vineri, 24 iulie 2009

Preţul petrolului a scăzut sub 46 de dolari/baril, în contextul temerilor privind economia globală

Petrolul s-a ieftinit luni după trei şedinţe la rând de scumpiri, investitorii fiind afectaţi de veştile despre adâncirea crizei economice şi aprecierea dolarului, în ciuda faptului că OPEC a pus în aplicare deciziile anterioare de reducere a producţiei.

Petrolul “light sweet” cu livrare în martie s-a ieftinit cu 82 de cenţi, la 45,65 dolari
/baril. Vineri, petrolul se scumpise cu 2,80, la 46,47 dolari/baril.

Dacia şi-a întrerupt, din nou, producţia

ocietatea Automobile Dacia şi-a întrerupt, din nou, producţia, ca urmare a lipsei comenzilor.

Începând din această dimineaţă (n.r. luni), peste 10.000 de angajaţi vor intra în şomaj tehnic pentru două săptămâni.

În perioada în care vor fi în şomaj tehnic, angajaţii vor fi remuneraţi cu 85% din salariul individual brut, conform contractului colectiv de muncă pe 2008.

Anunţul privind sistarea producţiei a fost făcut în urmă cu doă săptămâni, la doar câteva ore după ce uzina îşi reluase activitatea.

"Dacia se vede nevoită să recurgă la această măsură pentru a-şi adapta producţia la scăderea comenzilor ca urmare a declinului pieţelor auto. Acest declin este manifestat cu deosebire în cazul României, prima
piaţă a constructorului, unde în 2008 a fost comercializată peste o treime din producţia uzinei de la Mioveni. În decembrie 2008, Dacia a comercializat 3.622 unităţi pe piaţa sa internă, în scădere cu 55% faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2007", declarau atunci reprezentanţii companiei
.

Uzina piteşteană a mai fost nevoită să întrerupă producţia în perioada 11 decembrie 2008 - 11 ianuarie 2009.

Petrom a câştigat licitaţii organizate de regii şi companii de stat de peste 30 mil. euro în 2 luni

Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, a câştigat mai multe licitaţii deschise organizate de regii şi companii
de stat, în aproape două luni, în valoare de 123.530.447 lei
(circa 30 milioane de euro
), pentru furnizare carburanţi, potrivit SEAP.

Licitaţiile au fost publicate pe SEAP între decembrie 2008 şi ianuarie 2009. Printre regiile şi companile de stat se numără RATB, RADET, Romsilva, Conpet, Serviciul de Informaţii Externe (SIE), CNADNR, Apaserv Satu Mare, Compania de Apă Oltenia.

Doi membri ai conducerii Cuprom Baia Mare, sechestraţi de muncitori

Peste 100 de angajaţi disponibilizaţi de la societatea Cuprom Baia Mare au sechestrat luni, în birouri
, doi dintre membrii conducerii societăţii, pentru că nu au primit plăţile compensatorii, transmite corespodnentul NewsIn.

Vicepreşedintele Sindicatului Cuprom, Ioan Coza, a mai declarat că oamenii vor încerca să scoată din curtea combinatului şi câteva utilaje pentru a le confisca, astfel încât să fie siguri că îşi vor obţine salariile compensatorii. ,,Am sechestrat conducerea. Suntem decişi să scoatem şi câteva utilaje, vrem să mergem cu ele în faţa Prefecturii, să ne cerem plăţile compensatorii”, a afirmat Ioan Coza.

3500 de noi şomeri în industria oţelului

Ca urmare a scaderii accentuate a industriei otelului, tot mai multi producatori din domeniu au decis restrangerea sau inchiderea definitiva a unor capacitati, urmarea directa fiind concedierea a zeci de mii de angajati la nivel mondial.

Ultima companie
din domeniu care a anuntat restructurari importante ale fortei de munca este Corus, unul dintre cei mai mari producatori de otel din Marea Britanie.

Conform unor surse din cadrul companei, citate de presa de la Londra, Corus va concedia in urmatoarele zile nu mai putin de 3500 dintre cei aproximativ 22.500 de angajati.

Imobiliarele pierd în toată Europa: Bucureşti - 25 procente, Varşovia şi Sofia - 20 procente

ate pieţele imobiliare
din Europa Centrală şi de Est sunt marcate de scăderi ale preţurilor

Investitorii încearcă să restrângă pierderile prin îngheţarea proiectelor noi

Scăderi de preţuri la apartamente pe toată linia, nu numai în Bucureşti, unde locuinţele vechi de bloc s-au ieftinit cu aproximativ 25%, ci în toată Europa Centrală şi de Est. "Este o scădere globală a tuturor pieţelor acestei regiuni, ca urmare a crizei creditelor ipotecare de peste Ocean.

De exemplu, piaţa imobiliară din Polonia a înregistrat scăderi de 15-20%. Nu aş putea spune că vreuna din ţările din Europa Centrală şi de Est resimte în mod mai drastic turbulenţele", a declarat pentru Gândul Liviu Ureche, specialist imobiliar
atestat internaţional - Certified International Property Specialist.

În aceste condiţii, investitorii imobiliari din regiune încearcă să contracareze criza din acest sector prin amânarea unor proiecte care au finanţarea asigurată. Cât despre o eventuală revenire a pieţelor la creşterile de preţuri din anii trecuţi, după ce perioadele dificile vor fi depăşite, situaţia nu mai este posibilă. “Nu cred că vom mai avea asemenea creşteri, totul va fi mult mai aşezat şi mai cugetat”, este de părere specialistul.

Perioadă de aşteptare

Până la o aşezare a preţurilor, situaţia incertă va mai dura
. În Bulgaria, bunăoară, patronii agenţiilor imobiliare estimează că apartamentele
nu se vor mai scumpi, dar nici nu vor mai înregistra scăderi semnificative. Până acum, piaţa imobiliară de la sud de Dunăre a scăzut cu aproximativ 20% faţă de începutul anului trecut.

“Deocamdată, doar piaţa închirierilor este mai activă. Lumea aşteaptă să vadă în ce direcţie merg lucrurile”, a declarat recent Mihail Chobanov, directorul unei companii
imobiliare, la televiziunea publică bulgară. El se aşteaptă ca 2009 să fie anul cumpărătorilor cu bani, de pe o piaţă cu preţuri atractive. În prezent, puţinele tranzacţii imobiliare se încheie la Sofia la preţuri de 700-750 euro/metru pătrat, faţă de 900 euro/mp, la începutul anului trecut, potrivit anunţurilor agenţiilor. Brokerii spun că interesul pentru apartamentele în fază de proiect a scăzut. Oamenii preferă mai degrabă să dea banii pe un apartament deja construit.

