Danny Tirza, colon
din Kfar Adoumim, este supranumit de către palestinieni „a doua Nakba“1. Odată terminat, monumentalul său proiect ar trebui să aibă unsprezece puncte de control asemănătoare unor „terminale de aeroport“. Nu aceasta este însă impresia pe care o lasă intrarea de la Gilo. Pretutindeni, panouri de avertizare: „Intraţi unul câte unul“, „Aşteptaţi-vă rândul“, „Păstraţi curăţenia“, „Scoateţi-vă haina“, „Respectaţi regulile“. Culoarele, delimitate pe margini şi acoperite deasupra de grilaje, seamănă mai degrabă cu tunelurile prin care fiarele intră în arena circului…
Nu există însă aici vreun şef al arenei: o dată ce ai trecut de prima poartă, dacă luminiţa de avertizare îţi arată că se poate trece, o voce metalică îţi cere să-ţi prezinţi bagajele la control. Ghiceşti o prezenţă în spatele geamurilor fumurii blindate. Apoi, în sfârşit, un om în carne şi oase: un soldat îmbrăcat neglijent, cu picioarele sprijinite de masă şi cu un pistol-mitralieră Uzi în bandulieră te observă din cap până-n picioare, şuşotind sau vociferând ceva, în timp ce-ţi controlează actele. La ieşire, alte pancarte urează în trei limbi „călătorilor“: „Bine aţi venit la Ierusalim“ (deşi oraşul se află la 4 kilometri distanţă) sau „Pacea fie cu voi“…
Planul de partiţie stabilit de Naţiunile Unite în 1947 acordase oraşului un „regim internaţional special“, regim care rămâne, de altfel, şi în 2007, singurul statut recunoscut la nivel mondial. Însă războiul din 1948 a provocat divizarea oraşului între Iordania şi Israel, acesta din urmă instalându-şi capitala în partea occidentală înainte de a anexa, în 1967, şi partea orientală. În 1980, o Lege fundamentală a proclamat „Ierusalimul întreg şi reunificat capitală eternă a Israelului“. În absenţa vreunei garanţii a eternităţii, politica dusă de guvernele israeliene a vizat menţinerea hegemoniei asupra oraşului, încercând să împiedice împărţirea cetăţii şi, pe cale de consecinţă, naşterea unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală.
„Cheia, precizează Khalil Toufakji, directorul departamentului de cartografie al Societăţii de studii arabe, consilier al delegaţiei palestiniene până la negocierile de la Camp David, este demografia. Pentru israelieni, existenţa unei popu laţii constituită majoritar din evrei a reprezentant întotdeauna o prioritate. Însă palestinienii au crescut de la 20% în 1967 la 35% şi ar putea deveni chiar majoritari în 2030“2. Creşterea este determinată de diferenţa de natalitate, dar şi de plecarea evreilor goniţi de şomaj, de criza locuinţelor şi… de climatul intolerant creat de presiunea ultra-ortodoxă.
Fenomenul este suficient de semnificativ pentru a putea dărâma certitudini fondatoare: desigur, strategia demografică oficială reafirmă un raport de 70 la 30% pentru 2020, dar „ia în calcul“ şi un altul, mai pragmatic, de 60 la 40%3. „Ca şi cum ar exista un procentaj convenabil“, exclamă Meron Benvenisti, fără îndoială cel mai bun specialist al Ierusalimului, pentru care „este vorba pur şi simplu de rasism. Trăim în singurul oraş din lume în care procentajul etnic ţine loc de filosofie“. Mai puţin pasionat, Menahem Klein, şi el consilier la Camp David, dar de partea israeliană, adaugă: „Pragmaticii constată, politicienii se înfruntă: asistăm la cel mai mare efort israelian din 1967 încoace pentru anexarea Ierusalimului“.
l Dintr-un punct de vedere istoric, primul instrument al acestui efort a fost extinderea ilegală a frontierelor municipale. Amos Gil, directorul asociaţiei Ir Amim (Oraşul popoarelor), retrasează parcursul: „Oraşul vechi nu se întinde decât pe un kilometru pătrat; împreună cu cartierele arabe din jur, a atins în perioada iordaniană 6 km2. Israelul a anexat, în 1967, 64 de km2 din teritoriul cisiordanian şi cele 28 de sate aferente, pentru a atinge 70 km2. Când zidul va fi terminat, el va încercui la est aproape 164 km2. În schimb, în Ierusalimul de Vest, planul de extindere, numit Safdie, s-a lovit de o mulţime de scuturi ecologice“.
„Există o culoare care nu se regăseşte decât aici: verdele politic“. Meir Margalit, coordonator al Comitetului israelian împotriva demolării de locuinţe (Icahd), aminteşte că, atunci când şeful partidului de stânga Meretz, Ornan Yekutieli, s-a arătat indignat de construcţia coloniei de la Har Homa pe locul unei magnifice păduri palestiniene, primarul din acea vreme, Teddy Kollek, decedat recent, a replicat: „Numai arabilor li se părea verde“. Apartheid ecologic: aceste zone, „mai degrabă de un galben prăfos şi pline de reziduuri“ – aminteşte cu ironie arhitectul Ayala Ronel – le interzic arabilor să construiască, dar le permit evreilor să colonizeze…
l Colonizarea este cel de-al doilea instrument al strategiei israeliene. Arhitect şi preşedinte al asociaţiei Bimkom, care luptă pentru dreptul tuturor de a planifica oraşul, domnul Shmuel Groag, recapitulează etapele: „Primul inel era compus din şapte mari colonii: Gilo, Armon Hanaziv-Talpiot Est, French Hill Ramat Eshkol, Ramot, Ramot Shlomo, Neve Yaacov şi Har Homa. Al doilea conţinea două, Pisgat Zeev şi Maale Adoumin. Al treilea inel a adăugat alte nouă: Givon, Adam, Kochav
Yaacov, Kfar Adoumin, Keidar, Efrat, Betar Illit şi coloniile din Gouch (bloc) Etzion. În total, acestea adăpostesc jumătate din cei 500.000 de coloni pe care-i numără Cisiordania“.
Fondator al Centrului alternativ de informare şi figură majoră a mişcării pacifiste, Michel Warschawski organizează „vizite“ militante pentru a expune în modul cel mai concret „principiul care ghidează colonizarea: stabilirea unei continuităţi teritoriale israeliene care să spargă continuitatea teritorială arabă“. Şi pentru a denunţa de asemenea o strategie de manipulare ilustrată de fostul primar al coloniei Karrnei Shmoron care înţelegea să „se asigure că populaţia evreiască din Yesha4 nu trăieşte în spatele sârmelor ghimpate, ci într-o continuitate a prezenţei evreieşti. Spre exemplu, dacă luăm regiunea dintre Ierusalim şi Ofra, îi adăugăm o zonă industrială la intrarea în colonia Adam şi o benzinărie la intrarea în Psagot, obţinem o axă a continuităţii israeliene“.
l Al treilea instrument este cel al controlului total al căilor de comunicare pentru a disloca spaţiul palestinian, pentru a reduce mobilitatea populaţiei şi a-i suprima şansele de dezvoltare. Israelul a luat în stăpânire marile axe existente, pe care le-a renovat şi le-a lărgit, dar a şi construit altele noi pentru ca colonii să poată ajunge cât mai uşor la Ierusalim – de altfel şi unul dintre obiectivele viitorului tramvai (vezi articolul din pag. 18).
Întregul formează o impresionantă reţea de drumuri cu patru benzi, luminate noaptea, de-a lungul cărora copacii au fost tăiaţi, casele presupuse „periculoase“ distruse, în locul lor fiind ridicate ziduri de protecţie, toate desigur în numele „securităţii“. Legând între ele coloniile, aceste „drumuri de ocolire“ sunt interzise circulaţiei palestiniene, exilată pe o reţea secundară de proastă calitate, puţin sau deloc întreţinută şi strangulată de nenumărate puncte de control, fixe sau mobile.
Iată-ne de exemplu la barajul numit Container, la sud de Abou Dis, care controlează – şi adesea închide – ultima axă palestiniană majoră ce leagă nordul de sudul Cisiordaniei. Drumul îşi merită numele de Wadi Nar, „Valea focului“ şi, prin extensie, „valea infernului“: şoseaua este uneori atât de strâmtă încât două camioane cu greu pot trece împreună, dacă reuşesc desigur să urce şi să coboare pantele abrupte. În schimb, nu departe, se vede generoasa cale rapidă oferită de Yitzak Rabin colonilor pentru a le permite să ajungă imediat în coloniile din Goush Etzion şi Hebron… fără a întâlni vreun arab.
Acest „apartheid care nu-şi va rosti numele“ – formula negociatorului-şef palestinian Saeb Erekat5 – devine explicit o dată cu proiectul de „fluidizare a circulaţiei“ atât de drag colonelului Tirza: dacă evreii şi arabii trebuie totuşi să se intersecteze uneori, ei nu se vor vedea niciodată datorită podurilor şi tunelurilor… „Pentru a scoate din izolare satele palestiniene Bir Nabala şi Al Jib, ne explică la faţa locului arhitectul Alon Cohen-Lifchitz, membru al Bimkom, israelienii construiesc, pe o lungime de doi kilometri, o şosea acoperită de grilaje şi ridicată la cincisprezece metri de sol, două tuneluri şi un pod!“ Nimic mai infam în materie de segregare: de la 19 ianuarie 2007, îi este interzis prin lege oricărui israelian sau palestinian „rezident“ să transporte în maşină un locuitor ne-evreu din Cisiordania… Protestele au fost însă atât de puternice încât aplicarea legii a fost „suspendată“…
l Al patrulea instrument, infiltrarea în oraşul vechi şi în „bazinul sacru“. „Pentru coloni, Ierusalimul este ca o ceapă: cea mai bună este inima“, glumeşte Meir Margalit. Recuperarea unor foste bunuri evreieşti, confiscarea altora în virtutea legii absenţei şi cumpărarea prin intermediari se multiplică cu o asemenea viteză încât ziaristul Meron Rappoport vorbeşte chiar de o „Republică a Eladului“6 – după numele organizaţiei colonilor căreia, în mod neobişnuit, autorităţile i-au delegat administrarea
„Cetăţii lui David“7.
Plecând de la această implantare cu caracter istoric, ne putem da seama – după numărul caselor arabe ce arborează drapelul israelian şi al gorilelor înarmate care patrulează pe străzi – de măsura în care colonizarea cea mai trivială ia în posesie Silwan, coboară spre Boustan (unde optzeci şi opt de clădiri sunt ameninţate cu distrugerea), urcă din nou către Ras al-Amoud (Maale Zeitim) şi Jabal Mukaber (Nof Zion). Primele două case din Kidmat Zion sfidează deja, dincolo de zid, imobilul Parlamentului palestinian, terminat, dar gol, de la Abu Dis. Harta ne confirmă că toate aceste metastaze desenează o adevărată diagonală a epurării etnice…
„Nu vă opriţi la cifre, insistă Fuad Hallak, consilier al echipei de negociatori a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Desigur, cele şaptesprezece puncte de colonizare ale oraşului vechi şi ale împrejurimilor sale imediate numără abia 2.600 de locuitori din 24.000. Ele se înscriu însă într-o strategie tenace de ‚depalestinizare’“.
l Iudaizarea, al cincilea instrument al strategiei israeliene, începe prin simboluri. Un prieten palestinian ne arată semnele care acoperă Ierusalimul arab cu decorul oraşului evreu. „De la cele mai spectaculare – precum memorialele eroilor războaielor duse de Israel sau clădirile publice instalate în partea de Est – la cele mai discrete: pavaje, lampadare, coşuri. Fără a uita de numele străzilor“. Piaţa Tsahal, strada Paraşutiştilor, piaţa Cartierului General: „Aceste nume au apărut după anexarea Ierusalimului de Est în 1967 – observă ziaristul David Rubinstein8 – probabil pentru ca arabii să nu uite cine a câştigat“.
La Paris, prietenii ne preveniseră deja: „Oraşul vechi este pe cale să se golească“. Din păcate, în treizeci de ani, niciodată nu ni s-a părut atât de trist. „Israelienii ar dori să colonizeze esenţialul şi să reducă restul la câteva străzi folclorice, ca la Jaffa“, spune cu amărăciune ambasadorul palestinian la Unesco, Elias Sanbar, care tocmai a dejucat o manevră aproape incredibilă: o jonglerie israeliană pentru a obţine, în 2000, înscrierea Vechiului oraş arab pe lista patrimoniului… statului evreu!
Iudaizarea este purtată şi de repunerea în cauză a liberului acces la Locurile sfinte, principiu comun tuturor textelor
internaţionale începând cu tratatul de la Berlin (1885). „Sunt ani deja de când musulmanii şi creştinii din Cisiordania nu mai au acces la al-Aqsa sau la Sfântul Mormânt, protestează directorul Waqf9, Adnan Al-Husseini. Cât despre «rezidenţii» din Ierusalim, aceştia trebuie să aibă patruzeci şi cinci de ani împliniţi pentru a putea veni să se roage. Fără să mai vorbim de umilinţa celor aproximativ 4.000 de soldaţi desfăşuraţi la marile sărbători“. Şi excavaţiile de sub Esplanadă? „Nu îndrăznesc să-mi închipui ce se va întâmpla când aceşti nebuni care visează la «reconstrucţia Templului» ne vor distruge moscheile“.
Nu mai puţin îngrijoraţi, la 29 septembrie 2006, patriarhii şi conducătorii Bisericii Creştine de la Ierusalim au publicat o declaraţie ce reafirma necesitatea unui „statul special“ care să garanteze în primul rând „dreptul tuturor la libertatea cultelor, indivizi şi comunităţi religioase; egalitatea în faţa legii a tuturor locuitorilor în acord cu rezoluţiile internaţionale; liberul acces la Ierusalim al tuturor, cetăţeni, rezidenţi şi pelerini“, insista ca „drepturile de proprietate, de păstrare şi de cult pe care diferitele biserici le-au dobândit de-a lungul timpului să fie deţinute de aceleaşi comunităţi“ şi cerea comunităţii internaţionale să asigure respectarea „statu quo-ului Locurilor Sfinte“10…
Oricât de cunoscută credem că ne-ar fi cruzimea ocupantului, evreu, creştin sau musulman, totuşi, distrugerea cu buldozerul a unei case, sub ochii locuitorilor săi, este un spectacol insuportabil11. Un act pe care, din 2000 încoace, municipalitatea şi ministerul de Interne l-au repetat de 529 de ori – fără să mai vorbim de amenzile impuse proprietarilor, 22,5 milioane de euro12! O represiune foarte inegală: potrivit Betselem, organizaţia israeliană pentru apărarea drepturilor omului, în 2005, cele 5.653 de infracţiuni constatate în partea de vest au provocat 26 de demolări parţiale sau totale, în vreme ce cele 1.529 de infracţiuni înregistrate în est au determinat 7613!
Pentru Meir Margalit, municipalitatea „este obsedată de ideea că suveranitatea israeliană asupra Ierusalimului ar fi în pericol. Prin această mentalitate paranoică, fiecare casă, fiecare copac, fiecare plantă devin parte a unei conspiraţii politice mondiale“. Argumente pe care Yigal Amedi nici măcar nu le invocă: pentru acest primar adjunct, demolările „excepţionale“ se justifică fiindcă privesc „clădiri construite ilegal“. Într-un mod curios, deşi face parte din Comitetul pentru planificare şi construire, pretinde că nu ştie că, adesea, inspectorii municipalităţii violează hotărâri judecătoreşti. „Municipalitatea, pledează el, se străduieşte să pună puţină ordine în haos“.
O idee eficientă! Căci „ilegalitatea“ celor 40% din casele din Ierusalimul de Est – 15.000 din 40.600 – se datorează faptului că primăria acordă cu ţârâita permise de construire palestinienilor: 2.000 în 2004, 481 din 5.300 de imobile construite. Iar cererea costă scump: mai bine de 20.000 de euro şi luni de demersuri pentru o construcţie de aproximativ 200m2… Iar suprafaţa construibilă s-a micşorat sensibil. După 1967, Ierusalimul de Vest totaliza 54 km2, iar Ierusalimul de Est 70 km2, din care 24 au fost expropriaţi în favoarea coloniilor. Din cei 46 rămaşi, 21 nu sunt incluşi în planurile de urbanizare, iar din cei 26 planificaţi, 16 sunt rezervaţi spaţiilor verzi, clădirilor publice, drumurilor etc. Cei 9 km2 construibili ai palestinienilor reprezintă aşadar… 7,25% din suprafaţa totală a oraşului!
Arhitectă şi militantă a Bimkom, Efrat Cohen-Bar agită în mână volumul gigantic al noului „Master plan“. „În pofida câtorva progrese, inegalitatea de tratament
continuă. Până în 2020 planificatorii acordă 3 noi kilometri pătraţi celor 158.000 de palestinieni suplimentari şi 9,5 km2 celor 110.000 evrei suplimentari“. Mergând mai departe, geografa Irène Salenson evocă „limitarea orizontală şi verticală a dezvoltării urbane palestiniene“: Estul va putea construi în medie clădiri de maximum patru etaje (în loc de două, în prezent), dar Vestul poate ridica între şase şi opt niveluri14!
l Această inegalitate nu este decât una din faţetele unei politici globale de discriminare ce constituie al şaselea şi ultimul instrument al hegemoniei Israelului. Nu sunt cetăţeni decât evreii (şi 2,3% din palestinieni). Titulari ai unor cărţi de identitate verzi, palestinienii din Cisiordania nu au nici un drept, nici măcar cel de a veni în oraş fără autorizaţie, de altfel din ce în ce mai rar acordată. „Rezidenţii permanenţi“, cu cărţile lor de identitate albastre, beneficiază de prestaţii sociale şi de drept de vot la alegerile locale, fără însă ca aceste drepturi să se transmită automat soţului sau copiilor.
Celebrul raport european, a cărui cenzură de către Consiliul de miniştri al celor Douăzeci şi cinci a provocat un scandal la sfârşitul lui 2005, dezvăluie o altă derivă: „Între 1996 şi 1999, Israelul a instituit o procedură numită «centru de viaţă», în virtutea căreia cei care deţin o carte de identitate albastră şi al căror domiciliu sau loc de muncă se găsesc în afara Ierusalimului de Est, la Ramallah de exemplu, îşi pierd această carte de identitate. Un val de deţinători de astfel de acte s-au repliat aşadar în Ierusalimul de Est“15.
Bugetul oraşului este şi el discriminatoriu: Ierusalimului de Est, cu 33% din populaţie, nu-i sunt atribuite decât 8,48%: fiecărui evreu îi sunt consacraţi în medie 1.190 de euro, iar fiecărui arab 260. Nimic surprinzător dacă ne gândim că, aşa cum precizează Betselem, 67% din familiile palestiniene trăiesc sub pragul de sărăcie, faţă de 29% din familiile israeliene16. Provenind şi el dintr-un cartier sărac, domnul Amedi nu neagă „întârzierile de care suferă, în materie de infrastructură şi de servicii, cartierele arabe şi ultra-ortodoxe“. Ne asigură totuşi că oraşul, atunci când primarul se numea Ehud Olmert, „a investit mai mult ca oricând pentru a acoperi aceste găuri“ şi lucrează la proiectele în curs. „Picături de apă în ocean, recunoaşte el. Dar trebuie să începem de undeva“.
l Se cuvine să constatăm că, pentru moment, totul începe şi se sfârşeşte prin construcţia unui zid care înghite cea mai mare parte a fondurilor: 800.000 de euro pe kilometru – şi vor fi 180, din care numai 5 pe Linia verde. Prin urmare, argumentul securităţii nu prea se susţine. Atentatele kamikaze – 171 de victime în şase ani – au traumatizat oraşul. Dar, în cea mai mare parte a traseului său, zidul nu-i separă pe israelieni de palestinieni, ci pe palestinieni de şcolile, câmpurile, livezile de măslini, spitalele sau cimitirele lor…
„Zidul este un instrument pe care guvernul îl foloseşte pentru a controla Ierusalimul, nu pentru a asigura securitatea israelienilor“, afirmă Menahem Klein. În fapt, zidul reprezintă chintesenţa tuturor uneltelor de dominaţie evocate până acum. El multiplică suprafaţa Ierusalimului de Est de 2,3 ori, desenând un soi de treflă ce include noile colonii şi zonele lor de dezvoltare: la nord, Bet Horon, Givat Zeev, Givon Hadasha şi viitorul „parc metropolitan“ de la Nabi Samuel; la sud, Har Gilo, Betar Ilit, precum şi ansamblul Gouch Etzion; şi, în sfârşit, la est, Maale Adoumin.
Privind de pe terasa spitalului Augusta Victoria, îţi poţi da mai bine seama de ameninţarea mortală pe care şantierul deschis la est o reprezintă pentru viitorul stat palestinian. Numai colonia ocupă 7 km2. Dar planul municipal al „blocului Maale Adoumin“ acoperă întreaga suprafaţă, în cea mai mare parte încă goală, de 55 km2 (mai mult ca Tel Avivul, care se întinde pe 51 km2). Punga merge până aproape de Marea Moartă şi, prin urmare, taie în două Cisiordania. La nord, faimoasa zonă E1 reprezintă, cu ai săi 12 km2 (de doisprezece ori mai mult decât oraşul vechi!) ultimul spaţiu posibil de creştere al Ierusalimului de Est. Dar nici opoziţia – este drept formală – a Washingtonului nu a împiedicat construcţia noului Cartier General al Poliţiei pentru Cisiordania, în aşteptarea locuinţelor, a centrelor comerciale, a hotelurilor etc. Cât despre beduinii Jahalin, aceştia locuiesc în barăci mizere, pe colina unde au fost „transferaţi“, colină care domină… groapa de gunoi.
Cât mai multe pământuri palestiniene cu cât mai puţini palestinieni: acest principiu venerabil a ghidat traseul zidului care include coloniile evreieşti şi exclude cartierele arabe. Astfel, zidul aruncă în Cisiordania, de la nord la sud, localitatea Quafr Aqab, alături de tabăra de refugiaţi de la Qalandiya, jumătate din Beit Hanina, cea mai mare parte din Al-Ram, Dahiyat al-Bared, Hizma, tabăra de la Shuafat, Dahiyat al-Salam, Anata, Ram Khamzi şi, chiar la sud, Walaja. O premieră: 60.000 din cei 240.000 de palestinieni ai Ierusalimului au fost expulzaţi fără să se fi mişcat deloc! Dar cu preţul unui întreg lanţ de pierderi.
Pierdere de timp: „Înainte, mergeam la facultate pe jos şi făceam zece minute, spune Mohammad, un student din Ramallah, înscris la medicină la Universitatea Al Qods. Acum, fac nouăzeci de minute cu maşina“. Pierdere de venituri: dacă negustorii din partea „proastă“ a Al-Ram deplâng o scădere de 30 până la 50% a cifrei de afaceri, un dentist a trebuit să-şi închidă pur şi simplu cabinetul, în vreme ce proprietarul unui imobil cu o extraordinară vedere asupra zidului şi-a pierdut toţi locatarii. Pierdere de personal: între o treime şi o jumătate din medici şi infirmieri, dar şi din profesori nu mai pot veni să muncească la Ierusalim. Pierdere anunţată a „rezidenţei“: cei care nu vor mai putea justifica o locuinţă sau un loc de muncă în Ierusalim îşi vor pierde cartea albastră în momentul reînnoirii acesteia. În sfârşit şi mai ales, pierderea de către Ierusalimul de Est a rolului său de metropolă palestiniană.
„Oricine ştie că viitoarele negocieri vor pleca de la «parametrii lui Clinton», în special împărţirea oraşului pentru a putea găzdui cele două capitale, rezumă Menahem Klein. Asta încercă să evite zidul, distrugând statutul de centru metropolitan al Al Qods, deconectându-l de hinterland-ul său economic, social şi cultural palestinian. Dacă însă liderii noştri speră să profite astfel de slăbiciunea palestinienilor, ei fac un calcul de scurtă durată: tânăra generaţie va ridica capul. Ce va mai rămâne atunci din ambiţia lui Sharon şi a lui Olmert de «reeliberare a Ierusalimului»?“
Alţi interlocutori leagă escalada israeliană de procesul de pace. Aşa cum o face ambasadorul Sanbar, potrivit căruia lucrurile s-au accelerat „din momentul în care Ierusalimul a fost oficial înscris pe ordinea de zi a negocierilor. Pentru că, odată luat în stăpânire, nu mai rămâne nimic de negociat“. Pentru Wassim H. Khazmo, consilier al echipei palestiniene de negociere, „Sharon a profitat de slăbiciunea comunităţii internaţionale pentru a lua ceea ce George W. Bush îi promisese în scrisoarea din 14 aprilie 2004 – blocurile de colonii“.
Nu vom fi deci surprinşi auzindu-l pe domnul Toufakji renunţând să mai revendice aceste „blocuri“, în numele realismului. „Chiat şi Maale Adoumin?“ „Da“ „Chiar şi zona E1?“ „Da“. Ca răspuns la acest abandon, Hasib Nashashibi, membru al Coaliţiei pentru Ierusalim, evocă „criza de conducere“ din OEP: „Israelienii ne exploatează diviziunile şi greşelile“, iar Amos Gil arată „argumentul major pe care atentatele kamikaze l-au oferit ca justificare a zidului“.
Când îi vezi, te gândeşti la Kafka sau la regele Ubu: sunt palestinienii din enclavele de la Biddu (35.000 de persoane), Bir Nabala (20.000) şi Walaja (2.000) prinşi în capcana zidului sau a barierei care îi încercuieşte. Familia Gharib este exemplul cel mai ilustrativ şi crud. Unul câte unul, colonii din Givon Hadasha şi-au construit casele pe pământurile private palestiniene, încercuindu-i casa şi transformând-o într-o mini-enclavă, legată printr-un drumeag de satul originar, totul fiind îngrădit de un grilaj ce va fi curând electrificat şi dotat cu supraveghere video… Simpatici vecini: văzându-ne, unul ne strigă de la fereastră: „Am armă, o să trag!“ Vorbe în vânt? I-au omorât deja un fiu. Persecutaţi, membrii familiei Gharib rezistă totuşi de mai bine de douăzeci de ani…
Cum să nu-ţi aminteşti indignarea lui Meron Benvenisti: „Zidul? E monumentul disperării totale! Priviţi Bethleemul: de-o parte, Biserica Naşterii, de alta, buncărul construit în jurul mormântului Raşelei. E aroganţa ocupantului care pretinde să definească şi să redefinească comunităţile după bunu-i plac: ca şi cum «bariera» i-ar separa pe arabii «buni», acceptaţi la Ierusalim, de cei «răi», care sunt excluşi. Inventatorii acestei orori gândesc în aceeaşi logică colonială a secolului al XIX-lea care v-a împins şi pe voi, francezii, în Indochina sau în Maghreb. Dar nici acum nu va fi mai bine! Zidul Ierusalimului va sfârşi precum cel al Berlinului“.
1 Nakba înseamnă dispariţia Palestinei şi exodul forţat al celor 800.000 de locuitori ai acesteia în 1948. Colonelul Tirza a fost demis pentru faptul de a fi minţit în faţa Curţii supreme pentru a putea justifica traseul zidului.
2 La sfârşitul lui 2006, Ierusalimul avea o populaţie estimată la 700.000 de locuitori: 470. 000 de evrei şi 230.000 de palestinieni.
3 Bulletin du Centre de recherche français de Jérusalem, nr. 16, 2005, pp. 212-213.
4 Haaretz, Tel-Aviv, 17 iulie 1996. „Yesha“ este denumirea scurtă dată de coloni Cisiordaniei, formată prin contracţia numelui Yehuda ve Shomron (Iudeea şi Samaria).
5 În excelenta lucrare Mur en Palestine a lui René Backmann, Fayard, Paris, 2006.
6 Haaretz, 26 aprilie 2006.
7 Regele David şi-ar fi întemeiat capitala în jurul anului 1000 înainte de Hristos.
8 Haaretz, Tel-Aviv, 26 noiembrie 2006.
9 Însărcinat cu administrarea bunurilor religioase musulmane.
10 http://paxchristi.cef.fr/docs/jerusalem.rtf
11 Cf. http://blog.mondeodiplo.net/26-12-06-Les-bulldozers-en-action
12 Discriminations in the Heart of the Holy City, IPCC, Ierusalim, 2006. În lipsa unei indicaţii contrare, cifrele ce urmează provin din aceeaşi sursă.
13 A Wall in Jerusalem, Betselem, Ierusalim, 2006.
14 Bulletin…, op. cit., p. 216.
15 V. www.france-palestine.org Dacă Securitatea Socială încearcă să retragă cărţile de identitate ale rezidenţilor Ierusalimului care se găsesc în afara oraşului din raţiuni în primul rând financiare, ministerul de Interne şi mai ales municipalitatea, dorind să reducă numărul palestinienilor care trăiesc efectiv în Ierusalim, preferă ca aceştia să-şi păstreze cărţile de identitate în afara limitelor municipale.
16 A Wall…, op. cit.
, colonizarea israeliană a teritoriilor palestiniene se accelerează, primul vizat fiind Ierusalimul de Est, pur şi simplu confiscat.
DE LA TEL AVIV, drumul principal merge aproape drept, pentru ca mai apoi, după ce a depăşit aeroportul Ben Gourion, să înceapă să se onduleze, urcând spre Ierusalim printre colinele a căror cucerire de către forţele israeliene, în 1948, a făcut să curgă atâta sânge. Şoseaua intră în oraşul sfânt prin vest, la o altitudine de 700 de metri. Israelienii sau străinii au de fapt o mulţime de posibilităţi: ei pot ajunge în centru şi pe alte căi, atât prin nord, cât şi prin sud.
Nu şi palestinienii din Cisiordania, pentru care este mult mai greu să intre în oraşul de trei ori sfânt. Dacă au reuşit să treacă de punctele de control interioare, se lovesc de cel mai brutal obstacol inventat vreodată pentru a le controla şi a le îngrădi deplasarea în teritoriile ocupate: un zid de aproximativ zece metri înălţime, care va acoperi în curând întreaga parte orientală a cetăţii, ascunzând peisajul şi închizând intrările tradiţionale. Zidul taie cele două axe istorice – Ierusalim-Amman (drumul 417) şi Jenin-Hebron (drumul 60). Monstruosul şarpe nu se mai opreşte – pentru cisiordanieni – decât în patru puncte: Qualandiya în nord, Shuafat în nord-est, Ras Abu Sbeitan la vest şi Gilo în sud. Pentru a ajunge la acestea, ei trebuie însă să ocolească, să-şi lase maşinile şi să traverseze pe jos, vehiculele palestiniene (cu plăcuţe de înmatriculare verzi) fiind strict interzise în Ierusalim…
Însărcinat de ministerul israelian al apărării cu concepţia, trasarea şi construcţia „barierei de securitate“ (potrivit terminologiei oficiale), colonelul Danny Tirza, colon
din Kfar Adoumim, este supranumit de către palestinieni „a doua Nakba“1. Odată terminat, monumentalul său proiect ar trebui să aibă unsprezece puncte de control asemănătoare unor „terminale de aeroport“. Nu aceasta este însă impresia pe care o lasă intrarea de la Gilo. Pretutindeni, panouri de avertizare: „Intraţi unul câte unul“, „Aşteptaţi-vă rândul“, „Păstraţi curăţenia“, „Scoateţi-vă haina“, „Respectaţi regulile“. Culoarele, delimitate pe margini şi acoperite deasupra de grilaje, seamănă mai degrabă cu tunelurile prin care fiarele intră în arena circului…
Nu există însă aici vreun şef al arenei: o dată ce ai trecut de prima poartă, dacă luminiţa de avertizare îţi arată că se poate trece, o voce metalică îţi cere să-ţi prezinţi bagajele la control. Ghiceşti o prezenţă în spatele geamurilor fumurii blindate. Apoi, în sfârşit, un om în carne şi oase: un soldat îmbrăcat neglijent, cu picioarele sprijinite de masă şi cu un pistol-mitralieră Uzi în bandulieră te observă din cap până-n picioare, şuşotind sau vociferând ceva, în timp ce-ţi controlează actele. La ieşire, alte pancarte urează în trei limbi „călătorilor“: „Bine aţi venit la Ierusalim“ (deşi oraşul se află la 4 kilometri distanţă) sau „Pacea fie cu voi“…
Planul de partiţie stabilit de Naţiunile Unite în 1947 acordase oraşului un „regim internaţional special“, regim care rămâne, de altfel, şi în 2007, singurul statut recunoscut la nivel mondial. Însă războiul din 1948 a provocat divizarea oraşului între Iordania şi Israel, acesta din urmă instalându-şi capitala în partea occidentală înainte de a anexa, în 1967, şi partea orientală. În 1980, o Lege fundamentală a proclamat „Ierusalimul întreg şi reunificat capitală eternă a Israelului“. În absenţa vreunei garanţii a eternităţii, politica dusă de guvernele israeliene a vizat menţinerea hegemoniei asupra oraşului, încercând să împiedice împărţirea cetăţii şi, pe cale de consecinţă, naşterea unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală.