Scăderi ale cererii se simt şi în Serbia, după ce specialiştii au prognozat ieftinirea apartamentelor, potrivit site-ului croat de analize financiare limun.hr. “Preţurile de pe piaţa imobiliară din Serbia erau mult mai mari decât în ţările vecine, în mare parte din cauza cererii ridicate. Mulţi se aşteaptă ca preţurile să scadă în curând, ca în Statele Unite. Agenţiile imobiliare locale contrazic această opinie generală, dat fiind deficitul mare de locuinţe de pe piaţă, estimat la 100.000-200.000 apartamente”, comentează analiştii.

În Bucureşti, preţurile locuinţelor vechi din toate sectoarele au scăzut în 2008 cu 25%, ajungând la nivelul de 1.400 de euro pe metru pătrat, de la valoarea de 1.875 de euro pe metru pătrat înregistrată în luna ianuarie a anului 2008, potrivit Colliers. În ceea ce priveşte preţurile apartamentelor noi, acestea s-au apreciat cu 4%, ajungând la un nivel mediu de 1.700 de euro pe metru pătrat.

Leul s-a apreciat până la aproape 4,22 lei pentru un euro, pe piaţa interbancară

Leul s-a apreciat până la aproape 4,22 lei
pentru un euro
pe piaţa interbancară, minimul din şedinţa de astăzi fiind de 4,2267 lei pentru un euro.

Comenzile pentru avioane scad, ajutorul de stat creşte

otrivit presedintelui Airbus, Thomas Enders, comenzile pentru livrarea de noi aeronave vor scadea anul acesta cu mai mult de jumatate fata de 2008, evident din cauza crizei internationale care a determinat o scadere a cererii.

Ca urmare a acestor estimari, Airbus ar putea furniza in 2009 cu putin peste 200 de aeronave, comparativ cu cele 483 livrate anul trecut.

Pe de alta parte, scaderea vanzarilor este insotita de o crestere a sprijinului financiar
.

Astfel, guvernul de la Paris a anuntat va oferi Airbus garantii pentru credite
in valoare de 5 miliarde de euro
.

Ruşii profită de corupţia politicienilor bulgari

ceasta este chiar declaratia unui bulgar. Mai exact a fostului sef al companiei
Bulgargaz, care a aratat intr-un interviu realizat de curand ca rusii profita de mult timp de coruptia politicienilor bulgari privind livrarile de gaz catre tara sa.

Conform declaratiilor lui Vasil Filipov, Rusia exporta 150 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, dintre care 100 de miliarde erau provenite din Asia Centrala si alte tari din Caucaz si apoi re-exportate catre Bulgaria.

Politicienii bulgari au refuzat sa se detaseze de rusi in ceea ce priveste livrarile de gaz si sa cumpere direct
de la furnizori din Asia Centrala, preferand sa serveasca interesul Rusiei si sa o ajute sa obtina un profit enorm din comercializarea gazului natural
.

Imprimeria naţională franceză, bănuită că a dat comisioane pentru a obţine un contract în România

Imprimeria Naţională franceză este bănuită că a plătit comisioane la începutul anilor 2000 pentru a obţine în România un contract în valoare de 20 de milioane de dolari, relatează Le Journal du Dimanche în ediţia electronică, un caz ce reaminteşte de scandalul comisioanelor BAE Systems.

Potrivit publicaţiei franceze, justiţia franceză este interesată de nişte comisioane
care ar fi fost plătite de Imprimeria naţională pentru a obţine contracte în străinătate. Principalele bănuieli se îndreaptă către un contract de preschimbare în formă electronică a procedurilor fiscale, în valoare de circa 20 de milioane de euro
, încheiat cu România la începutul anilor 2000. Publicaţia franceză nu dă alte amănunte în legătură cu acest contract.

joi, 23 iulie 2009

România se antrenează „la perete“ pentru Mondiale

otbaliştii tricolori au în 2009 un singur amical, spre deosebire de francezi şi de sârbi, principalii adversari la prezenţa în Africa de Sud

Pentru echipa naţională de fotbal a României, anul care tocmai a început este unul decisiv pentru viitorul apropiat şi mediu. Dacă tricolorii vor obţine biletele la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, fixată pentru vara lui 2010, atunci actuala generaţie îşi va prelungi cariera, îmbogăţindu-şi în acelaşi timp palmaresul cu cea de-a doua mare competiţie fotbalistică a lumii (după Europenele de anul trecut). În caz contrar, formaţia noastră îşi va continua traseul cu un alt selecţioner şi fără o parte dintre jucătorii convocaţi constant în această perioadă.

În 2009, trupa condusă de Victor Piţurcă are trecute în program
şapte partide oficiale, ultimele din Grupa a 7-a a zonei europene de calificare la turneul final de pe Continentul Negru. În vederea grelelor bătălii care ne aş- teaptă, conducătorii FRF au reuşit să perfecteze un singur meci amical: pe 11 februarie, în Ghencea, cu Croaţia. Opţiunea e puţin bizară, pentru că partida decisivă cu Serbia, din 28 martie, e programată la Constanţa. În plus
, Mutu n-ar mai vrea să joace pe stadionul „Steaua“, după ce suporterii „roş-albaş trilor“ l-au înjurat şi jignit la partida Steaua-Fiorentina, din grupele Ligii Campionilor.

Liga I în loc de amical

Privind calendarul întocmit de FIFA pentru echipele naţionale, se observă că reprezentativa noastră mai are cel puţin două date la care nu are stabilit încă nimic. Pe 10 iunie, zi rezervată de forul mondial meciurilor oficiale, românii vor avea pauză în preliminarii, putând astfel profita de această situaţie prin acontarea unui nou test de verificare.

La aceeaşi dată
, în Liga I este însă programată penultima rundă din actuala stagiune. „Înseamnă că antrenorul nu a dorit să aibă niciun meci atunci“, ne-a explicat preşedintele FRF, Mircea Sandu. „Totuşi, dacă domnul Piţurcă va dori să disputăm un amical în ziua respectivă, vom vorbi cu Liga Profesionistă şi vom cere amânarea acelei etape. Echipa naţională are prioritate“, l-a completat Florin Prunea.

Cea de-a doua dată liberă în acest moment este 12 august, zi destinată jocurilor de verificare. „În acest an, FRF sărbătoreşte centenarul şi ne gândim să programăm un meci împotriva unui adversar foarte puternic, poate chiar din America de Sud“, a dezvăluit fostul portar al tricolorilor, acum „ministru de externe“ la FRF. 14 şi 18 noiembrie sunt ultimele date neacoperite din acest an, însă pentru a putea fi ocupate trebuie să aflăm mai întâi dacă vom susţine barajul de accedere la Cupa Mondială (programat în zilele respective).

Un amănunt ar fi de menţionat: nu e încă prea târziu pentru ca stafful naţionalei să elaboreze un program coerent pentru fotbaliştii tricolori, Echipele serioase îşi rezolvă însă din timp astfel de detalii organizatorice. Marile formaţii ale lumii îşi elaborează programul, uneori, chiar cu ani înainte, în nici un caz de azi pe mâine. Şefilor de la FRF nu le mai rămâne acum decât să încerce să îngraşe porcul în ajun

Transferuri blocate in Giulesti de absenta sefilor

George Copos si Fathi Taher au reusit sa blocheze si transferurile Rapidului. Mai multe cluburi care doresc sa cumpere jucatori din Giulesti, printre care si Dinamo, se plang ca nu au un partener de negocieri. Nicolae Grigore, Costin Lazar, Pierre Boya si Vladimir Bozovic sunt doriti de alte echipe, dar mutarile nu se pot efectua din cauza conducatorilor giulesteni. Omul de afaceri iordanian este plecat in continuare din tara, iar George Copos evita sa se implice in viata
clubului pana nu va purta o discutie lamuritoare cu partenerul sau de afaceri. Proaspatul presedinte, Grigore Sichitiu, a declarat ca orice jucator este transferabil daca in schimbul lui este oferit un pret
corect, dar pana acum nu a reusit decat sa rezilieze contractul lui Julio Cesar. Nici antrenorul Jose Peseiro, teoretic inca in functie, nu a avut cu cine sa discute despre rezilierea contractului, fiind amanat de pe o zi pe alta. De importuri nici nu poate fi vorba, nici o echipa nefiind dispusa sa intre in astfel de afaceri cu formatia din Giulesti. “M-am întâlnit o singura data cu domnul Sichitiu, care s-a aratat interesat de un transfer, dar pâna a fi stabilit ceva concret e cale lunga. Jucatorul n-are clauza de reziliere, dar nu suntem la farmacie sa aiba un pret stabilit dinainte. În acelasi timp, nu poate fi vorba de un schimb de jucatori în contul
lui sau de un împrumut la Rapid. Copos are un palmares de invidiat la capitolul «ghimpi sau tepe» si nu vreau sa repetam experienta cu Daniel Chirita, care a fost declarat jucator liber, a semnat apoi cu Rapid, asta numai sa nu mai fie în coproprietate cu noi si sa fie vândut afara“, a declarat presedintele CA al Petrolul, Florin Bercea. Jucatorii spera ca luni, la reunirea lotului, George Copos sa vina la baza Pro Rapid pentru a lamuri lucrurile, majoritatea fiind neplatiti de mai bine de doua luni.

Lăcătuş se plânge: 'Nu pot să aduc jucătorii de valoare pe care-i vreau la Steaua'

arius Lăcătuş s-a resemnat. Criza financiară l-a afectat şi pe patronul Gigi Becali, care nu mai investeşte în echipă. În aceste condiţii "Fiara" spune că preferă să continue cu jucătorii pe care îi are la dispoziţie decât să facă transferuri de dragul de a face.

"Din păcate, poate şi din cauza problemelor financiare
şi a faptului că nu putem aduce la echipă jucători aşa cum ne dorim noi sau conducerea, mă refer la fotbalişti de valoare care să vină pe salarii nu foarte mari, care să joace până-n vară cu drept de prelungire, ne vom baza pe ce avem în curtea noastră. Decât să luăm jucători aşa de dragul de a lua, mai bine mergem la treabă cu ce avem", a spus Marius Lăcătuş pentru NewsIn, citat de sport.ro.

Manchester United, echipa anului 2008

lubul englez Manchester United este echipa anului 2008, conform clasamentului făcut de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Manchester United, care a mai declarată cea mai bună echipă din lume şi în urmă cu nouă ani, a câştigat anul trecut Liga Campionilor şi Campionatul Mondial al cluburilor şi titlul în Anglia.

"Diavolii roşii" sunt urmaţi în clasamentul IFFHS pentru anul 2008 de echipa germană Bayern Munchen şi de conaţionalii de la Liverpool. FC Barcelona ocupă locul patru, în timp ce Boca Juniors, poziţia a cincia, este cea mai bine clasată echipă non-europeană.

CFR Cluj, cea mai bună echipă din România

Campioana României, CFR Cluj, ocupă locul 100 în clasament, la egalitate cu formaţiile Bayer Leverkusen şi Equidad Bogota. Clujenii sunt urmaţi în topul pe anul 2008 de Steaua Bucureşti, "roş-albaştrii" fiind clasată pe locul 149.

Următoarea echipă din România în clasament este FC Vaslui, care împarte locul 154 cu echipa tunisiană Sfaxien Sfax. Unirea Urziceni este a patra echipă din România în top, ialomiţeni clasându-se pe locul 162, la egalitate cu peruanii de la Sport Ancash Huaraz şi sirienii de la Al-Karama Homs.

Dinamo Bucureşti împarte poziţia a 240-a cu echipele Bohemians Dublin, FC Moscova şi Esperance Sportive de Tunis, în timp ce FC Timişoara a înceiat anul 2008 pe locul 279, alături de Omonia Nicosia, Banik Ostrava, Dundee United şi Al-Sadd FC Doha.

Rapid Bucureşti ocupă ultimul loc în clasametul IFFHS, fiind la egalitate pe poziţia 343 cu alte nouă echipe.