„Cheia, precizează Khalil Toufakji, directorul departamentului de cartografie al Societăţii de studii arabe, consilier al delegaţiei palestiniene până la negocierile de la Camp David, este demografia. Pentru israelieni, existenţa unei popu laţii constituită majoritar din evrei a reprezentant întotdeauna o prioritate. Însă palestinienii au crescut de la 20% în 1967 la 35% şi ar putea deveni chiar majoritari în 2030“2. Creşterea este determinată de diferenţa de natalitate, dar şi de plecarea evreilor goniţi de şomaj, de criza locuinţelor şi… de climatul intolerant creat de presiunea ultra-ortodoxă.
Fenomenul este suficient de semnificativ pentru a putea dărâma certitudini fondatoare: desigur, strategia demografică oficială reafirmă un raport de 70 la 30% pentru 2020, dar „ia în calcul“ şi un altul, mai pragmatic, de 60 la 40%3. „Ca şi cum ar exista un procentaj convenabil“, exclamă Meron Benvenisti, fără îndoială cel mai bun specialist al Ierusalimului, pentru care „este vorba pur şi simplu de rasism. Trăim în singurul oraş din lume în care procentajul etnic ţine loc de filosofie“. Mai puţin pasionat, Menahem Klein, şi el consilier la Camp David, dar de partea israeliană, adaugă: „Pragmaticii constată, politicienii se înfruntă: asistăm la cel mai mare efort israelian din 1967 încoace pentru anexarea Ierusalimului“.
l Dintr-un punct de vedere istoric, primul instrument al acestui efort a fost extinderea ilegală a frontierelor municipale. Amos Gil, directorul asociaţiei Ir Amim (Oraşul popoarelor), retrasează parcursul: „Oraşul vechi nu se întinde decât pe un kilometru pătrat; împreună cu cartierele arabe din jur, a atins în perioada iordaniană 6 km2. Israelul a anexat, în 1967, 64 de km2 din teritoriul cisiordanian şi cele 28 de sate aferente, pentru a atinge 70 km2. Când zidul va fi terminat, el va încercui la est aproape 164 km2. În schimb, în Ierusalimul de Vest, planul de extindere, numit Safdie, s-a lovit de o mulţime de scuturi ecologice“.
„Există o culoare care nu se regăseşte decât aici: verdele politic“. Meir Margalit, coordonator al Comitetului israelian împotriva demolării de locuinţe (Icahd), aminteşte că, atunci când şeful partidului de stânga Meretz, Ornan Yekutieli, s-a arătat indignat de construcţia coloniei de la Har Homa pe locul unei magnifice păduri palestiniene, primarul din acea vreme, Teddy Kollek, decedat recent, a replicat: „Numai arabilor li se părea verde“. Apartheid ecologic: aceste zone, „mai degrabă de un galben prăfos şi pline de reziduuri“ – aminteşte cu ironie arhitectul Ayala Ronel – le interzic arabilor să construiască, dar le permit evreilor să colonizeze…
l Colonizarea este cel de-al doilea instrument al strategiei israeliene. Arhitect şi preşedinte al asociaţiei Bimkom, care luptă pentru dreptul tuturor de a planifica oraşul, domnul Shmuel Groag, recapitulează etapele: „Primul inel era compus din şapte mari colonii: Gilo, Armon Hanaziv-Talpiot Est, French Hill Ramat Eshkol, Ramot, Ramot Shlomo, Neve Yaacov şi Har Homa. Al doilea conţinea două, Pisgat Zeev şi Maale Adoumin. Al treilea inel a adăugat alte nouă: Givon, Adam, Kochav
Yaacov, Kfar Adoumin, Keidar, Efrat, Betar Illit şi coloniile din Gouch (bloc) Etzion. În total, acestea adăpostesc jumătate din cei 500.000 de coloni pe care-i numără Cisiordania“.
Fondator al Centrului alternativ de informare şi figură majoră a mişcării pacifiste, Michel Warschawski organizează „vizite“ militante pentru a expune în modul cel mai concret „principiul care ghidează colonizarea: stabilirea unei continuităţi teritoriale israeliene care să spargă continuitatea teritorială arabă“. Şi pentru a denunţa de asemenea o strategie de manipulare ilustrată de fostul primar al coloniei Karrnei Shmoron care înţelegea să „se asigure că populaţia evreiască din Yesha4 nu trăieşte în spatele sârmelor ghimpate, ci într-o continuitate a prezenţei evreieşti. Spre exemplu, dacă luăm regiunea dintre Ierusalim şi Ofra, îi adăugăm o zonă industrială la intrarea în colonia Adam şi o benzinărie la intrarea în Psagot, obţinem o axă a continuităţii israeliene“.
l Al treilea instrument este cel al controlului total al căilor de comunicare pentru a disloca spaţiul palestinian, pentru a reduce mobilitatea populaţiei şi a-i suprima şansele de dezvoltare. Israelul a luat în stăpânire marile axe existente, pe care le-a renovat şi le-a lărgit, dar a şi construit altele noi pentru ca colonii să poată ajunge cât mai uşor la Ierusalim – de altfel şi unul dintre obiectivele viitorului tramvai (vezi articolul din pag. 18).
Întregul formează o impresionantă reţea de drumuri cu patru benzi, luminate noaptea, de-a lungul cărora copacii au fost tăiaţi, casele presupuse „periculoase“ distruse, în locul lor fiind ridicate ziduri de protecţie, toate desigur în numele „securităţii“. Legând între ele coloniile, aceste „drumuri de ocolire“ sunt interzise circulaţiei palestiniene, exilată pe o reţea secundară de proastă calitate, puţin sau deloc întreţinută şi strangulată de nenumărate puncte de control, fixe sau mobile.
Iată-ne de exemplu la barajul numit Container, la sud de Abou Dis, care controlează – şi adesea închide – ultima axă palestiniană majoră ce leagă nordul de sudul Cisiordaniei. Drumul îşi merită numele de Wadi Nar, „Valea focului“ şi, prin extensie, „valea infernului“: şoseaua este uneori atât de strâmtă încât două camioane cu greu pot trece împreună, dacă reuşesc desigur să urce şi să coboare pantele abrupte. În schimb, nu departe, se vede generoasa cale rapidă oferită de Yitzak Rabin colonilor pentru a le permite să ajungă imediat în coloniile din Goush Etzion şi Hebron… fără a întâlni vreun arab.
Acest „apartheid care nu-şi va rosti numele“ – formula negociatorului-şef palestinian Saeb Erekat5 – devine explicit o dată cu proiectul de „fluidizare a circulaţiei“ atât de drag colonelului Tirza: dacă evreii şi arabii trebuie totuşi să se intersecteze uneori, ei nu se vor vedea niciodată datorită podurilor şi tunelurilor… „Pentru a scoate din izolare satele palestiniene Bir Nabala şi Al Jib, ne explică la faţa locului arhitectul Alon Cohen-Lifchitz, membru al Bimkom, israelienii construiesc, pe o lungime de doi kilometri, o şosea acoperită de grilaje şi ridicată la cincisprezece metri de sol, două tuneluri şi un pod!“ Nimic mai infam în materie de segregare: de la 19 ianuarie 2007, îi este interzis prin lege oricărui israelian sau palestinian „rezident“ să transporte în maşină un locuitor ne-evreu din Cisiordania… Protestele au fost însă atât de puternice încât aplicarea legii a fost „suspendată“…
l Al patrulea instrument, infiltrarea în oraşul vechi şi în „bazinul sacru“. „Pentru coloni, Ierusalimul este ca o ceapă: cea mai bună este inima“, glumeşte Meir Margalit. Recuperarea unor foste bunuri evreieşti, confiscarea altora în virtutea legii absenţei şi cumpărarea prin intermediari se multiplică cu o asemenea viteză încât ziaristul Meron Rappoport vorbeşte chiar de o „Republică a Eladului“6 – după numele organizaţiei colonilor căreia, în mod neobişnuit, autorităţile i-au delegat administrarea
„Cetăţii lui David“7.
Plecând de la această implantare cu caracter istoric, ne putem da seama – după numărul caselor arabe ce arborează drapelul israelian şi al gorilelor înarmate care patrulează pe străzi – de măsura în care colonizarea cea mai trivială ia în posesie Silwan, coboară spre Boustan (unde optzeci şi opt de clădiri sunt ameninţate cu distrugerea), urcă din nou către Ras al-Amoud (Maale Zeitim) şi Jabal Mukaber (Nof Zion). Primele două case din Kidmat Zion sfidează deja, dincolo de zid, imobilul Parlamentului palestinian, terminat, dar gol, de la Abu Dis. Harta ne confirmă că toate aceste metastaze desenează o adevărată diagonală a epurării etnice…
„Nu vă opriţi la cifre, insistă Fuad Hallak, consilier al echipei de negociatori a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Desigur, cele şaptesprezece puncte de colonizare ale oraşului vechi şi ale împrejurimilor sale imediate numără abia 2.600 de locuitori din 24.000. Ele se înscriu însă într-o strategie tenace de ‚depalestinizare’“.
l Iudaizarea, al cincilea instrument al strategiei israeliene, începe prin simboluri. Un prieten palestinian ne arată semnele care acoperă Ierusalimul arab cu decorul oraşului evreu. „De la cele mai spectaculare – precum memorialele eroilor războaielor duse de Israel sau clădirile publice instalate în partea de Est – la cele mai discrete: pavaje, lampadare, coşuri. Fără a uita de numele străzilor“. Piaţa Tsahal, strada Paraşutiştilor, piaţa Cartierului General: „Aceste nume au apărut după anexarea Ierusalimului de Est în 1967 – observă ziaristul David Rubinstein8 – probabil pentru ca arabii să nu uite cine a câştigat“.
La Paris, prietenii ne preveniseră deja: „Oraşul vechi este pe cale să se golească“. Din păcate, în treizeci de ani, niciodată nu ni s-a părut atât de trist. „Israelienii ar dori să colonizeze esenţialul şi să reducă restul la câteva străzi folclorice, ca la Jaffa“, spune cu amărăciune ambasadorul palestinian la Unesco, Elias Sanbar, care tocmai a dejucat o manevră aproape incredibilă: o jonglerie israeliană pentru a obţine, în 2000, înscrierea Vechiului oraş arab pe lista patrimoniului… statului evreu!
Iudaizarea este purtată şi de repunerea în cauză a liberului acces la Locurile sfinte, principiu comun tuturor textelor
internaţionale începând cu tratatul de la Berlin (1885). „Sunt ani deja de când musulmanii şi creştinii din Cisiordania nu mai au acces la al-Aqsa sau la Sfântul Mormânt, protestează directorul Waqf9, Adnan Al-Husseini. Cât despre «rezidenţii» din Ierusalim, aceştia trebuie să aibă patruzeci şi cinci de ani împliniţi pentru a putea veni să se roage. Fără să mai vorbim de umilinţa celor aproximativ 4.000 de soldaţi desfăşuraţi la marile sărbători“. Şi excavaţiile de sub Esplanadă? „Nu îndrăznesc să-mi închipui ce se va întâmpla când aceşti nebuni care visează la «reconstrucţia Templului» ne vor distruge moscheile“.
Nu mai puţin îngrijoraţi, la 29 septembrie 2006, patriarhii şi conducătorii Bisericii Creştine de la Ierusalim au publicat o declaraţie ce reafirma necesitatea unui „statul special“ care să garanteze în primul rând „dreptul tuturor la libertatea cultelor, indivizi şi comunităţi religioase; egalitatea în faţa legii a tuturor locuitorilor în acord cu rezoluţiile internaţionale; liberul acces la Ierusalim al tuturor, cetăţeni, rezidenţi şi pelerini“, insista ca „drepturile de proprietate, de păstrare şi de cult pe care diferitele biserici le-au dobândit de-a lungul timpului să fie deţinute de aceleaşi comunităţi“ şi cerea comunităţii internaţionale să asigure respectarea „statu quo-ului Locurilor Sfinte“10…
Oricât de cunoscută credem că ne-ar fi cruzimea ocupantului, evreu, creştin sau musulman, totuşi, distrugerea cu buldozerul a unei case, sub ochii locuitorilor săi, este un spectacol insuportabil11. Un act pe care, din 2000 încoace, municipalitatea şi ministerul de Interne l-au repetat de 529 de ori – fără să mai vorbim de amenzile impuse proprietarilor, 22,5 milioane de euro12! O represiune foarte inegală: potrivit Betselem, organizaţia israeliană pentru apărarea drepturilor omului, în 2005, cele 5.653 de infracţiuni constatate în partea de vest au provocat 26 de demolări parţiale sau totale, în vreme ce cele 1.529 de infracţiuni înregistrate în est au determinat 7613!
Pentru Meir Margalit, municipalitatea „este obsedată de ideea că suveranitatea israeliană asupra Ierusalimului ar fi în pericol. Prin această mentalitate paranoică, fiecare casă, fiecare copac, fiecare plantă devin parte a unei conspiraţii politice mondiale“. Argumente pe care Yigal Amedi nici măcar nu le invocă: pentru acest primar adjunct, demolările „excepţionale“ se justifică fiindcă privesc „clădiri construite ilegal“. Într-un mod curios, deşi face parte din Comitetul pentru planificare şi construire, pretinde că nu ştie că, adesea, inspectorii municipalităţii violează hotărâri judecătoreşti. „Municipalitatea, pledează el, se străduieşte să pună puţină ordine în haos“.
O idee eficientă! Căci „ilegalitatea“ celor 40% din casele din Ierusalimul de Est – 15.000 din 40.600 – se datorează faptului că primăria acordă cu ţârâita permise de construire palestinienilor: 2.000 în 2004, 481 din 5.300 de imobile construite. Iar cererea costă scump: mai bine de 20.000 de euro şi luni de demersuri pentru o construcţie de aproximativ 200m2… Iar suprafaţa construibilă s-a micşorat sensibil. După 1967, Ierusalimul de Vest totaliza 54 km2, iar Ierusalimul de Est 70 km2, din care 24 au fost expropriaţi în favoarea coloniilor. Din cei 46 rămaşi, 21 nu sunt incluşi în planurile de urbanizare, iar din cei 26 planificaţi, 16 sunt rezervaţi spaţiilor verzi, clădirilor publice, drumurilor etc. Cei 9 km2 construibili ai palestinienilor reprezintă aşadar… 7,25% din suprafaţa totală a oraşului!