S-a reunit Steaua

timp ce prin presa se vehiculeaza nume de jucatori care ar putea ajunge in Ghencea, cel mai sonor fiind al lui Marco Delvecchio, 36 de ani, propus de un impresar, Steaua s-a reunit ieri in aproape aceeasi componenta. In plus
fata
de 2008, la pregatiri au participat Eric Bicfalvi, Alin Litu si Alexandru Tudose, toti jucatori apartinand clubului ros-albastru, dar care au fost imprumutati in turul campio­na­tului la Gloria Buzau. Nici la capitolul plecari nu se intampla nimic, astfel incat Steaua reia pregatirile in aceeasi formula.
Presedintele Valeriu Argaseala a anuntat ca, in urmatoarele zile, in Ghencea nu va sosi nici un jucator nou. "Nu am avut absolut nici o discutie cu nici un jucator. Avem nevoie de un fundas stanga, dar nu am discutat cu nimeni si nu cred ca vom negocia pana la plecarea in cantonament (n.r. la Nova Oliva, in Spania, pe 11 ianuarie)", a spus Argaseala. Acesta a negat ca ar exista vreo oferta pentru Mirel Radoi sau pentru vreun alt jucator din lotul lui Marius Lacatus. "Transferul lui s-a vehiculat atat de mult in aceasta iarna, incat nu ar mai mira pe nimeni daca nu ar pleca deloc sau ar pleca la o echipa mare. Rada este liber sa plece la Vaslui, dar nu am primit nicio oferta
de la nimeni. Cota lui e in jur de 500.000 de euro
", a spus seful CA de la Steaua. Acesta a lasat sa se inteleaga ca Lacatus l-ar fi vrut din aceasta iarna in echipa pe Ciprian Tatarusanu, portarul Gloriei Bistrita care va deveni al Stelei in vara, insa ca mutarea
nu este posibila in aceasta iarna, fiindca bistritenii nu vor sa-i dea drumul acum. In aceste conditii, la reunirea de ieri de la stadion au fost prezenti, ca noutati, doar Bicfalvi, Litu si Tudose. Marius Lacatus a avut la primul
antrenament al anului 27 de fotbalisti, care s-au pregatit pe unul dintre terenurile din Ghencea. Lotul Stelei in varianta 2009 are componenta Zapata, Cernea, Vatca - portari; Ogararu, Goian, Golanski, Radoi, Rada, Baciu, P. Marin, Ghionea, Tudose - fundasi; Szekely, Ov. Petre, D. Moreno, Toja, Nicolita, A. Ionescu, Lovin, Ochirosii, Plesan, Tiago si Eric Bicfalvi - mijlocasi; Semedo, B. Stancu, Neaga si Litu. Singurul absent a fost grecul Kostas Kapetanos, care nu a ajuns in timp util, pentru ca reunirea era programata initial la ora 17, fiind mutata cu o zi inainte la pranz.

Victor Hănescu a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Doha

enismenul român, Victor Hănescu, a fost învins, joi, de americanul Andy Roddick, scor 3-6, 2-6, în cadrul unui meci din sferturile de finală ale turneului de Doha, dotat cu premii în valoare de 1.110.250 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Pentru prezenţa sa în sferturi, Victor Hănescu a primit un cec în valoare de 27.650 de dolari
şi 45 de puncte ATP.

Aceasta este cea de-a treia înfrângere a lui Hănescu în faţa lui Roddick, după cea din 2003 la Mastersul de la Paris şi cea din 2006 la Mastersul de la Roma.

Hănescu (27 de ani) a cucerit un singur titlu ATP în cariera de tenismen profesionist, în 2008, la Gstaad, şi ocupa locul 48 în ierarhia ATP.

Portsmouth şi Standard Liege se luptă pentru Rădoi

rupările Portsmouth şi Standard Liege sunt foarte interesate de achiziţionarea căpitanului stelist Mirel Rădoi, informează tuttomercatoweb.com.

"Portsmouth este cu ochii pe Rădoi. Clubul englez ar fi înaintat deja o ofertă de 4,5 milioane de euro
, învingând concurenţa de la Standard Liege, care a oferit numai patru. Acum se aşteaptă răspunsul patronului Gigi Becali, pentru că jucătorul a spus în repetate rânduri că este interesat de o experienţă în străinătate", a scris sursa citată.

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat la Gsp TV că nu are cunoştinţă despre vreo ofertă
pentru Rădoi.
Integral in Evenimentul Zilei

Lippi: În fotbal nu există homosexuali

Selecţionerul Italiei, Marcello Lippi, a afirmat miercuri, într-un interviu difuzat de site-ul YouTube, că în 40 de ani de carieră nu a întâlnit homosexuali în fotbal şi crede că aceştia nu se află printre fotbalişti. “Nu am întâlnit nici unul şi nimeni nu mi-a vorbit de acest lucru. Nu aş exclude niciodată un gay din naţională, dar cred că ar fi foarte greu ca un jucător să-şi trăiască homosexualitatea într-un mod normal printre coechipierii săi", a spus Lippi. Aurelio Mancuso, preşedintele Arcigay, o asociaţie italiană de apărare a homosexualilor, a reacţionat la declaraţiile lui Lippi. "Homosexualii sunt persoane care practică toate sporturile, toate profesiile.

În medii precum fotbalul, homosexualii se ascund şi mai mult", a menţionat Mancuso.

"Lucky Luciano" al fotbalului, şase ani după gratii

ostul manager al clubului de fotbal Juventus, Luciano Moggi, a fost condamnat astăzi la 18 luni de închisoare, informează Reuters.

Moggi a fost găsit vinovat pentru că s-a folosit de o agenţie managerială pentru a manipula piaţa de transferuri.

Fiul celebrului antrenor Marcello Lippi, David, a fost şi el cercetat în acest caz. Verdictul urmează să fie pronunţat în următoarele zile.

Poreclit "Lucky Luciano", asemenea celebrului gangster, Moggi (71 de ani) este implicat şi în celebrul scandal de trucare de meciuri Calciopoli, în urma căruia clubul Juventus a fost sancţionat cu retrogradarea în diviziile inferioare. Controversatul italian ar putea primi
o condamnare şi în acest caz.

Luciano Moggi a fost condamnat la 18 luni de închisoare în urma scandalului Calciopoli

ostul director general al clubului Juventus, Luciano Moggi, a fost condamnat, astăzi, la 18 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat în procesul de corupţie în care a fost implicat.

Fiul lui Luciano Alessandro Moggi, care conducea firma
de impresariat sportiv Gea World, a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare. Acesta este şi agentul atacantului român Adrian Mutu.

Cei doi, alături de alte persoane cercetate, au fost acuzaţi că au mituit şi ameninţat mai mulţi fotbalişti să semneze contracte cu respectiva firmă şi au influenţat mai mulţi arbitri.