Arhitectă şi militantă a Bimkom, Efrat Cohen-Bar agită în mână volumul gigantic al noului „Master plan“. „În pofida câtorva progrese, inegalitatea de tratament
continuă. Până în 2020 planificatorii acordă 3 noi kilometri pătraţi celor 158.000 de palestinieni suplimentari şi 9,5 km2 celor 110.000 evrei suplimentari“. Mergând mai departe, geografa Irène Salenson evocă „limitarea orizontală şi verticală a dezvoltării urbane palestiniene“: Estul va putea construi în medie clădiri de maximum patru etaje (în loc de două, în prezent), dar Vestul poate ridica între şase şi opt niveluri14!
l Această inegalitate nu este decât una din faţetele unei politici globale de discriminare ce constituie al şaselea şi ultimul instrument al hegemoniei Israelului. Nu sunt cetăţeni decât evreii (şi 2,3% din palestinieni). Titulari ai unor cărţi de identitate verzi, palestinienii din Cisiordania nu au nici un drept, nici măcar cel de a veni în oraş fără autorizaţie, de altfel din ce în ce mai rar acordată. „Rezidenţii permanenţi“, cu cărţile lor de identitate albastre, beneficiază de prestaţii sociale şi de drept de vot la alegerile locale, fără însă ca aceste drepturi să se transmită automat soţului sau copiilor.
Celebrul raport european, a cărui cenzură de către Consiliul de miniştri al celor Douăzeci şi cinci a provocat un scandal la sfârşitul lui 2005, dezvăluie o altă derivă: „Între 1996 şi 1999, Israelul a instituit o procedură numită «centru de viaţă», în virtutea căreia cei care deţin o carte de identitate albastră şi al căror domiciliu sau loc de muncă se găsesc în afara Ierusalimului de Est, la Ramallah de exemplu, îşi pierd această carte de identitate. Un val de deţinători de astfel de acte s-au repliat aşadar în Ierusalimul de Est“15.
Bugetul oraşului este şi el discriminatoriu: Ierusalimului de Est, cu 33% din populaţie, nu-i sunt atribuite decât 8,48%: fiecărui evreu îi sunt consacraţi în medie 1.190 de euro, iar fiecărui arab 260. Nimic surprinzător dacă ne gândim că, aşa cum precizează Betselem, 67% din familiile palestiniene trăiesc sub pragul de sărăcie, faţă de 29% din familiile israeliene16. Provenind şi el dintr-un cartier sărac, domnul Amedi nu neagă „întârzierile de care suferă, în materie de infrastructură şi de servicii, cartierele arabe şi ultra-ortodoxe“. Ne asigură totuşi că oraşul, atunci când primarul se numea Ehud Olmert, „a investit mai mult ca oricând pentru a acoperi aceste găuri“ şi lucrează la proiectele în curs. „Picături de apă în ocean, recunoaşte el. Dar trebuie să începem de undeva“.
l Se cuvine să constatăm că, pentru moment, totul începe şi se sfârşeşte prin construcţia unui zid care înghite cea mai mare parte a fondurilor: 800.000 de euro pe kilometru – şi vor fi 180, din care numai 5 pe Linia verde. Prin urmare, argumentul securităţii nu prea se susţine. Atentatele kamikaze – 171 de victime în şase ani – au traumatizat oraşul. Dar, în cea mai mare parte a traseului său, zidul nu-i separă pe israelieni de palestinieni, ci pe palestinieni de şcolile, câmpurile, livezile de măslini, spitalele sau cimitirele lor…
„Zidul este un instrument pe care guvernul îl foloseşte pentru a controla Ierusalimul, nu pentru a asigura securitatea israelienilor“, afirmă Menahem Klein. În fapt, zidul reprezintă chintesenţa tuturor uneltelor de dominaţie evocate până acum. El multiplică suprafaţa Ierusalimului de Est de 2,3 ori, desenând un soi de treflă ce include noile colonii şi zonele lor de dezvoltare: la nord, Bet Horon, Givat Zeev, Givon Hadasha şi viitorul „parc metropolitan“ de la Nabi Samuel; la sud, Har Gilo, Betar Ilit, precum şi ansamblul Gouch Etzion; şi, în sfârşit, la est, Maale Adoumin.
Privind de pe terasa spitalului Augusta Victoria, îţi poţi da mai bine seama de ameninţarea mortală pe care şantierul deschis la est o reprezintă pentru viitorul stat palestinian. Numai colonia ocupă 7 km2. Dar planul municipal al „blocului Maale Adoumin“ acoperă întreaga suprafaţă, în cea mai mare parte încă goală, de 55 km2 (mai mult ca Tel Avivul, care se întinde pe 51 km2). Punga merge până aproape de Marea Moartă şi, prin urmare, taie în două Cisiordania. La nord, faimoasa zonă E1 reprezintă, cu ai săi 12 km2 (de doisprezece ori mai mult decât oraşul vechi!) ultimul spaţiu posibil de creştere al Ierusalimului de Est. Dar nici opoziţia – este drept formală – a Washingtonului nu a împiedicat construcţia noului Cartier General al Poliţiei pentru Cisiordania, în aşteptarea locuinţelor, a centrelor comerciale, a hotelurilor etc. Cât despre beduinii Jahalin, aceştia locuiesc în barăci mizere, pe colina unde au fost „transferaţi“, colină care domină… groapa de gunoi.
Cât mai multe pământuri palestiniene cu cât mai puţini palestinieni: acest principiu venerabil a ghidat traseul zidului care include coloniile evreieşti şi exclude cartierele arabe. Astfel, zidul aruncă în Cisiordania, de la nord la sud, localitatea Quafr Aqab, alături de tabăra de refugiaţi de la Qalandiya, jumătate din Beit Hanina, cea mai mare parte din Al-Ram, Dahiyat al-Bared, Hizma, tabăra de la Shuafat, Dahiyat al-Salam, Anata, Ram Khamzi şi, chiar la sud, Walaja. O premieră: 60.000 din cei 240.000 de palestinieni ai Ierusalimului au fost expulzaţi fără să se fi mişcat deloc! Dar cu preţul unui întreg lanţ de pierderi.
Pierdere de timp: „Înainte, mergeam la facultate pe jos şi făceam zece minute, spune Mohammad, un student din Ramallah, înscris la medicină la Universitatea Al Qods. Acum, fac nouăzeci de minute cu maşina“. Pierdere de venituri: dacă negustorii din partea „proastă“ a Al-Ram deplâng o scădere de 30 până la 50% a cifrei de afaceri, un dentist a trebuit să-şi închidă pur şi simplu cabinetul, în vreme ce proprietarul unui imobil cu o extraordinară vedere asupra zidului şi-a pierdut toţi locatarii. Pierdere de personal: între o treime şi o jumătate din medici şi infirmieri, dar şi din profesori nu mai pot veni să muncească la Ierusalim. Pierdere anunţată a „rezidenţei“: cei care nu vor mai putea justifica o locuinţă sau un loc de muncă în Ierusalim îşi vor pierde cartea albastră în momentul reînnoirii acesteia. În sfârşit şi mai ales, pierderea de către Ierusalimul de Est a rolului său de metropolă palestiniană.
„Oricine ştie că viitoarele negocieri vor pleca de la «parametrii lui Clinton», în special împărţirea oraşului pentru a putea găzdui cele două capitale, rezumă Menahem Klein. Asta încercă să evite zidul, distrugând statutul de centru metropolitan al Al Qods, deconectându-l de hinterland-ul său economic, social şi cultural palestinian. Dacă însă liderii noştri speră să profite astfel de slăbiciunea palestinienilor, ei fac un calcul de scurtă durată: tânăra generaţie va ridica capul. Ce va mai rămâne atunci din ambiţia lui Sharon şi a lui Olmert de «reeliberare a Ierusalimului»?“
Alţi interlocutori leagă escalada israeliană de procesul de pace. Aşa cum o face ambasadorul Sanbar, potrivit căruia lucrurile s-au accelerat „din momentul în care Ierusalimul a fost oficial înscris pe ordinea de zi a negocierilor. Pentru că, odată luat în stăpânire, nu mai rămâne nimic de negociat“. Pentru Wassim H. Khazmo, consilier al echipei palestiniene de negociere, „Sharon a profitat de slăbiciunea comunităţii internaţionale pentru a lua ceea ce George W. Bush îi promisese în scrisoarea din 14 aprilie 2004 – blocurile de colonii“.
Nu vom fi deci surprinşi auzindu-l pe domnul Toufakji renunţând să mai revendice aceste „blocuri“, în numele realismului. „Chiat şi Maale Adoumin?“ „Da“ „Chiar şi zona E1?“ „Da“. Ca răspuns la acest abandon, Hasib Nashashibi, membru al Coaliţiei pentru Ierusalim, evocă „criza de conducere“ din OEP: „Israelienii ne exploatează diviziunile şi greşelile“, iar Amos Gil arată „argumentul major pe care atentatele kamikaze l-au oferit ca justificare a zidului“.
Când îi vezi, te gândeşti la Kafka sau la regele Ubu: sunt palestinienii din enclavele de la Biddu (35.000 de persoane), Bir Nabala (20.000) şi Walaja (2.000) prinşi în capcana zidului sau a barierei care îi încercuieşte. Familia Gharib este exemplul cel mai ilustrativ şi crud. Unul câte unul, colonii din Givon Hadasha şi-au construit casele pe pământurile private palestiniene, încercuindu-i casa şi transformând-o într-o mini-enclavă, legată printr-un drumeag de satul originar, totul fiind îngrădit de un grilaj ce va fi curând electrificat şi dotat cu supraveghere video… Simpatici vecini: văzându-ne, unul ne strigă de la fereastră: „Am armă, o să trag!“ Vorbe în vânt? I-au omorât deja un fiu. Persecutaţi, membrii familiei Gharib rezistă totuşi de mai bine de douăzeci de ani…
Cum să nu-ţi aminteşti indignarea lui Meron Benvenisti: „Zidul? E monumentul disperării totale! Priviţi Bethleemul: de-o parte, Biserica Naşterii, de alta, buncărul construit în jurul mormântului Raşelei. E aroganţa ocupantului care pretinde să definească şi să redefinească comunităţile după bunu-i plac: ca şi cum «bariera» i-ar separa pe arabii «buni», acceptaţi la Ierusalim, de cei «răi», care sunt excluşi. Inventatorii acestei orori gândesc în aceeaşi logică colonială a secolului al XIX-lea care v-a împins şi pe voi, francezii, în Indochina sau în Maghreb. Dar nici acum nu va fi mai bine! Zidul Ierusalimului va sfârşi precum cel al Berlinului“.
1 Nakba înseamnă dispariţia Palestinei şi exodul forţat al celor 800.000 de locuitori ai acesteia în 1948. Colonelul Tirza a fost demis pentru faptul de a fi minţit în faţa Curţii supreme pentru a putea justifica traseul zidului.
2 La sfârşitul lui 2006, Ierusalimul avea o populaţie estimată la 700.000 de locuitori: 470. 000 de evrei şi 230.000 de palestinieni.
3 Bulletin du Centre de recherche français de Jérusalem, nr. 16, 2005, pp. 212-213.
4 Haaretz, Tel-Aviv, 17 iulie 1996. „Yesha“ este denumirea scurtă dată de coloni Cisiordaniei, formată prin contracţia numelui Yehuda ve Shomron (Iudeea şi Samaria).
5 În excelenta lucrare Mur en Palestine a lui René Backmann, Fayard, Paris, 2006.
6 Haaretz, 26 aprilie 2006.
7 Regele David şi-ar fi întemeiat capitala în jurul anului 1000 înainte de Hristos.
8 Haaretz, Tel-Aviv, 26 noiembrie 2006.
9 Însărcinat cu administrarea bunurilor religioase musulmane.
10 http://paxchristi.cef.fr/docs/jerusalem.rtf
11 Cf. http://blog.mondeodiplo.net/26-12-06-Les-bulldozers-en-action
12 Discriminations in the Heart of the Holy City, IPCC, Ierusalim, 2006. În lipsa unei indicaţii contrare, cifrele ce urmează provin din aceeaşi sursă.
13 A Wall in Jerusalem, Betselem, Ierusalim, 2006.
14 Bulletin…, op. cit., p. 216.
15 V. www.france-palestine.org Dacă Securitatea Socială încearcă să retragă cărţile de identitate ale rezidenţilor Ierusalimului care se găsesc în afara oraşului din raţiuni în primul rând financiare, ministerul de Interne şi mai ales municipalitatea, dorind să reducă numărul palestinienilor care trăiesc efectiv în Ierusalim, preferă ca aceştia să-şi păstreze cărţile de identitate în afara limitelor municipale.
16 A Wall…, op. cit.
Sergiu Medar, seful Departamentului Securitatii Nationale, sustine ca Basescu s-a implicat in eliberarea celor doi romani retinuti in Irak doar pentru
Rezolvarea cazului celor doi romani arestati in Irak are in continuare multe necunoscute. Institutiile statului (Ministerul Afacerilor Externe, Administratia Prezidentiala, Serviciul de Informatii Externe, Ministerul Apararii si Comunitatea Nationala de Informatii) implicate in eliberarea celor doi romani retinuti trei luni de zile intr-o baza americana din Irak ascund opiniei publice adevarul despre aceasta criza cu implicatii internationale.
Din informatiile aparute pana acum in presa a rezultat ca exista defectiunile in privinta gestionarii informatiilor la nivelul CNI si CSAT. Intr-un interviu acordat ziarului Ziua, Sergiu Medar, consilier prezidential si seful Departamentului Securitatii Nationale, recunoaste ca nu au fost intocmite documente care sa intre in circuitul informational al Oficiului pentru Informatii Integrate din CNI si ca l-a anuntat telefonic pe Traian Basescu despre cazul celor doi romani. In aceasta situatie se poate explica si "amnezia" lui Traian Basescu la Bruxelles, cand ziaristii s-au interesat de soarta celor doi.
O alta precizare importanta facuta de Medar este aceea ca Traian Basescu s-a implicat personal pentru eliberarea lui Adrian Ganceanu si Nelu Ilie din cauza scandalului declansat in mass-media. Cu alte cuvinte, daca presa nu scria de cei doi romani care zaceau de trei luni intr-o inchisoare din Irak, poate ca si acum acestia erau doar doua numere alaturi de alte sute de suspecti arabi aflati in custodia americanilor.
SRI si SIE s-au spalat pe maini
Din cele spuse de Sergiu Medar rezulta ca SRI si SIE sunt doua servicii
de informatii mai eficiente si mai bune decat toate serviciile secrete americane la un loc. Altfel nu se explica cum in mai putin de 15 ore de la momentul in care SIE a luat la cunostinta de acest caz (de la MAE si nicidecum prin metode specifice-n.r.) a "decretat" la unison cu SRI ca nu avem de-a face cu un caz de spionaj si nici ca cei doi ar fi ofiteri acoperiti sau colaboratori ai vreunui serviciu de informatii din Romania. Este foarte curios acest lucru deoarece se stie ca identitatea unui ofiter acoperit este cunoscuta in interiorul unui serviciu doar de cateva persoane si in nici un caz nu exista un tabel unde sa fie trecuti la gramada toti ofiterii acoperiti si la care sa aiba acces oricine. Potrivit Legii de organizare si functionare a SIE, sursele de informare nu pot fi dezvaluite fata de nimeni si in nici o imprejurare. In aceasta situatie, chiar daca generalul Medar i-ar fi cerut acest lucru lui Claudiu Saftoiu, SIE nu ar fi putut da curs solicitarii. Asta cu atat mai mult cu cat chiar seful Departamentului Securitatii Nationale recunoaste ca nu a existat un circuit informational pe baza unor documente scrise in privinta situatiei si statutului "electricianului" Ilie si a "tamplarului" Ganceanu. Daca luam de bune declaratiile lui Medar si cele furnizate de MAE, potrivit carora situatia celor doi era una consulara de competenta MAE, atunci de ce nu a fost rezolvata la nivelul MAE si s-a asteptat interventia in forta a sefului statului.
Implicarea generalilor Armatei
Un alt aspect care a trecut neobservat este acela al implicarii directe a generalilor Armatei Romaniei in eliberarea celor doi si gazduirea acestora intr-o baza romaneasca din Irak. Pe de o parte Sergiu Medar spune ca Ilie si Ganceanu nu au nici o treaba cu Directia Generala de Informatii a Apararii, iar pe de alta parte importanti generali romani aflati in Irak au intervenit pentru eliberarea si transportul celor doi de la Bagdad la Tallil pentru a fi adusi acasa.