Fiul antrenorului Marcello Lippi, Davide, alături de alte trei persoane implicate în proces, au fost achitate.

În scandalul Calciopoli au fost implicate mai multe cluburi importante din Serie A, iar clubul Juventus a primit cea mai mare sancţiune, a fost retrogradat în Serie B şi i-au fost retrase două titluri de campioană.

joi, 9 iulie 2009

Moscova exclude trimiterea de observatori UE in Abhazia si Osetia de Sud

* pentru reintregirea tarii
* PLDM sustine ca PCRM a declansat o campanie de manipulare fara precedent

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a exclus miercuri prezenta observatorilor Uniunii Europene in regiunile separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud, contrazicandu-l astfel pe presedintele in exercitiu al UE, Nicolas Sarkozy, relateaza AFP, preluat de Agerpres.
Observatorii UE ''vor fi desfasurati doar in jurul Osetiei de Sud si al Abhaziei, si nu in interiorul acestor teritorii, unde vor fi desfasurati doar observatori ai ONU si OSCE intr-un numar egal cu cel de dinainte de 7 august'', a declarat Lavrov in cadrul unei conferinte de presa la Moscova.
Luni seara, presedintele francez a dat asigurari
la Tbilisi ca cei 200 de observatori pe care UE trebuie sa-i trimita in Georgia inainte de 1 octombrie vor putea intra in Abhazia si in Osetia de Sud.

Forţele ruse neagă orice implicare în împuşcarea unui poliţist georgian

Forţele ruse din Georgia au negat orice implicare în uciderea poliţistului georgian miercuri, în apropierea unui punct de control rus, relatează Reuters, citată de NewsIn.

Ofiţerul se afla pe o poziţie a poliţiei georgiene, la câteva sute de metri de punctul rus de verificare, în localitatea Karaleti, la intrarea în zona-tampon. "Ruşii spun că probabil poliţistul a fost împuşcat de oseti şi a promis să investigheze incidentul şi să-i pedepsească pe responsabili", a declarat purtătorul de cuvânt georgian Şota Utiaşvili.

Potrivit acestuia, poliţia georgiană nu a replicat şi situaţia în zonă este calmă.

Autorităţile separatiste au negat însă orice implicare. "Nu avem nicio legătură cu acest incident", a spus Airina Gagloieva, din Ţhinvali.

Potrivit acesteia, localitatea populată de oseti se află la patru kilometri distanţă de locul respectiv şi a sugerat că este posibil ca incidentul să fie rezultatul unor "lupte interne" între poliţia georgiană şi armată.
Rusia a convenit luni să-şi retragă soldaţii din "zonele de securitate" într-o lună.

Tiraspolul îşi doreşte o bază militară rusă şi 3.000 de soldaţi ai Moscovei în Transnistria

Şeful diplomaţiei transnistrene, Vladimir Istrebciak, a declarat într-un interviu pentru Nezavisimaia Gazeta că Tiraspolul, că îşi doreşte sporirea numărului de militari ruşi până la cel puţin 3.000 şi semnarea unui acord privind crearea unei baze militare ruseşti în Transnistria, informează NewsIn.

"Noi am saluta sporirea efectivului de militari ruşi, inclusiv de pacificatori, dar acest lucru ţine de dialogul dintre Rusia şi Ucraina, pentru că militarii pot nimeri în Transnistria doar prin teritoriul ucrainean", a spus Iastrebciak, adăugînd că Tiraspolul şi-ar dori şi reînfiinţarea escadrilei de elicoptere ruseşti, care a existat în Transnistria pînă în 1998, numai că partea rusă nu a răspuns pînă acum acestor propuneri.

În prezent, forţa de menţinere a păcii din Transnistria este formată din circa 1.500 de oameni, dintre care 500 sunt soldaţi ruşi, 500 transnistreni şi 500 moldoveni. Ucrainenii au statut de observatori.

Un american din 20 este depresiv

proximativ 5,5% dintre americanii de peste 12 ani sunt depresivi, informează agenţia AFP citată de Mediafax.

Statistica realizată de Centrul american pentru control şi prevenirea bolilor
arată că persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani, cele de culoare şi cele sărace sunt mai des atinse de depresie.


Peste 7% dintre americanii de 40-59 de ani sunt în această situaţie, iar 8% dintre persoanele de culoare sunt depresive. Studiul a mai arătat că depresia le afectează pe femei mai mult decât pe bărbaţi (6,7% în comparaţie cu 4%).


Pe de altă parte, sărăcia îi face pe oameni şi mai vulnerabili în faţa depresiei. Ea afectează peste 11% dintre persoanele de 18-39 de ani sărace. Iar atunci când persoanele au peste 40 de ani şi se află şi într-o situaţie financiară precară, procentul celor atinşi de boală depăşeşte 22%.


Statistica a mai arătat că numai o treime dintre depresivi apelează la ajutorul unui profesionist din domeniul sănătăţii.

Biden a gafat: I-a cerut unui senator imobilizat intr-un scaun cu rotile sa se ridice in picioare pentru a fi aplaudat

Candidatul democrat pentru functia de vicepresedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a gafat la o reuniune cu eletoratul, cand i-a cerut senatorului Chuck Graham sa se ridice in picioare, pentru a fi aplaudat, neglijand ca acesta este imobilizat intr-un scaun cu rotile.
"Chuck, ridica-te in picioare. Chuck, lasa-i sa te vada", spune Joe Biden.
Cand si-a dat seama de gafa, candidatul democrat spune: "Oh, Dumnezeu sa te apere, ce vorbesc eu aici?" si a cerut multimii sa se ridice in picioare pentru a-l aplauda pe senator.

Polonia şi Cehia ar putea deveni ţintele rachetelor intercontinentale ruse, afirmă Moscova

Locurile care vor găzdui elemente ale scutului antirachetă american din Polonia, Cehia sau alte ţări ar putea deveni ţinta rachetelor intercontinentale ruse, a adeclarat miercuri comandantul forţelor strategice ruse, citat de Interfax şi Itar-Tass, relatează AFP.
"Nu pot exclude (...) că ar putea fi alese ca ţinte pentru o parte din rachetele noastre intercontinentale locurile (de amplasare a)scutului antirachetă din Polonia şi Cehia şi posibile alte locuri similare", a declarat generalul Nikolai Solovţov.
Statele Unite intenţionează să amplaseze elemente ale scutului antrachetă american în Cehia şi Polonia, pentru a contracara eventuale atacuri ale unor state ca Iranul. Rusia consideră însă că acest proiect pune în pericol securitatea sa naţională.