Contradictiile care reies din declaratiile celor mai importante persoane care au avut tangenta cu acest caz denota modul dezastrus al functionarii CNI si controlului parlamentar asupra Oficiului Integrat pentru Informatii. Este inexplicabil cum un posibil caz de spionaj petrecut intr-o baza americana a fost tratat la Bucuresti ca o problema consulara si de ce subiectul nu a fost adus la cunostinta membrilor CSAT si discutat in sedinta din decembrie 2006.
Pana una - alta, toate oalele s-au spart in capul lui Razvan Ungureanu. In schimb, Claudiu Saftoiu a scapat fara nici o sanctiune, dovedindu-se faptul ca seful statului isi protejeaza colaboratorii apropiati.
Sergiu Medar a explicat pentru Ziua ca nu au existat documente scrise la Comunitatea Nationala de Informatii pe tema arestarilor din Irak, ci totul s-a facut verbal
De ce nu a fost informat Oficiul pentru Informatii Integrate?
Va prezentam interviul acordat Ziarului Ziua de catre Sergiu Medar, consilier prezidential si seful Departamentului Securitatii Nationale.
Vreu sa spun cum s-a intamplat si cum s-a procedat. Dupa mine nu sunt defectiuni in sistem.
Va rog.
In seara zilei de 8 noiembrie 2006, eu am fost informat verbal de catre SIE referitor la faptul ca au fost arestati cei doi romani in Irak. Am intrebat imediat la SIE daca a fost informat Ministerul Afacerilor Externe si mi s-a raspuns pozitiv. In acelasi timp
am cerut si SIE si SRI sa verifice in bazele proprii de date daca figureaza cei doi.
Ca ce? Ca angajati
ai lor sau ca ce?
Nu ca angajati. Daca figureaza ca oameni care ar fi avut antecedente in diferite forme de incalcare a legii.
La Directia Generala
de Informatii a Apararii
v-ati adresat?
Basescu a fost
informat telefonic
Nu, pentru ca la DGIA treaba era simpla. Era in zona Mosul, iar in zona Mosul nu avem trupe si armata nu desfasoara actiuni. Si orice actiune ar fi desfasurat DGIA, le desfasura in folosul trupelor. Ori neavand trupe in zona de acolo, nu aveau de ce sa desfasoare actiuni de informatii. Aici lucrurile erau simple.
Imediat dupa ce am primit informarea de la SIE, in urmatoarele 5 minute l-am informat telefonic pe domnul presedinte. I-am spus ca in cursul zilei urmatoare vom afla exact despre ce este vorba. A doua zi, dimineata, eu am primit de la SIE si de la SRI, tot verbal, faptul ca nu figureaza in bazele lor de date. In momentul acela era clar ca nu este o actiune de spionaj. Sunt doi oameni care au facut niste poze, incalcand regulamentele bazei. I-am prezentat domnului presedinte datele si s-a hotarat ca problema este de resortul Ministerul Afacerilor Externe. Din acel moment a trecut la MAE.
Acum, se pune intrebarea de ce nu a fost informat Oficiul pentru Informatii Integrate (componenta a Comunitatii Nationale de Informatii-n.r.). Pentru ca ar fi trebuit sa intre un document scris in Oficiul pentru Informatii Integrate. Nu a fost informat deoarece termenul fiind foarte scurt, s-a vazut ca nu e o problema de securitate nationala. Totul s-a intamplat de seara pana a doua zi dimineata in jurul orei 9.00 sau 10.00. Nefiind o problema de securitate nationala, nu avea rost sa apara un raport de la SIE catre Oficiul de Informatii Integrate in care sa explice, si in final sa spuna ca nu e o problema de securitate nationala. Nici nu ar fi introdus-o. Observandu-se in mai putin de 24 de ore ca nu e o problema de securitate nationala, ci una consulara, s-a intrat pe linie consulara. Din acest motiv nu a aparut in buletinul de informatii integrate si nici nu a circulat un document scris din partea SIE catre CNI.
Nu figurau in bazele
de date ale SRI si SIE
Da, dar intr-un comunicat de presa pe care SIE l-a emis la data de 1 februarie 2007, se mentioneaza ca, "Serviciul de Informatii Externe a demarat masuri in conformitate cu atributiile sale si anume a efectuat verificarile necesare, nerezultand indicii conform carora cei doi cetateni romani ar fi actionat in interesul unor servicii sau organizatii ostile", dar nu se specifica daca in interesul unor organizatii sau servicii romanesti.
Nefigurand in bazele de date, nu actionau nici pentru organizatii ostile si cu atat mai putin pentru cele romanesti.
Se mentioneaza in comunicatul de la SIE: "Totodata, s-a evidentiat faptul ca cetatenii romani au incalcat, din motive ce urmeaza sa fie elucidate la finalul anchetei, reglementarile specifice zonei in care isi desfasurau activitatea." Ancheta cui?
Ce au facut acolo, doua, trei luni. Exact. Ancheta administrativa, judiciara, care o desfasura paza respectiva. Mai e un aspect care trebuie luat in considerare. In toate cele trei luni, eu am avut mai multe intalniri cu reprezentanti ai serviciilor de informatii ai SUA sau ai celorlalte state ale Coalitiei. Niciodata un asemenea subiect nu a aparut. Daca era cat de cat o suspiciune din partea lor, mi-o spuneau sau ma intrebau. Le dadeam detalii, relatii.
Totusi, din Legea de organizare si functionare a SIE rezulta ca face informari catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii pe orice domeniu care vizeaza SIE. De ce nu a existat o informare a SIE catre membrii CSAT?
Pentru ca nu mai era cazul. A doua zi dimineata s-a lamurit ca nu era o problema de securitate nationala si atunci SIE nu avea de ce sa trimita o informare scrisa la CSAT in care sa spuna ca au facut unii fotografii acolo si au incalcat regulile bazei.
Si atunci, cum va explicati ca a trenat atat timp implicarea autoritatilor romane pentru eliberarea celor doi?
Imi este greu sa spun. Asta este o problema care trebuie sa se discute cu MAE.
Daca tinem cont de declaratia facuta de presedintele Traian Basescu care anunata ca se va implica si, in mai putin de 24 de ore de la momentul anuntului, cei doi au fost eliberati. Adica, trei luni de zile nu s-a miscat nimic si intr-o zi s-a rezolvat totul.
De pe 9 noiembrie dimineata si pana la eliberarea lor nu a fost o problema de securitate nationala. A fost o problema consulara a MAE.
Pai si atunci, cum explicati evolutia in acest caz dupa anuntul sefului statului care spunea ca se va implica?
Pentru ca, deja, era foarte puternic mediatizata.
Am inteles.
SIE refuza sa raspunda
In urma cu doua zile am adresat urmatoarele intrebari Serviciului de informatii Externe:
1. A fost informat oficial de catre SIE premierul Calin Popescu Tariceanu despre situatia retinerii celor doi romani in Irak? Daca da, cand s-a intamplat acest lucru? In cazul unui raspuns negativ, de ce nu a fost informat?
2. Care sunt institutiile abilitate pe care SIE le-a informat despre cazul celor doi romani retinuti in Irak?
3. In comunicatul de presa emis de SIE in data de 1 februarie 2007 se mentioneaza ca, "Serviciul de Informatii Externe a demarat masuri in conformitate cu atributiile sale si anume a efectuat verificarile necesare, nerezultand indicii conform carora cei doi cetateni romani ar fi actionat in interesul unor servicii sau organizatii ostile." Au fost efectuate cercetari privind posibila colaborare a celor doi romani ca agenti sau ofiteri de informatii ai serviciilor romane de informatii? Ati primit raspunsuri in acest sens din partea SRI si DGIA? Mentionam ca, pana la inchiderea editiei, SIE nu a dat curs solicitarilor noastre. Stim cu certitudine ca aceste intrebari au ajuns pe biroul lui Claudiu Saftoiu, dar acesta a refuzat sa dea curs solicitarii ziarului ZIUA.
Tariceanu nu a fost informat de SIE
Biroul de Presa al Guvernului Romaniei ne-a anuntat oficial ca "primul-ministru Calin Popescu Tariceanu nu a primit de la Serviciul de Informatii Externe informatii referitoare la situatia celor doi romani retinuti in Irak". Legal, SIE ar fi trebuit sa il informeze pe Tariceanu deorece acesta este vicepresedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Potrivit legii de organizare si functionare, "Serviciul de Informatii Externe face parte din sistemul national de aparare. Activitatea sa este organizata si coordonata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Anual sau ori de cate ori se impune, directorul Serviciului de Informatii Externe prezinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii rapoarte referitoare la modul de indeplinire de catre Serviciul de Informatii Externe a atributiilor ce ii revin". Rezulta ca SIE era obligat prin lege sa informeze membrii CSAT despre faptul ca exista un posibil caz de spionaj intreprins impotriva unui aliat de catre doi cetateni romani.
Suparati pe ziaristi
Tamplarul Adrian Ganceanu (39 de ani), din Toplita, si electricianul Nelu Ilie (41 de ani), din Galati, care lucrau pentru o firma americana, subcontractor al US Army, intr-o fabrica dintr-o baza militara americana, au fost retinuti trei luni de zile de autoritatile militare americane din Irak, deoarece au filmat si fotografiat fara autorizatie intr-o baza militara. Fara a fi acuzati oficial de spionaj, asupra lor a planat aceasta suspiciune timp de trei luni de zile si nici pana in momentul de fata nu au fost informati asupra acuzatiilor aduse. La intoarcerea in Romania, acestia s-au aratat deranjati de faptul ca presa a relatat despre situatia lor din Irak si au tinut sa multumeasca numai Ministerului de Externe, Armatei romane si sefului statului pentru eliberarea lor. Cu toate acestea, potrivit declaratiilor lui Sergiu Medar, cei doi au fost eliberati atat de repede tocmai din cauza mediatizarii cazului lor.
Din informatiile aparute pana acum in presa a rezultat ca exista defectiunile in privinta gestionarii informatiilor la nivelul CNI si CSAT. Intr-un interviu acordat ziarului Ziua, Sergiu Medar, consilier prezidential si seful Departamentului Securitatii Nationale, recunoaste ca nu au fost intocmite documente care sa intre in circuitul informational al Oficiului pentru Informatii Integrate din CNI si ca l-a anuntat telefonic pe Traian Basescu despre cazul celor doi romani. In aceasta situatie se poate explica si "amnezia" lui Traian Basescu la Bruxelles, cand ziaristii s-au interesat de soarta celor doi.
O alta precizare importanta facuta de Medar este aceea ca Traian Basescu s-a implicat personal pentru eliberarea lui Adrian Ganceanu si Nelu Ilie din cauza scandalului declansat in mass-media. Cu alte cuvinte, daca presa nu scria de cei doi romani care zaceau de trei luni intr-o inchisoare din Irak, poate ca si acum acestia erau doar doua numere alaturi de alte sute de suspecti arabi aflati in custodia americanilor.
SRI si SIE s-au spalat pe maini
Din cele spuse de Sergiu Medar rezulta ca SRI si SIE sunt doua servicii
de informatii mai eficiente si mai bune decat toate serviciile secrete americane la un loc. Altfel nu se explica cum in mai putin de 15 ore de la momentul in care SIE a luat la cunostinta de acest caz (de la MAE si nicidecum prin metode specifice-n.r.) a "decretat" la unison cu SRI ca nu avem de-a face cu un caz de spionaj si nici ca cei doi ar fi ofiteri acoperiti sau colaboratori ai vreunui serviciu de informatii din Romania. Este foarte curios acest lucru deoarece se stie ca identitatea unui ofiter acoperit este cunoscuta in interiorul unui serviciu doar de cateva persoane si in nici un caz nu exista un tabel unde sa fie trecuti la gramada toti ofiterii acoperiti si la care sa aiba acces oricine. Potrivit Legii de organizare si functionare a SIE, sursele de informare nu pot fi dezvaluite fata de nimeni si in nici o imprejurare. In aceasta situatie, chiar daca generalul Medar i-ar fi cerut acest lucru lui Claudiu Saftoiu, SIE nu ar fi putut da curs solicitarii. Asta cu atat mai mult cu cat chiar seful Departamentului Securitatii Nationale recunoaste ca nu a existat un circuit informational pe baza unor documente scrise in privinta situatiei si statutului "electricianului" Ilie si a "tamplarului" Ganceanu. Daca luam de bune declaratiile lui Medar si cele furnizate de MAE, potrivit carora situatia celor doi era una consulara de competenta MAE, atunci de ce nu a fost rezolvata la nivelul MAE si s-a asteptat interventia in forta a sefului statului.
Implicarea generalilor Armatei
Un alt aspect care a trecut neobservat este acela al implicarii directe a generalilor Armatei Romaniei in eliberarea celor doi si gazduirea acestora intr-o baza romaneasca din Irak. Pe de o parte Sergiu Medar spune ca Ilie si Ganceanu nu au nici o treaba cu Directia Generala de Informatii a Apararii, iar pe de alta parte importanti generali romani aflati in Irak au intervenit pentru eliberarea si transportul celor doi de la Bagdad la Tallil pentru a fi adusi acasa.
Contradictiile care reies din declaratiile celor mai importante persoane care au avut tangenta cu acest caz denota modul dezastrus al functionarii CNI si controlului parlamentar asupra Oficiului Integrat pentru Informatii. Este inexplicabil cum un posibil caz de spionaj petrecut intr-o baza americana a fost tratat la Bucuresti ca o problema consulara si de ce subiectul nu a fost adus la cunostinta membrilor CSAT si discutat in sedinta din decembrie 2006.
Pana una - alta, toate oalele s-au spart in capul lui Razvan Ungureanu. In schimb, Claudiu Saftoiu a scapat fara nici o sanctiune, dovedindu-se faptul ca seful statului isi protejeaza colaboratorii apropiati.
Sergiu Medar a explicat pentru Ziua ca nu au existat documente scrise la Comunitatea Nationala de Informatii pe tema arestarilor din Irak, ci totul s-a facut verbal
De ce nu a fost informat Oficiul pentru Informatii Integrate?
Va prezentam interviul acordat Ziarului Ziua de catre Sergiu Medar, consilier prezidential si seful Departamentului Securitatii Nationale.
Vreu sa spun cum s-a intamplat si cum s-a procedat. Dupa mine nu sunt defectiuni in sistem.
Va rog.
In seara zilei de 8 noiembrie 2006, eu am fost informat verbal de catre SIE referitor la faptul ca au fost arestati cei doi romani in Irak. Am intrebat imediat la SIE daca a fost informat Ministerul Afacerilor Externe si mi s-a raspuns pozitiv. In acelasi timp
am cerut si SIE si SRI sa verifice in bazele proprii de date daca figureaza cei doi.
Ca ce? Ca angajati
ai lor sau ca ce?
Nu ca angajati. Daca figureaza ca oameni care ar fi avut antecedente in diferite forme de incalcare a legii.
La Directia Generala
de Informatii a Apararii
v-ati adresat?
Basescu a fost
informat telefonic
Nu, pentru ca la DGIA treaba era simpla. Era in zona Mosul, iar in zona Mosul nu avem trupe si armata nu desfasoara actiuni. Si orice actiune ar fi desfasurat DGIA, le desfasura in folosul trupelor. Ori neavand trupe in zona de acolo, nu aveau de ce sa desfasoare actiuni de informatii. Aici lucrurile erau simple.
Imediat dupa ce am primit informarea de la SIE, in urmatoarele 5 minute l-am informat telefonic pe domnul presedinte. I-am spus ca in cursul zilei urmatoare vom afla exact despre ce este vorba. A doua zi, dimineata, eu am primit de la SIE si de la SRI, tot verbal, faptul ca nu figureaza in bazele lor de date. In momentul acela era clar ca nu este o actiune de spionaj. Sunt doi oameni care au facut niste poze, incalcand regulamentele bazei. I-am prezentat domnului presedinte datele si s-a hotarat ca problema este de resortul Ministerul Afacerilor Externe. Din acel moment a trecut la MAE.