Preşedintele iranian, "vânat" de Israel

Un ministru israelian a declarat că guvernul din care face parte ar putea chiar să îl răpească pe preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, pentru ca acesta să fie judecat de Tribunalul Internaţional de la Haga, informează AP.

"Un om ca Ahmadinejad, care ameninţă cu genocidul, trebuie judecat la Haga. Şi toate formele de a-l aduce acolo sunt permise". Întrebat de jurnalişti dacă răpirea ar putea fi o soluţie, Eitan a răspuns sec: "Da. Orice cale de a-l aduce la Haga este o posibilitate".

Şi ameninţarea nu trebuie luată în derâdere, atât timp cât ea vine de la fostul spion Rafi Eitan, omul care a contribuit decisiv la răpirea nazistului Adolf Eichmann, supranumit "arhitectul Holocaustului".

Reacţia oficialului israelian vine după ce preşdeintele de la Teheran a ameninţat în numeroase rânduri că intenţionează să "ştergă" Israelul de pe harta lumii.

Rafi Eitan (81 de ani) este un fost agent al serviciului secret israelian (Mossad). În 1960, Eitan l-a arestat în Argentina pe Eichmann, care a fost judecat şi executat în Israel pentru că i-a propus la Hitler "soluţia finală" pentru evreii europeni.

Iraelul cere reprezentantilor firmelor de vanzari de arme sa inceteze vizitele in Georgia

Oficiali israelieni din domeniul apararii au declarat miercuri, ca executivul de la Tel Aviv a cerut tututor oamenilor de afaceri implicati in vanzari militare catre Georgia, sa inceteze imediat vizitele in acest stat, informeaza Associated Press, preluat de Agerpres.
Potrivit unor surse oficiale, directiva a fost decisa in aceasta saptamana, deoarece Israelul este preocupat in legatura cu daunele aduse relatiilor cu Rusia. Din acelasi motiv, Israelul a decis sa inceteze majoritatea vanzarilor de arme chiar inainte de conflictul ruso-georgian.
Una dintre preocuparile principale ale Israelului este ca Rusia poate vinde Iranului arme avansate, intre care rachete antiaeriene. Israelul a vandut Georgiei drone si alte tehnologii in domeniu si a antrenat, de asemenea, unitati georgiene.

Serghei Lavrov: Washingtonul a distrus echilibrul militar cu Rusia

tatele Unite ale Americii au distrus echilibrul militar cu Rusia hotarand sa instaleze in Polonia elemente ale scutului antiracheta, a declarat miercuri ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, in ajunul unei vizite la Varsovia, informeaza AFP, preluat de Agerpres.
"Cu siguranta, Polonia nu a inteles ca a devenit elementul unui joc foarte periculos. Echilibrul intre capacitatile militare ale Washingtonului si Moscovei a fost distrus, din cauza Statelor Unite", a afirmat Serghei Lavrov, intr-un interviu publicat miercuri de cotidianul polonez Polska.
Vizita lui Serghei Lavrov, care va avea joi intrevederi cu omologul sau polonez Radoslaw Sikorski si cu premierul polonez Donald Tusk, este prima a unui responsabil rus intr-o tara membra a Uniunii Europene, dupa conflictul din luna august dintre Rusia si Georgia.
Polonia, care l-a sprijinit ferm pe presedintele georgian Mihail Saakasvili in conflictul cu Rusia, "s-a razbunat" pe Moscova, in opinia sefului diplomatiei ruse, acceptand, in plina criza, instalarea pe teritoriul sau, pana in anul 2012, a zece interceptoare capabile sa distruga in zbor eventuale rachete balistice cu raza lunga de actiune, care vor fi cuplate la un radar de pe teritoriul ceh.
"Polonia s-a razbunat pe noi pentru ca i-am aparat pe locuitorii din Osetia de Sud. Este un comportament mai degraba meschin si mai presus de toate o greseala politica", a mai spus Serghei Lavrov.
Generalul Nicolai Solovtov, seful fortelor strategice ruse, a avertizat miercuri ca siturile care adapostesc elemente ale scutului antiracheta american in Polonia, Cehia sau oriunde in alta parte ar putea deveni tinte ale rachetelor intercontinentale ruse.
Potrivit unui sondaj publicat miercuri de cotidianul Gazeta Wyborcza, 77% dintre polonezi sunt de parere ca Rusia ar putea constitui in viitor o amenintare militara, economica si politica pentru tara lor.

Arme de 330 de milioane de dolari pentru Israel

Guvernul american a declarat ca a aprobat trei acorduri de vanzare de armament catre Israel, a caror valoare totala se ridica la suma de 330 de milioane de dolari
.

Pentagonul a precizat ca este vorba despre o cantitate de armament ce cuprinde bombe, rachete Patriot si arme anti-blindate.

Deputatii au 30 de zile sa se opuna acestei tranzactii insa aceste actiuni sunt foarte rare.

Un alt acord este pe punctul de a fi semnat pentru comercializarea a 25 de avioane de lupta F-35, contract care cuprinde o optiune pentru alte 50 de unitati, au declarat surse apropiate de procesul de negociere.

Statul major al armatei georgiene: “Saakaşvili este vinovat. Dacă am fi putut, l-am fi oprit”

Statul major al armatei georgiene a raportat NATO că a fost împotriva intervenţiei militare în Osetia de Sud, relatează publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung şi cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta, citate de Agerpres.

Statul major al forţelor armate georgiene a fost chemat marţi la raport, la sediul NATO din Bruxelles, în timp ce în Georgia se află de luni o echipă de experţi ai Alianţei Nord-Atlantice într-o misiune de evaluare a pagubelor pricinuite acestei foste republici sovietice din Caucazul de Sud în urma conflictului militar ruso-georgian

După cum relatează Nezavisimaia Gazeta, generalii georgieni au declarat că dacă le-ar fi stat în putere l-ar fi înduplecat pe preşedintele Mihail Saakaşvili să nu declanşeze ofensiva împotriva capitalei sud-osetine Ţhinvali, pentru că, în timp ce formaţiunile paramilitare ale Osetiei de Sud nu ridicau nicio problemă, în faţa Rusiei armata georgiană era clar neputincioasă.

Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, diplomaţi din cadrul NATO suspectează însă că "toate aceste regrete postfactum nu reprezintă decât o încercare a statului major de la Tbilisi să se spele de ruşine şi să atribuie întreaga vină lui Saakaşvili", marele
perdant al războiului din Caucaz.

În contextul raportului generalilor georgieni, diplomaţii de la Bruxelles remarcă faptul că explicaţiile acestora diferă de cele ale preşedintelui georgian în privinţa motivelor care l-au determinat să iniţieze ofensiva împotriva Osetiei de Sud.

Verdict năucitor în procesul atentatului cu lichide

n tribunal britanic a decis că nu există suficiente probe pentru a-i condamna pe cei opt care plănuiau să arunce în aer şapte avioane, cu explozibili lichizi, în 2006.
Abdulla Ahmed Ali, Assad Sarwar si Tanvir Hussain

Trei bărbaţi au fost condamnaţi luni pentru conspiraţie în vederea comiterii unei crime, pentru tentativa de atentat terorist din 2006 care a schimbat radical modul în care călătorim cu avionul: celebrul plan de a arunca în aer avioane care călătoreau către America cu ajutorul unor explozibili lichizi. Juriul britanic nu i-a condamnat însă pe potenţialii terorişti pentru cea mai gravă acuzaţie, aceea de a fi participat la complotul care s-ar fi putut solda cu cel mai mare atentat terorist după 11 septembrie.
Reprezentanţii Coroanei britanice aduseseră acuzaţii împotriva a opt bărbaţi care doreau să arunce în aer şapte avioane cu 1.500 de persoane la bord.

Juraţii de la Tribunalul din Woolwich au hotărât însă, după 56 de ore de deliberări, că principala acuzaţie adusă de procurori nu este suficient demonstrată. Cei trei condamnaţi, şeful grupului - Abdulla Ahmed Ali, constructorul bombelor -, Assad Sarwar şi Tanvir Hussain, au pledat „vinovat“ pentru acuzaţiile de conspiraţie în vederea producerii de explozii, dar doar în scop mediatic, nu pentru a ucide persoane, dorind să atragă atenţia asupra sorţii arabilor din Palestina şi Liban. Unul dintre acuzaţi, Mohammed Gulzar, pe care procurorii îl acuzau că a venit în Marea
Britanie din Pakistan pentru a supraveghea atentatul, a fost achitat.
Alţi patru acuzaţi, care recunoscuseră anterior, prin înregistrări video tipice atentatorilor sinucigaşi, participarea la conspiraţie, nu au fost condamnaţi. Sentinţa pentru cei trei condamnaţi va fi dată
pe 3 octombrie, dar procurorii pot formula recurs.
În timpul procesului, oameni de ştiinţă au demonstrat că substanţele deţinute de atentatori ar fi produs
, prin amestecare, explozibili capabili să creeze găuri importante în fuzelajul unui avion. MI5 a prezentat, pe lângă înregistrările video specifice atentatorilor sinucigaşi produse de cei opt acuzaţi (în care vorbeau de „bucăţi de corpuri răspândite pe străzi“), înregistrări proprii care dovedeau participarea lor la complot. Totuşi, juraţii au considerat că probele nu sunt suficiente pentru
a-i condamna pe acuzaţi pentru complot terorist aviatic.
Din august 2006, momentul în care atentatorii au fost arestaţi, s-au schimbat regulile privind bagajul de mână în avion: nu mai este permis transportul
de lichide decât în cantităţi infime, pentru a evita posibilitatea declanşării unor explozii.
După anunţarea verdictului, guvernul britanic a început să fie supus presiunilor din partea companiilor aviatice pentru a înlătura restricţiile privind bagajul de mână. Reprezentanţii companiilor susţin că pericolul prezentat de transportarea de lichide la bordul avionului nu este atât de mare.

Kim Jong-Il a suferit un atac cerebral

Liderul nord-coreean Kim Jong-Il a suferit unui atac cerebral, din cauza căruia nu poate să se mişte, dar a fost supus unei intervenţii chirurgicale, este conştient şi se va însănătoşi, a declarat miercuri o sursă din serviciile
de informaţii de la Seul, citată de un deputat, relatează AFP, preluată de NewsIn.

"Este aproape sigur că (...) Kim are probleme de sănătate", a afirmat sursa, citată de agenţia de presă Yonhap. care a precizat că viaţa liderului comunist nu pare să fie în pericol.

"Se pare că voia să asiste (la defilarea militară de marţi - n.red.), dar s-a hotărât să nu o facă din cauza urmărilor intervenţiei chirurgicale", a adăugat oficialul, care a sublinat că nu există un vid de putere în Coreea de Nord.

Un responsabil din serviciile secrete americane a anunţat marţi, sub acoperirea anoniomatului, că este posibil ca liderul de la Phenian să fi suferit un atac cerebral. El a adăugat că, deocamdată, nu există semne vizibile ale unei lupte pentru succesiune în ţară.

Absenţa lui Kim Jong-Il de la parada organizată marţi, la împlinirea a 60 de ani de la formarea Republicii Populare Democrate Coreea, a amplificat zvonurile privind starea sa de sănătate, în condiţiile în care suferă de diabet
şi de probleme cardiovasculare, potrivit unor oficial sud-coreeni.

George W. Bush mută mii de militari de pe frontul irakian pe cel din Afganistan

Contingentul din Irak, redus cu 8.000 de oameni, iar cel din Afganistan – sporit cu 4.500 de militari
Deciziile grele, lăsate pe umerii succesorului la Casa Albă