Acum, se pune intrebarea de ce nu a fost informat Oficiul pentru Informatii Integrate (componenta a Comunitatii Nationale de Informatii-n.r.). Pentru ca ar fi trebuit sa intre un document scris in Oficiul pentru Informatii Integrate. Nu a fost informat deoarece termenul fiind foarte scurt, s-a vazut ca nu e o problema de securitate nationala. Totul s-a intamplat de seara pana a doua zi dimineata in jurul orei 9.00 sau 10.00. Nefiind o problema de securitate nationala, nu avea rost sa apara un raport de la SIE catre Oficiul de Informatii Integrate in care sa explice, si in final sa spuna ca nu e o problema de securitate nationala. Nici nu ar fi introdus-o. Observandu-se in mai putin de 24 de ore ca nu e o problema de securitate nationala, ci una consulara, s-a intrat pe linie consulara. Din acest motiv nu a aparut in buletinul de informatii integrate si nici nu a circulat un document scris din partea SIE catre CNI.
Nu figurau in bazele
de date ale SRI si SIE
Da, dar intr-un comunicat de presa pe care SIE l-a emis la data de 1 februarie 2007, se mentioneaza ca, "Serviciul de Informatii Externe a demarat masuri in conformitate cu atributiile sale si anume a efectuat verificarile necesare, nerezultand indicii conform carora cei doi cetateni romani ar fi actionat in interesul unor servicii sau organizatii ostile", dar nu se specifica daca in interesul unor organizatii sau servicii romanesti.
Nefigurand in bazele de date, nu actionau nici pentru organizatii ostile si cu atat mai putin pentru cele romanesti.
Se mentioneaza in comunicatul de la SIE: "Totodata, s-a evidentiat faptul ca cetatenii romani au incalcat, din motive ce urmeaza sa fie elucidate la finalul anchetei, reglementarile specifice zonei in care isi desfasurau activitatea." Ancheta cui?
Ce au facut acolo, doua, trei luni. Exact. Ancheta administrativa, judiciara, care o desfasura paza respectiva. Mai e un aspect care trebuie luat in considerare. In toate cele trei luni, eu am avut mai multe intalniri cu reprezentanti ai serviciilor de informatii ai SUA sau ai celorlalte state ale Coalitiei. Niciodata un asemenea subiect nu a aparut. Daca era cat de cat o suspiciune din partea lor, mi-o spuneau sau ma intrebau. Le dadeam detalii, relatii.
Totusi, din Legea de organizare si functionare a SIE rezulta ca face informari catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii pe orice domeniu care vizeaza SIE. De ce nu a existat o informare a SIE catre membrii CSAT?
Pentru ca nu mai era cazul. A doua zi dimineata s-a lamurit ca nu era o problema de securitate nationala si atunci SIE nu avea de ce sa trimita o informare scrisa la CSAT in care sa spuna ca au facut unii fotografii acolo si au incalcat regulile bazei.
Si atunci, cum va explicati ca a trenat atat timp implicarea autoritatilor romane pentru eliberarea celor doi?
Imi este greu sa spun. Asta este o problema care trebuie sa se discute cu MAE.
Daca tinem cont de declaratia facuta de presedintele Traian Basescu care anunata ca se va implica si, in mai putin de 24 de ore de la momentul anuntului, cei doi au fost eliberati. Adica, trei luni de zile nu s-a miscat nimic si intr-o zi s-a rezolvat totul.
De pe 9 noiembrie dimineata si pana la eliberarea lor nu a fost o problema de securitate nationala. A fost o problema consulara a MAE.
Pai si atunci, cum explicati evolutia in acest caz dupa anuntul sefului statului care spunea ca se va implica?
Pentru ca, deja, era foarte puternic mediatizata.
Am inteles.
SIE refuza sa raspunda
In urma cu doua zile am adresat urmatoarele intrebari Serviciului de informatii Externe:
1. A fost informat oficial de catre SIE premierul Calin Popescu Tariceanu despre situatia retinerii celor doi romani in Irak? Daca da, cand s-a intamplat acest lucru? In cazul unui raspuns negativ, de ce nu a fost informat?
2. Care sunt institutiile abilitate pe care SIE le-a informat despre cazul celor doi romani retinuti in Irak?
3. In comunicatul de presa emis de SIE in data de 1 februarie 2007 se mentioneaza ca, "Serviciul de Informatii Externe a demarat masuri in conformitate cu atributiile sale si anume a efectuat verificarile necesare, nerezultand indicii conform carora cei doi cetateni romani ar fi actionat in interesul unor servicii sau organizatii ostile." Au fost efectuate cercetari privind posibila colaborare a celor doi romani ca agenti sau ofiteri de informatii ai serviciilor romane de informatii? Ati primit raspunsuri in acest sens din partea SRI si DGIA? Mentionam ca, pana la inchiderea editiei, SIE nu a dat curs solicitarilor noastre. Stim cu certitudine ca aceste intrebari au ajuns pe biroul lui Claudiu Saftoiu, dar acesta a refuzat sa dea curs solicitarii ziarului ZIUA.
Tariceanu nu a fost informat de SIE
Biroul de Presa al Guvernului Romaniei ne-a anuntat oficial ca "primul-ministru Calin Popescu Tariceanu nu a primit de la Serviciul de Informatii Externe informatii referitoare la situatia celor doi romani retinuti in Irak". Legal, SIE ar fi trebuit sa il informeze pe Tariceanu deorece acesta este vicepresedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Potrivit legii de organizare si functionare, "Serviciul de Informatii Externe face parte din sistemul national de aparare. Activitatea sa este organizata si coordonata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Anual sau ori de cate ori se impune, directorul Serviciului de Informatii Externe prezinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii rapoarte referitoare la modul de indeplinire de catre Serviciul de Informatii Externe a atributiilor ce ii revin". Rezulta ca SIE era obligat prin lege sa informeze membrii CSAT despre faptul ca exista un posibil caz de spionaj intreprins impotriva unui aliat de catre doi cetateni romani.
Suparati pe ziaristi
Tamplarul Adrian Ganceanu (39 de ani), din Toplita, si electricianul Nelu Ilie (41 de ani), din Galati, care lucrau pentru o firma americana, subcontractor al US Army, intr-o fabrica dintr-o baza militara americana, au fost retinuti trei luni de zile de autoritatile militare americane din Irak, deoarece au filmat si fotografiat fara autorizatie intr-o baza militara. Fara a fi acuzati oficial de spionaj, asupra lor a planat aceasta suspiciune timp de trei luni de zile si nici pana in momentul de fata nu au fost informati asupra acuzatiilor aduse. La intoarcerea in Romania, acestia s-au aratat deranjati de faptul ca presa a relatat despre situatia lor din Irak si au tinut sa multumeasca numai Ministerului de Externe, Armatei romane si sefului statului pentru eliberarea lor. Cu toate acestea, potrivit declaratiilor lui Sergiu Medar, cei doi au fost eliberati atat de repede tocmai din cauza mediatizarii cazului lor.
Biserica Ortodoxa isi face propria „Comisie Tismaneanu“
Sfintul Sinod a decis ieri infiintarea unei comisii care sa analizeze activitatea BOR in perioada comunista si in cea premergatoare dictaturii.
Comisia nu se va substitui nici CNSAS, nici Comisiei Tismaneanu, asigura inaltii clerici, desi ideea infiintarii ei a plecat practic de la nemultumirea fata de aceste doua institutii. Comisia va fi formata din patru tineri cercetatori mireni - George Enache, Ionut Tudorie, Paul Brusawoski si Adrian Petcu (ultimul angajat al CNSAS), care au publicat deja lucrari avind ca tema Biserica in perioada comunista.
„S-a estimat ca pentru aceasta cercetare obiectiva au nevoie de trei ani si ea va cuprinde in final in jur de 500 de pagini
. Pe parcurs vor prezenta insa si sesiuni de comunicari“, spune pr. Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei. El a precizat ca activitatea comisiei va incepe peste o luna, dupa rezolvarea problemelor logistice, si ca nu este exclus sa se transforme in institut de cercetare.
Un veac de studiu
Sfintul Sinod a decis ca aceasta comisie sa analizeze BOR pe o perioada de un secol, adica sa nu se rezume practic la perioada comunista, ci sa aiba in vizor si momentele premergatoare ei. Cercetarea celor patru istorici se va baza pe bibliografia existenta si pe documentele din diverse arhive, laice si confesionale, sub supervizarea a doi academicieni. „Avem deja acordurile de principiu cu mai multi detinatori de arhiva, iar in perioada urmatoare vom semna si protocoale de colaborare cu institutii precum CNSAS si Arhivele Nationale“, spune preotul Constantin Stoica. Lucrarea elaborata va fi judecata la final de un for stiintific, format din istorici, sociologi si specialisti in drept, „asemeni unei lucrari de doctorat“, dupa cum precizeaza purtatorul de cuvint al Patriarhiei.
Colaboratorii, la vedere
Ideea infiintarii unei comisii numite chiar de BOR a fost discutata inca de anul trecut in Sfintul Sinod, insa aceasta a parut prelatilor cu atit mai necesara dupa publicarea Raportului Tismaneanu. „Au fost prea multe neadevaruri vehiculate la adresa BOR in ultimii ani, afirmatii nedemonstrate in nici un fel. Iar Raportul Tismaneanu, in capitolul despre culte, diminueaza cu totul suferinta Bisericii in perioada comunista“, explica preotul Constantin Stoica ratiunea infiintarii comisiei. El a adaugat ca raportul contine si „afirmatii halucinante, precum aceea despre opera «penibila» a parintelui Staniloaie“. Pentru a preintimpina eventuale suspiciuni fata de obiectivitatea comisiei, Sfintul Sinod a anuntat ca studiul va avea in vedere inclusiv colaborarea unor preoti cu Securitatea.
Comisia nu se va substitui nici CNSAS, nici Comisiei Tismaneanu, asigura inaltii clerici, desi ideea infiintarii ei a plecat practic de la nemultumirea fata de aceste doua institutii. Comisia va fi formata din patru tineri cercetatori mireni - George Enache, Ionut Tudorie, Paul Brusawoski si Adrian Petcu (ultimul angajat al CNSAS), care au publicat deja lucrari avind ca tema Biserica in perioada comunista.
„S-a estimat ca pentru aceasta cercetare obiectiva au nevoie de trei ani si ea va cuprinde in final in jur de 500 de pagini
. Pe parcurs vor prezenta insa si sesiuni de comunicari“, spune pr. Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei. El a precizat ca activitatea comisiei va incepe peste o luna, dupa rezolvarea problemelor logistice, si ca nu este exclus sa se transforme in institut de cercetare.
Un veac de studiu
Sfintul Sinod a decis ca aceasta comisie sa analizeze BOR pe o perioada de un secol, adica sa nu se rezume practic la perioada comunista, ci sa aiba in vizor si momentele premergatoare ei. Cercetarea celor patru istorici se va baza pe bibliografia existenta si pe documentele din diverse arhive, laice si confesionale, sub supervizarea a doi academicieni. „Avem deja acordurile de principiu cu mai multi detinatori de arhiva, iar in perioada urmatoare vom semna si protocoale de colaborare cu institutii precum CNSAS si Arhivele Nationale“, spune preotul Constantin Stoica. Lucrarea elaborata va fi judecata la final de un for stiintific, format din istorici, sociologi si specialisti in drept, „asemeni unei lucrari de doctorat“, dupa cum precizeaza purtatorul de cuvint al Patriarhiei.
Colaboratorii, la vedere
Ideea infiintarii unei comisii numite chiar de BOR a fost discutata inca de anul trecut in Sfintul Sinod, insa aceasta a parut prelatilor cu atit mai necesara dupa publicarea Raportului Tismaneanu. „Au fost prea multe neadevaruri vehiculate la adresa BOR in ultimii ani, afirmatii nedemonstrate in nici un fel. Iar Raportul Tismaneanu, in capitolul despre culte, diminueaza cu totul suferinta Bisericii in perioada comunista“, explica preotul Constantin Stoica ratiunea infiintarii comisiei. El a adaugat ca raportul contine si „afirmatii halucinante, precum aceea despre opera «penibila» a parintelui Staniloaie“. Pentru a preintimpina eventuale suspiciuni fata de obiectivitatea comisiei, Sfintul Sinod a anuntat ca studiul va avea in vedere inclusiv colaborarea unor preoti cu Securitatea.
Pensionarii din toata tara ameninta ca vor iesi in strada
Pensionarii s-au hotarat: daca pana la sfarsitul lunii aprilie guvernantii nu vor da semne ca ar fi interesati sa le rezolve problemele, acestia vor iesi in strada, in fiecare judet. Ieri, in premiera, patru dintre organizatiile de pensionari cele mai reprezentative au dat mana pentru a pune la punct un plan de actiune. Este vorba despre Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania, Federatia Unirea, Uniunea Generala a Pensionarilor si Federatia Caselor de Ajutor Reciproc pentru Pensionari. Reprezentantii organizatiilor s-au plans ca nici presedintele Basescu si nici primul ministru nu au binevoit sa se intalneasca macar zece minute cu un delegat al pensionarilor.
Singura solutie care le-a ramas pana la declansarea protestelor este sa se planga forurilor europene si internationale. Revendicarile pensionarilor sunt urmatoarele: calcularea echitabila a pensiilor, servicii
de sanatate mai bune pentru batrani, protejarea pensionarilor care stau in locuinte revendicate si sunt pe picior de evacuare.
"Sunt cateva mii de pensionari care, pe perioada activa, au lucrat in acord, au platit contributii sociale in functie de veniturile obtinute, dar la calcularea pensiilor a fost luat in considerare doar salariul tarifar. Un exemplu concret: un inginer care a lucrat la Institutul de Proiectari a avut un salariu tarifar de 3.000 de lei, iar in acord a avut un venit de 10.000 de lei. Ei bine, la calculul pensiei s-a tinut cont doar de cei 3.000 de lei, rezultand, asadar, o pensie cu mult mai mica", ne-a explicat Preda Nedelcu, vicepresedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Pensionarilor. El a adaugat ca, pe langa aceasta problema, mai exista inca una, legata de recalculare: inca nu s-a gasit nici o solutie pentru pensionarii care nu pot scoate adeverinte cu toate veniturile realizate pe perioada activa. "De un an, oficialii ne mint ca vor rezolva si aceasta problema. Noi am propus ca, in astfel de cazuri, sa se recalculeze pensia in functie de salariul mediu pe ramura de activitate. Au respins aceasta propunere, desi Ministerul Muncii si Casa Nationala de Pensii au fost de acord ca aceasta chiar este o situatie grava. In ianuarie 2006, Mihai Seitan, presedintele Casei de Pensii, ne-a promis ca va lucra la stabilirea unui coeficient care sa fie luat in calcul pentru situatia in care un pensionar nu va putea aduce adeverinta cu veniturile realizate. Nu s-a tinut de promisiune", a mai spus Preda Nedelcu.
O problema la fel de grava o constituie cele aproape 200.000 de familii de batrani din casele nationalizate. Pensionarii au cerut in repetate randuri adoptarea urgenta a unui proiect de lege care prevede ca acestia sa nu poata fi evacuati daca primariile nu le asigura alte locuinte, cu chirie modica. De aceasta facilitate pot beneficia numai cei care indeplinesc cateva conditii: au un venit net lunar de persoana (sot, sotie, copil in intretinere, insotitor) de pana la 1.250 lei, nu au alta locuinta sau masina dobandita dupa publicarea Legii 10 din 2001, nu au bunuri producatoare de uzufruct, colectii sau alte valori de peste 100.000 lei. Conform acestui proiect, de anul viitor consiliile locale ar trebui sa prevada in buget bani pentru construirea sau cumpararea de locuinte sociale, astfel incat cererile urgente sa poata fi acoperite.
Singura solutie care le-a ramas pana la declansarea protestelor este sa se planga forurilor europene si internationale. Revendicarile pensionarilor sunt urmatoarele: calcularea echitabila a pensiilor, servicii
de sanatate mai bune pentru batrani, protejarea pensionarilor care stau in locuinte revendicate si sunt pe picior de evacuare.