Circa 4.500 de militari nu vor putea să se bucure prea multă vreme pentru că vor fi scăpat de iadul din Irak, pentru că, la începutul anului viitor, ar trebui să fie amplasaţi în Afganistan. Aceasta este ultima decizie strategică de gestionare a celor două conflicte în care a implicat America încă din primul său mandat, în octombrie 2001, respectiv martie 2003, pe care a luat-o preşedintele George W. Bush.
Anunţul oficial al permutării trupelor era aşteptat să fie făcut, ieri seară, cu prilejul unui discurs la Universitatea Naţională de Apărare din capitala SUA. Numai că, în loc de vreo mult-aşteptată retragere masivă (care ar fi putut avea un impact favorabil şi asupra campaniei electorale a candidatului republican, John McCain), Bush nu le poate promite americanilor decât o retragere precaută.
El consideră că „progresul din Irak este încă fragil şi reversibil”, astfel că nu poate decide decât retragerea a 8.000 de militari din contingentul de 146.000 de oameni din Irak, începând cu februarie 2009. Tot la începutul anului viitor, alţi 4.500 de militari ai SUA vor fi trimişi să limiteze atacurile talibanilor din Afganistan.
Unităţile nu vor fi mutate direct de pe un front pe altul, dar este puţin probabil ca cei trimişi în Afgansitan să nu fie militari care şi-au terminat cel puţin un stagiu de câteva luni în Irak şi acum se aflau în perioada de refacere.
Victoria în Afganistan, mai nesigură decât în Irak?
Bush este de părere – asemenea candidatului democrat la preşedinţie, Barack Obama – că angajamentul american în Afganistan trebuie extins, altfel această ţară nu poate face faţă singură revenirii în forţă a talibanilor. „Oricât bine am făcut în această ţară, trebuie să facem mai mult. Spre deosebire de Irak, există puţine resurse naturale
şi o infrastructură subdezvoltată. Instituţiile democratice sunt fragile”, consideră Bush.
Însă, pe lângă pregătirea încă deficitară a noii armate afgane şi ritmul lent în care aliaţii din NATO îşi îndeplinesc angajamentele vizând sporirea efectivelor din această ţară, Bush a mai descoperit un vinovat pentru lipsa de progres pe acest front. „Fiecare naţiune are obligaţia să-şi guverneze teritoriul şi să se asigure că nu devine un refugiu pentru terorişti” – aceasta este admonestarea publică a lui Bush pentru autorităţile de la Islamabad. Din pricina lipsei de cooperare a trupelor pakistaneze, acuzate cel puţin că „închid ochii” faţă de teroriştii refugiaţi pe teritoriul ţării, comandamentul american din Afganistan s-a văzut nevoit să ordone tot mai multe bombardamente aeriene în Pakistan.
Alte posibile retrageri din Irak, în 2009
În ceea ce priveşte situaţia din Irak, Bush nu poate promite decât posibile noi retrageri în prima jumătate a anului 2009, adică atunci când el nu se va mai afla la Casa Albă. Această ultimă permutare de trupe este ultima decizie strategică asumată de Bush, care vrea să-i lase generalului David Petraeus orice decizii ulterioare în aces sens. Petraeus va deveni comandant al US Central Command, structura militară a Pentagonului care gestionează „cea mai fierbinte” zonă a planetei, unde se află teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, Iranul şi alte state „nesigure” precum Siria.

Iuscenko este acuzat de partidul Iuliei Timosenko de incheierea unui acord secret cu Romania, in privinta cedarii Insulei Serpilor

Formatiunea politica a premierului ucrainean, Iulia Timosenko, BIUT, a acuzat marti seara Ministerul ucrainean de Externe (MAE), ca nu informeaza practic deloc opinia publica din Ucraina, in privinta contenciosului in derulare in prezent la Curtea Internationala de Justitie (CIJ) de la Haga. Potrivit lui Vladimir Polahalo, unul din membrii de frunte ai partidului premierului Iulia Timosenko, Romania "contesta apartenenta Insulei Serpilor", la Ucraina, relateaza miercuri publicatia Novai Reghion, preluata de Agerpres.
Intr-o declaratie de presa, intens mediatizata, Polahalo a afirmat ca "tacerea MAE de la Kiev ar putea constitui o dovada a existentei unui acord secret, intre presedintele Viktor Iuscenko si partea romana".
"Referitor la pozitia MAE-ului nostru, cred ca tacerea sa si pozitia sa pasiva, ceea ce inseamna o reactie inadecvata la pretentiile Romaniei din perspectiva securitatii europene si a principiilor OSCE, constituie o reactie si o politica a strutului. Este clar ca nu este vorba de Insula Serpilor propriu-zis, ci de zacamintele de hidrocarburi din jurul sau. De aceea cred ca tacerea presedintelui Iuscenko are o explicatie simpla", a declarat reprezentantul BIUT, subliniind ca nu exclude ca "intre Iuscenko si partea romana sa existe anumite intelegeri".

Precedentul Kerci

In opinia sa, "Iuscenko, la fel ca si fostul premier Viktor Ianukovici, accepta cu multa usurinta astfel de intelegeri, asa cum s-a intamplat in cazul concesionarii sectorului bogat in hidrocarburi de langa Kerci (din Marea
Neagra) companiei americane Vanco, in conditii dezavantajoase pentru partea ucraineana".
"Presedintele Iuscenko a preferat sa se concentreze pe conflictul georgian, in ideea ca aceasta tema ii va ridica ratingul, inaintea alegerilor prezidentiale. Greseste insa amarnic. Mai bine s-ar fi ocupat de problema platoului continental al Insulei Serpilor, si nu cu amenintarile virtuale din partea Rusiei. Am mari suspiciuni ca firma Vanco nu este singura compania
pe care Iuscenko incearca s-o planteze pe teritoriul ucrainean", a spus in continuare parlamentarul BIUT, accentuand ca "nu exclude o intelegere similara intre Iuscenko si partea romana".
"Prin aceasta se explica tacerea diplomatiei de la Kiev la pretentiile teritoriale ale Romaniei fata de Ucraina", a insistat reprezentantul BIUT.
Dupa cum a relatat anterior Novai Reghion, cu referire la presa romana, reprezentantii Bucurestiului la CIJ s-au declarat multumiti de felul in care se deruleaza faza orala a procesului privind delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive intre Romania si Ucraina in Marea Neagra
.
Presa ucraineana l-a acuzat in aceste zile pe Viktor Iuscenko de un pact secret cu Bucurestiul, in timpul recentei vizite a omologului sau roman Traian Basescu la Kiev. Potrivit acestei intelegeri, la care face referire portalul Verssi, Iuscenko ar fi consimtit sa predea fara prea multa lupta Insula Serpilor, primind asigurari
de la partea romana, ca Romania va sprijini acordarea MAP (Membership Action Plan), de catre NATO
Ucrainei in decembrie.
Unii analisti de la Kiev estimeaza ca un eventual esec al Ucrainei in contenciosul cu Romania la Haga, va duce la caderea libera a presedintelui ucrainean in sondaje, ceea ce ii va afecta serios sansele de victorie la viitorul scrutin prezidential, la care a anuntat deja ca va participa.