"Sunt cateva mii de pensionari care, pe perioada activa, au lucrat in acord, au platit contributii sociale in functie de veniturile obtinute, dar la calcularea pensiilor a fost luat in considerare doar salariul tarifar. Un exemplu concret: un inginer care a lucrat la Institutul de Proiectari a avut un salariu tarifar de 3.000 de lei, iar in acord a avut un venit de 10.000 de lei. Ei bine, la calculul pensiei s-a tinut cont doar de cei 3.000 de lei, rezultand, asadar, o pensie cu mult mai mica", ne-a explicat Preda Nedelcu, vicepresedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Pensionarilor. El a adaugat ca, pe langa aceasta problema, mai exista inca una, legata de recalculare: inca nu s-a gasit nici o solutie pentru pensionarii care nu pot scoate adeverinte cu toate veniturile realizate pe perioada activa. "De un an, oficialii ne mint ca vor rezolva si aceasta problema. Noi am propus ca, in astfel de cazuri, sa se recalculeze pensia in functie de salariul mediu pe ramura de activitate. Au respins aceasta propunere, desi Ministerul Muncii si Casa Nationala de Pensii au fost de acord ca aceasta chiar este o situatie grava. In ianuarie 2006, Mihai Seitan, presedintele Casei de Pensii, ne-a promis ca va lucra la stabilirea unui coeficient care sa fie luat in calcul pentru situatia in care un pensionar nu va putea aduce adeverinta cu veniturile realizate. Nu s-a tinut de promisiune", a mai spus Preda Nedelcu.
O problema la fel de grava o constituie cele aproape 200.000 de familii de batrani din casele nationalizate. Pensionarii au cerut in repetate randuri adoptarea urgenta a unui proiect de lege care prevede ca acestia sa nu poata fi evacuati daca primariile nu le asigura alte locuinte, cu chirie modica. De aceasta facilitate pot beneficia numai cei care indeplinesc cateva conditii: au un venit net lunar de persoana (sot, sotie, copil in intretinere, insotitor) de pana la 1.250 lei, nu au alta locuinta sau masina dobandita dupa publicarea Legii 10 din 2001, nu au bunuri producatoare de uzufruct, colectii sau alte valori de peste 100.000 lei. Conform acestui proiect, de anul viitor consiliile locale ar trebui sa prevada in buget bani pentru construirea sau cumpararea de locuinte sociale, astfel incat cererile urgente sa poata fi acoperite.
Cutremur în zona Vrancea
Un cutremur de 4,4 pe scara Richter s-a înregistrat în zona Vrancea, la orele 08.56. Epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 138 de kilometri adâncime, iar intensitatea cutremurului a fost de 3 grade pe scala Mercali.
Potrivit seismologului Adrian Grigore, cutremurul se înscrie în activitatea seismică normală pentru această zonă.
Potrivit seismologului Adrian Grigore, cutremurul se înscrie în activitatea seismică normală pentru această zonă.
Monica Macovei, tradata de colegii de la putere
Motiunea impotriva ministrului justitiei a fost adoptata de Senat si gratie unor voturi ale parlamentarilor din Coalitie.
Motiunea anti-Macovei a fost adoptata ieri de Senat "cu ajutorul" senatorilor puterii. Celor 69 de reprezentanti ai opozitiei PSD-PRM-PC li
s-au adaugat 12 de la celelalte partide (cel mai probabil de la PNL si UDMR) si din randul independentilor, motiunea trecand cu 81 de voturi pentru si 46 impotriva.
Si asta in situatia in care PD, PNL si UDMR isi declarasera public sustinerea pentru Monica Macovei. Adoptarea motiunii reprezinta un avertisment pentru Basescu in perspectiva suspendarii sale. Presedintele vine astazi la ora 17.00 in fata parlamentului cu un mesaj privind politica interna.
Opozitia, atac la baioneta
"Demisia! Demisia!", a fost reactia pe care opozitia a avut-o la anuntarea rezultatului votului. Indemnul nu a fost auzit insa si de Monica Macovei, care parasise plenul Senatului inainte ca de la tribuna sa fie citit procesul-verbal al votului. D
e altfel, ministrul justitiei a fost indemnata de senatori sa paraseasca portofoliul de la Palatul Victoria inca din timpul
dezbaterii motiunii. Afirmatiile sale cum ca acuzatiile care i se aduc sunt fara temei, iar demersul de contestare a sa este de fapt unul antireforma i-au facut pe contestatarii ministrului justitiei sa se dezlantuie impotriva sa.
"Nu sunteti dumneavoastra in masura sa va asumati nebunia superioara de a face reforma singura in justitie", a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru. El a continuat, spunand ca Macovei este "un geniu al raului" si o personalitate "absurd opresiva".
Cel mai vehement a fost insa liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care intr-un discurs plin de invective a anuntat ca va repeta circul si astazi, in timpul mesajului
pe care Traian Basescu il va rosti in parlament. "Monica Macovei face pereche cu Traian Basescu. Amandoi au apucaturi dictatoriale si bahice, dar si mania persecutiei", a spus Vadim Tudor.
Nemultumiri si in tabara puterii
Nu numai opozitia a fost cea care a criticat-o pe Monica Macovei, ci si reprezentantii Coalitiei. Inaintea dezbaterii motiunii, liderii UDMR, PNL si chiar ai PD i-au reprosat ministrului justitiei ca nu are o colaborare tocmai buna cu parlamentarii puterii si ca s-a lansat in remarci necolegiale la adresa premierului Tariceanu.
Potrivit unor surse din Alianta, senatorul PNL Paul Pacuraru i-a atras atentia Monicai Macovei ca asociaza in mod eronat parlamentul cu obstructionarea reformei justitiei. La randul sau, Verestoy Attila a tinut sa-i aminteasca ministrului ca UDMR va vota impotriva motiunii, dar face acest gest strict din solidaritate politica cu guvernul.
In discutie a intervenit si ministrul democrat Vasile Blaga, care i-a spus Monicai Macovei ca si-ar putea imbunatati colaborarea cu parlamentarii. Reprosurile au fost reluate, intr-o varianta mult mai blanda, in timpul dezbaterilor din plen. "In relatia cu parlamentul si guvernul, a avut unele inabilitati si asteptam mai multa conlucrare", a declarat senatorul PNL Mario Oprea.
Reactii dupa motiune
Dupa adoptarea motiunii anti-Macovei, presedintele PD Emil Boc a declarat ca a fost vorba despre "un vot care compromite interesele Romaniei".
Liderul PC, Dan Voiculescu, asteapta ca Monica Macovei sa-si dea demisia, iar daca premierul nu o va demite, urmeaza o motiune de cenzura, precizand ca votul demonstreaza ca aceasta avea probleme cu propriii colegi.
Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu a declarat ca premierul Calin Popescu-Tariceanu ar trebui sa solicite un aviz din partea Curtii Constitutionale pentru a clarifica daca Macovei trebuie demisa. Vicepresedintele PNL Crin Antonescu isi mentine pozitia potrivit careia Monica Macovei trebuie sa demisioneze.
Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, considera ca, prin votul dat motiunii, credibilitatea relatiilor din Coalitie a fost "categoric" afectata si ca cineva trebuie sa dea explicatii.
"Este foarte greu sa arunci vina pe cineva atata vreme cat votul este secret, dar asta duce la lipsa increderii intre parteneri", a spus Videanu. El a precizat ca, potrivit Constitutiei, Monica Macovei isi poate duce mandatul pana la capat.
Reglementari
Argumente pro si contra demisiei
Potrivit regulamentului Senatului, motiunea simpla, odata adoptata, devine obligatorie pentru guvern si pentru toate celelalte institutii ale statului.
Cu toate acestea, potrivit Constitutiei, rezultatul motiunii se aduce la cunostinta guvernului, fara vreo alta referire expresa referitoare la demiterea ministrului care a facut obiectul motiunii.
Legea fundamentala prevede ca functia de membru al guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Aceasta ultima precizare este insa argumentul contestatarilor lui Macovei.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ca regulamentul Senatului, in care se precizeaza ca ministrul trebuie demis, are valoare de lege organica. Intrebat daca este posibil ca premierul sa nu tina cont de votul Senatului, in privinta demiterii ministrului Monica Macovei, presedintele Senatului a declarat: "Sigur, in Romania este posibil orice".
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat recent ca, in cazul in care motiunea anti-Macovei trece, ministrul nu va fi obligat sa-si dea demisia.
Socialistii europeni - contra Macovei, popularii - pro
Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, a explicat, intr-un interviu pentru RFI Romania, ca in tarile europene „daca parlamentul nu mai are incredere intr-un ministru, el ar trebui sa demisioneze”.
Wiersma a admis rolul lui Macovei in reforma justitiei, dar a sustinut ca „nu depinde de un singur om ca guvernul sa-si indeplineasca angajamentele asumate fata de UE”.
De partea ministrului raman insa popularii europeni, grup la care este afiliat si PD. „Monica Macovei a fost unul dintre arhitectii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, a apreciat eurodeputatul Markus Farber, sustinand ramanerea acesteia in guvern.
Motiunea anti-Macovei a fost adoptata ieri de Senat "cu ajutorul" senatorilor puterii. Celor 69 de reprezentanti ai opozitiei PSD-PRM-PC li
s-au adaugat 12 de la celelalte partide (cel mai probabil de la PNL si UDMR) si din randul independentilor, motiunea trecand cu 81 de voturi pentru si 46 impotriva.
Si asta in situatia in care PD, PNL si UDMR isi declarasera public sustinerea pentru Monica Macovei. Adoptarea motiunii reprezinta un avertisment pentru Basescu in perspectiva suspendarii sale. Presedintele vine astazi la ora 17.00 in fata parlamentului cu un mesaj privind politica interna.
Opozitia, atac la baioneta
"Demisia! Demisia!", a fost reactia pe care opozitia a avut-o la anuntarea rezultatului votului. Indemnul nu a fost auzit insa si de Monica Macovei, care parasise plenul Senatului inainte ca de la tribuna sa fie citit procesul-verbal al votului. D
e altfel, ministrul justitiei a fost indemnata de senatori sa paraseasca portofoliul de la Palatul Victoria inca din timpul
dezbaterii motiunii. Afirmatiile sale cum ca acuzatiile care i se aduc sunt fara temei, iar demersul de contestare a sa este de fapt unul antireforma i-au facut pe contestatarii ministrului justitiei sa se dezlantuie impotriva sa.
"Nu sunteti dumneavoastra in masura sa va asumati nebunia superioara de a face reforma singura in justitie", a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru. El a continuat, spunand ca Macovei este "un geniu al raului" si o personalitate "absurd opresiva".
Cel mai vehement a fost insa liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care intr-un discurs plin de invective a anuntat ca va repeta circul si astazi, in timpul mesajului
pe care Traian Basescu il va rosti in parlament. "Monica Macovei face pereche cu Traian Basescu. Amandoi au apucaturi dictatoriale si bahice, dar si mania persecutiei", a spus Vadim Tudor.
Nemultumiri si in tabara puterii
Nu numai opozitia a fost cea care a criticat-o pe Monica Macovei, ci si reprezentantii Coalitiei. Inaintea dezbaterii motiunii, liderii UDMR, PNL si chiar ai PD i-au reprosat ministrului justitiei ca nu are o colaborare tocmai buna cu parlamentarii puterii si ca s-a lansat in remarci necolegiale la adresa premierului Tariceanu.
Potrivit unor surse din Alianta, senatorul PNL Paul Pacuraru i-a atras atentia Monicai Macovei ca asociaza in mod eronat parlamentul cu obstructionarea reformei justitiei. La randul sau, Verestoy Attila a tinut sa-i aminteasca ministrului ca UDMR va vota impotriva motiunii, dar face acest gest strict din solidaritate politica cu guvernul.
In discutie a intervenit si ministrul democrat Vasile Blaga, care i-a spus Monicai Macovei ca si-ar putea imbunatati colaborarea cu parlamentarii. Reprosurile au fost reluate, intr-o varianta mult mai blanda, in timpul dezbaterilor din plen. "In relatia cu parlamentul si guvernul, a avut unele inabilitati si asteptam mai multa conlucrare", a declarat senatorul PNL Mario Oprea.
Reactii dupa motiune
Dupa adoptarea motiunii anti-Macovei, presedintele PD Emil Boc a declarat ca a fost vorba despre "un vot care compromite interesele Romaniei".
Liderul PC, Dan Voiculescu, asteapta ca Monica Macovei sa-si dea demisia, iar daca premierul nu o va demite, urmeaza o motiune de cenzura, precizand ca votul demonstreaza ca aceasta avea probleme cu propriii colegi.
Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu a declarat ca premierul Calin Popescu-Tariceanu ar trebui sa solicite un aviz din partea Curtii Constitutionale pentru a clarifica daca Macovei trebuie demisa. Vicepresedintele PNL Crin Antonescu isi mentine pozitia potrivit careia Monica Macovei trebuie sa demisioneze.
Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, considera ca, prin votul dat motiunii, credibilitatea relatiilor din Coalitie a fost "categoric" afectata si ca cineva trebuie sa dea explicatii.
"Este foarte greu sa arunci vina pe cineva atata vreme cat votul este secret, dar asta duce la lipsa increderii intre parteneri", a spus Videanu. El a precizat ca, potrivit Constitutiei, Monica Macovei isi poate duce mandatul pana la capat.
Reglementari
Argumente pro si contra demisiei
Potrivit regulamentului Senatului, motiunea simpla, odata adoptata, devine obligatorie pentru guvern si pentru toate celelalte institutii ale statului.
Cu toate acestea, potrivit Constitutiei, rezultatul motiunii se aduce la cunostinta guvernului, fara vreo alta referire expresa referitoare la demiterea ministrului care a facut obiectul motiunii.
Legea fundamentala prevede ca functia de membru al guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Aceasta ultima precizare este insa argumentul contestatarilor lui Macovei.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ca regulamentul Senatului, in care se precizeaza ca ministrul trebuie demis, are valoare de lege organica. Intrebat daca este posibil ca premierul sa nu tina cont de votul Senatului, in privinta demiterii ministrului Monica Macovei, presedintele Senatului a declarat: "Sigur, in Romania este posibil orice".
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat recent ca, in cazul in care motiunea anti-Macovei trece, ministrul nu va fi obligat sa-si dea demisia.
Socialistii europeni - contra Macovei, popularii - pro
Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, a explicat, intr-un interviu pentru RFI Romania, ca in tarile europene „daca parlamentul nu mai are incredere intr-un ministru, el ar trebui sa demisioneze”.
Wiersma a admis rolul lui Macovei in reforma justitiei, dar a sustinut ca „nu depinde de un singur om ca guvernul sa-si indeplineasca angajamentele asumate fata de UE”.
De partea ministrului raman insa popularii europeni, grup la care este afiliat si PD. „Monica Macovei a fost unul dintre arhitectii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, a apreciat eurodeputatul Markus Farber, sustinand ramanerea acesteia in guvern.
Monica Macovei, tradata de colegii de la putere
Motiunea impotriva ministrului justitiei a fost adoptata de Senat si gratie unor voturi ale parlamentarilor din Coalitie.
Motiunea anti-Macovei a fost adoptata ieri de Senat "cu ajutorul" senatorilor puterii. Celor 69 de reprezentanti ai opozitiei PSD-PRM-PC li
s-au adaugat 12 de la celelalte partide (cel mai probabil de la PNL si UDMR) si din randul independentilor, motiunea trecand cu 81 de voturi pentru si 46 impotriva.
Si asta in situatia in care PD, PNL si UDMR isi declarasera public sustinerea pentru Monica Macovei. Adoptarea motiunii reprezinta un avertisment pentru Basescu in perspectiva suspendarii sale. Presedintele vine astazi la ora 17.00 in fata parlamentului cu un mesaj privind politica interna.
Opozitia, atac la baioneta
"Demisia! Demisia!", a fost reactia pe care opozitia a avut-o la anuntarea rezultatului votului. Indemnul nu a fost auzit insa si de Monica Macovei, care parasise plenul Senatului inainte ca de la tribuna sa fie citit procesul-verbal al votului. D
e altfel, ministrul justitiei a fost indemnata de senatori sa paraseasca portofoliul de la Palatul Victoria inca din timpul
dezbaterii motiunii. Afirmatiile sale cum ca acuzatiile care i se aduc sunt fara temei, iar demersul de contestare a sa este de fapt unul antireforma i-au facut pe contestatarii ministrului justitiei sa se dezlantuie impotriva sa.
"Nu sunteti dumneavoastra in masura sa va asumati nebunia superioara de a face reforma singura in justitie", a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru. El a continuat, spunand ca Macovei este "un geniu al raului" si o personalitate "absurd opresiva".
Cel mai vehement a fost insa liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care intr-un discurs plin de invective a anuntat ca va repeta circul si astazi, in timpul mesajului
pe care Traian Basescu il va rosti in parlament. "Monica Macovei face pereche cu Traian Basescu. Amandoi au apucaturi dictatoriale si bahice, dar si mania persecutiei", a spus Vadim Tudor.
Nemultumiri si in tabara puterii
Nu numai opozitia a fost cea care a criticat-o pe Monica Macovei, ci si reprezentantii Coalitiei. Inaintea dezbaterii motiunii, liderii UDMR, PNL si chiar ai PD i-au reprosat ministrului justitiei ca nu are o colaborare tocmai buna cu parlamentarii puterii si ca s-a lansat in remarci necolegiale la adresa premierului Tariceanu.
Potrivit unor surse din Alianta, senatorul PNL Paul Pacuraru i-a atras atentia Monicai Macovei ca asociaza in mod eronat parlamentul cu obstructionarea reformei justitiei. La randul sau, Verestoy Attila a tinut sa-i aminteasca ministrului ca UDMR va vota impotriva motiunii, dar face acest gest strict din solidaritate politica cu guvernul.
In discutie a intervenit si ministrul democrat Vasile Blaga, care i-a spus Monicai Macovei ca si-ar putea imbunatati colaborarea cu parlamentarii. Reprosurile au fost reluate, intr-o varianta mult mai blanda, in timpul dezbaterilor din plen. "In relatia cu parlamentul si guvernul, a avut unele inabilitati si asteptam mai multa conlucrare", a declarat senatorul PNL Mario Oprea.
Reactii dupa motiune
Dupa adoptarea motiunii anti-Macovei, presedintele PD Emil Boc a declarat ca a fost vorba despre "un vot care compromite interesele Romaniei".
Liderul PC, Dan Voiculescu, asteapta ca Monica Macovei sa-si dea demisia, iar daca premierul nu o va demite, urmeaza o motiune de cenzura, precizand ca votul demonstreaza ca aceasta avea probleme cu propriii colegi.
Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu a declarat ca premierul Calin Popescu-Tariceanu ar trebui sa solicite un aviz din partea Curtii Constitutionale pentru a clarifica daca Macovei trebuie demisa. Vicepresedintele PNL Crin Antonescu isi mentine pozitia potrivit careia Monica Macovei trebuie sa demisioneze.
Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, considera ca, prin votul dat motiunii, credibilitatea relatiilor din Coalitie a fost "categoric" afectata si ca cineva trebuie sa dea explicatii.
"Este foarte greu sa arunci vina pe cineva atata vreme cat votul este secret, dar asta duce la lipsa increderii intre parteneri", a spus Videanu. El a precizat ca, potrivit Constitutiei, Monica Macovei isi poate duce mandatul pana la capat.
Reglementari
Argumente pro si contra demisiei
Potrivit regulamentului Senatului, motiunea simpla, odata adoptata, devine obligatorie pentru guvern si pentru toate celelalte institutii ale statului.
Cu toate acestea, potrivit Constitutiei, rezultatul motiunii se aduce la cunostinta guvernului, fara vreo alta referire expresa referitoare la demiterea ministrului care a facut obiectul motiunii.
Legea fundamentala prevede ca functia de membru al guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Aceasta ultima precizare este insa argumentul contestatarilor lui Macovei.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ca regulamentul Senatului, in care se precizeaza ca ministrul trebuie demis, are valoare de lege organica. Intrebat daca este posibil ca premierul sa nu tina cont de votul Senatului, in privinta demiterii ministrului Monica Macovei, presedintele Senatului a declarat: "Sigur, in Romania este posibil orice".
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat recent ca, in cazul in care motiunea anti-Macovei trece, ministrul nu va fi obligat sa-si dea demisia.
Socialistii europeni - contra Macovei, popularii - pro
Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, a explicat, intr-un interviu pentru RFI Romania, ca in tarile europene „daca parlamentul nu mai are incredere intr-un ministru, el ar trebui sa demisioneze”.
Wiersma a admis rolul lui Macovei in reforma justitiei, dar a sustinut ca „nu depinde de un singur om ca guvernul sa-si indeplineasca angajamentele asumate fata de UE”.
De partea ministrului raman insa popularii europeni, grup la care este afiliat si PD. „Monica Macovei a fost unul dintre arhitectii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, a apreciat eurodeputatul Markus Farber, sustinand ramanerea acesteia in guvern.
Motiunea anti-Macovei a fost adoptata ieri de Senat "cu ajutorul" senatorilor puterii. Celor 69 de reprezentanti ai opozitiei PSD-PRM-PC li
s-au adaugat 12 de la celelalte partide (cel mai probabil de la PNL si UDMR) si din randul independentilor, motiunea trecand cu 81 de voturi pentru si 46 impotriva.
Si asta in situatia in care PD, PNL si UDMR isi declarasera public sustinerea pentru Monica Macovei. Adoptarea motiunii reprezinta un avertisment pentru Basescu in perspectiva suspendarii sale. Presedintele vine astazi la ora 17.00 in fata parlamentului cu un mesaj privind politica interna.
Opozitia, atac la baioneta
"Demisia! Demisia!", a fost reactia pe care opozitia a avut-o la anuntarea rezultatului votului. Indemnul nu a fost auzit insa si de Monica Macovei, care parasise plenul Senatului inainte ca de la tribuna sa fie citit procesul-verbal al votului. D
e altfel, ministrul justitiei a fost indemnata de senatori sa paraseasca portofoliul de la Palatul Victoria inca din timpul
dezbaterii motiunii. Afirmatiile sale cum ca acuzatiile care i se aduc sunt fara temei, iar demersul de contestare a sa este de fapt unul antireforma i-au facut pe contestatarii ministrului justitiei sa se dezlantuie impotriva sa.
"Nu sunteti dumneavoastra in masura sa va asumati nebunia superioara de a face reforma singura in justitie", a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru. El a continuat, spunand ca Macovei este "un geniu al raului" si o personalitate "absurd opresiva".
Cel mai vehement a fost insa liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care intr-un discurs plin de invective a anuntat ca va repeta circul si astazi, in timpul mesajului
pe care Traian Basescu il va rosti in parlament. "Monica Macovei face pereche cu Traian Basescu. Amandoi au apucaturi dictatoriale si bahice, dar si mania persecutiei", a spus Vadim Tudor.
Nemultumiri si in tabara puterii
Nu numai opozitia a fost cea care a criticat-o pe Monica Macovei, ci si reprezentantii Coalitiei. Inaintea dezbaterii motiunii, liderii UDMR, PNL si chiar ai PD i-au reprosat ministrului justitiei ca nu are o colaborare tocmai buna cu parlamentarii puterii si ca s-a lansat in remarci necolegiale la adresa premierului Tariceanu.
Potrivit unor surse din Alianta, senatorul PNL Paul Pacuraru i-a atras atentia Monicai Macovei ca asociaza in mod eronat parlamentul cu obstructionarea reformei justitiei. La randul sau, Verestoy Attila a tinut sa-i aminteasca ministrului ca UDMR va vota impotriva motiunii, dar face acest gest strict din solidaritate politica cu guvernul.
In discutie a intervenit si ministrul democrat Vasile Blaga, care i-a spus Monicai Macovei ca si-ar putea imbunatati colaborarea cu parlamentarii. Reprosurile au fost reluate, intr-o varianta mult mai blanda, in timpul dezbaterilor din plen. "In relatia cu parlamentul si guvernul, a avut unele inabilitati si asteptam mai multa conlucrare", a declarat senatorul PNL Mario Oprea.
Reactii dupa motiune
Dupa adoptarea motiunii anti-Macovei, presedintele PD Emil Boc a declarat ca a fost vorba despre "un vot care compromite interesele Romaniei".
Liderul PC, Dan Voiculescu, asteapta ca Monica Macovei sa-si dea demisia, iar daca premierul nu o va demite, urmeaza o motiune de cenzura, precizand ca votul demonstreaza ca aceasta avea probleme cu propriii colegi.
Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu a declarat ca premierul Calin Popescu-Tariceanu ar trebui sa solicite un aviz din partea Curtii Constitutionale pentru a clarifica daca Macovei trebuie demisa. Vicepresedintele PNL Crin Antonescu isi mentine pozitia potrivit careia Monica Macovei trebuie sa demisioneze.
Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, considera ca, prin votul dat motiunii, credibilitatea relatiilor din Coalitie a fost "categoric" afectata si ca cineva trebuie sa dea explicatii.
"Este foarte greu sa arunci vina pe cineva atata vreme cat votul este secret, dar asta duce la lipsa increderii intre parteneri", a spus Videanu. El a precizat ca, potrivit Constitutiei, Monica Macovei isi poate duce mandatul pana la capat.
Reglementari
Argumente pro si contra demisiei
Potrivit regulamentului Senatului, motiunea simpla, odata adoptata, devine obligatorie pentru guvern si pentru toate celelalte institutii ale statului.
Cu toate acestea, potrivit Constitutiei, rezultatul motiunii se aduce la cunostinta guvernului, fara vreo alta referire expresa referitoare la demiterea ministrului care a facut obiectul motiunii.
Legea fundamentala prevede ca functia de membru al guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Aceasta ultima precizare este insa argumentul contestatarilor lui Macovei.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ca regulamentul Senatului, in care se precizeaza ca ministrul trebuie demis, are valoare de lege organica. Intrebat daca este posibil ca premierul sa nu tina cont de votul Senatului, in privinta demiterii ministrului Monica Macovei, presedintele Senatului a declarat: "Sigur, in Romania este posibil orice".
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat recent ca, in cazul in care motiunea anti-Macovei trece, ministrul nu va fi obligat sa-si dea demisia.
Socialistii europeni - contra Macovei, popularii - pro
Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, a explicat, intr-un interviu pentru RFI Romania, ca in tarile europene „daca parlamentul nu mai are incredere intr-un ministru, el ar trebui sa demisioneze”.
Wiersma a admis rolul lui Macovei in reforma justitiei, dar a sustinut ca „nu depinde de un singur om ca guvernul sa-si indeplineasca angajamentele asumate fata de UE”.
De partea ministrului raman insa popularii europeni, grup la care este afiliat si PD. „Monica Macovei a fost unul dintre arhitectii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, a apreciat eurodeputatul Markus Farber, sustinand ramanerea acesteia in guvern.
Aur de 24 K pe Jaguarul lui Costi Ionita
Costi Ionita s-a indragostit la prima vedere de un Jaguar de 400 de cai putere aflat in ograda unui om de afaceri din Arad. Si a avut si de ce, pentru ca masina nu e una oarecare, ci e placata cu aur cu ajutorul unui aparat proiectat de specialistii de la NASA. Afacerea l-a costat pe Ionita nu mai putin de 140.000 de euro, bani pe care ii va scoate din buzunar fara sa clipeasca. Acesta va intra in posesia masinii in cursul acestei saptamani. Surpriza cea mare va veni insa peste cateva luni, cand cantaretul isi va comanda un Hummer, tot placat cu aur.
Masina este cu totul speciala pentru ca partile metalice ale caroseriei sunt imbracate in aur de 24 de karate. Chiar daca este un impatimit al "bestiilor" cu multi cai putere sub capota, Costi Ionita recunoaste ca masina asta le-a intrecut pe toate. Jantele, spoilerele, oglinzile si chiar sigla sunt imbracate in foita aurita.
"De cand am pus ochii pe ea mi-a placut. Il cunosteam pe proprietar de mult timp
si i-am zis ca o vreau eu. Masina e noua, fabricata in 2007 si, asa cum e acum, arata fabulos", ne-a spus Ionita. Manelistul le-a vorbit doar prietenilor apropiati de achizitia facuta pentru ca vrea sa rupa gura targului cand se va urca la volan. Chiar daca nu este singurul care conduce masini scumpe pe strazile din Bucuresti, Ionita crede ca multi vor intoarce capul dupa noua sa achizitie.
Si asta nu e totul. De la volanul masinii sale, Costi va castiga si o gramada de bani, fiindca a acceptat sa devina imaginea companiei care comercializeaza sisteme
de placare cu aur, argint sau platina. Costi nu a dezvaluit, inca, valoarea contractului, insa sursele noastre spun ca acesta e de cateva zeci de mii de euro. Real Gold este unic distribuitor de astfel de sisteme in toata Europa.
Daniel Szabo, patronul companiei, a satisfacut capriciile tuturor clientilor care au vrut sa schimbe look-ul masinilor de zeci sau sute de mii de euro pe care le detin.
El e omul de la care Costi Ionita a cumparat bolidul. Daniel Szabo a placat masini care azi ruleaza pe sosele din Statele Unite, Austria, Germania, Ungaria, Dubai, sau pe nisipurile aride ale Arabiei.
Pentru a reusi sa le imbunatateasca imaginea cu aur, Daniel a importat din America o tehnologie proiectata de specialistii NASA
Masina de 140 de mii de euro
- Sigla a fost placata fara a fi indepartata de pe capota. Acesta este avantajul sistemului de placare
- Masca radiatorului nu poate fi ignorata de nimeni pentru ca este elementul cel mai bogat in aur
- In cazul oglinzilor se poate vorbi de exces, insa gusturile cumparatorului nu pot fi contestate
- Jantele aurite inspira multora opulenta. In realitate, se pastreaza un echilibru intre elementele placate si cele asigurate la iesirea din fabrica
Masina este cu totul speciala pentru ca partile metalice ale caroseriei sunt imbracate in aur de 24 de karate. Chiar daca este un impatimit al "bestiilor" cu multi cai putere sub capota, Costi Ionita recunoaste ca masina asta le-a intrecut pe toate. Jantele, spoilerele, oglinzile si chiar sigla sunt imbracate in foita aurita.
"De cand am pus ochii pe ea mi-a placut. Il cunosteam pe proprietar de mult timp
si i-am zis ca o vreau eu. Masina e noua, fabricata in 2007 si, asa cum e acum, arata fabulos", ne-a spus Ionita. Manelistul le-a vorbit doar prietenilor apropiati de achizitia facuta pentru ca vrea sa rupa gura targului cand se va urca la volan. Chiar daca nu este singurul care conduce masini scumpe pe strazile din Bucuresti, Ionita crede ca multi vor intoarce capul dupa noua sa achizitie.
Si asta nu e totul. De la volanul masinii sale, Costi va castiga si o gramada de bani, fiindca a acceptat sa devina imaginea companiei care comercializeaza sisteme
de placare cu aur, argint sau platina. Costi nu a dezvaluit, inca, valoarea contractului, insa sursele noastre spun ca acesta e de cateva zeci de mii de euro. Real Gold este unic distribuitor de astfel de sisteme in toata Europa.
Daniel Szabo, patronul companiei, a satisfacut capriciile tuturor clientilor care au vrut sa schimbe look-ul masinilor de zeci sau sute de mii de euro pe care le detin.
El e omul de la care Costi Ionita a cumparat bolidul. Daniel Szabo a placat masini care azi ruleaza pe sosele din Statele Unite, Austria, Germania, Ungaria, Dubai, sau pe nisipurile aride ale Arabiei.
Pentru a reusi sa le imbunatateasca imaginea cu aur, Daniel a importat din America o tehnologie proiectata de specialistii NASA
Masina de 140 de mii de euro
- Sigla a fost placata fara a fi indepartata de pe capota. Acesta este avantajul sistemului de placare
- Masca radiatorului nu poate fi ignorata de nimeni pentru ca este elementul cel mai bogat in aur
- In cazul oglinzilor se poate vorbi de exces, insa gusturile cumparatorului nu pot fi contestate
- Jantele aurite inspira multora opulenta. In realitate, se pastreaza un echilibru intre elementele placate si cele asigurate la iesirea din fabrica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
